„Este o perioadă intensă, dar nu doar prin volumul de activități, ci prin responsabilitatea de a închide proiecte cu sens și de a seta direcția pentru anul următor”, spune Marius Gavrea, Sustainability Manager la ING Bank România.

Pentru companie, luna decembrie este o etapă în care „echilibrăm analiza impactului cu planificarea strategică, pentru că sustenabilitatea nu se rezumă la un gest festiv, ci la o viziune pe termen lung”, explică el.

În ING, această viziune se sprijină pe patru piloni majori, pe sănătatea financiară, schimbările climatice, protecția naturii și biodiversitatea. Iar CSR-ul devine puntea prin care banca le aduce la viață.

„Sustenabilitatea este parte din strategia noastră de business. CSR-ul nu este un departament decorativ, ci un instrument de transformare reală”, subliniază Gavrea.

Impact pe termen lung

Când vine vorba de spiritul sărbătorilor, tonul se schimbă.

„Pentru mine, înseamnă reconectare la valori, grijă, generozitate, responsabilitate. Profesional, e un prilej să ne întrebăm cum putem transforma această energie pozitivă în acțiuni care durează. Nu doar să oferim, ci să creăm oportunități reale”, mai spune Gavrea.

De aceea, chiar și în decembrie, echipa ING continuă ceea ce face tot anul, coordonează programe de educație financiară, inițiative pentru climă și biodiversitate, campanii interne de donații și voluntariat.

„Spiritul responsabilității implică multă consecvență”, adaugă el. „Ne place să-l vedem ca pe un antrenament constant”.

Cel mai emoționant lucru, spune el, nu este o campanie anume, ci impactul pe termen lung.

„Prin programe precum Banometru, îi ajutăm pe oameni să înțeleagă cum să-și gestioneze bugetul, să depășească momentele grele și, mai ales, să-și recapete autonomia. Emoția vine din faptul că nu oferim doar un sprijin punctual, ci punem bazele unei schimbări durabile”, a declarat Sustainability Manager la ING Bank România.

Marius Gavrea, Sustainability Manager ING Bank România (sursă foto - arhiva companiei)
Marius Gavrea, Sustainability Manager ING Bank România (sursă foto – arhiva companiei)

Leadership prin generozitate

„Sărbătorile înseamnă dăruire conștientă, să oferi ceva, fie că vorbim despre cadouri, timp sau efort, cu intenția de a construi, nu doar de a compensa ceva ce lipsește”, afirmă Ioana Sava, Head of Staff la MET România.

Pentru echipa ei, finalul de an este un amestec de intensitate și reflecție, dar „în plus, este perioada în care vocea comunității devine mai puternică și asta ne împinge să acționăm pornind de la nevoi reale”, explică ea. Abordarea MET este „una mixtă”.

„Ne concentrăm pe situațiile în care resursele sunt limitate, acolo unde șansele de a primi ajutor sunt reduse. Încercăm să dăm o mână de ajutor acolo unde este cel mai greu de ajuns”, mai spune Ioana Sava.

Printre proiectele concrete se numără „Cina pe nevăzute”, organizată de Asociația Nevăzătorilor din România, campanii de împădurire și susținerea turneului de tenis ATP Concord Iași Open, un exemplu de implicare în dezvoltarea tinerilor sportivi.

„Cred că aceste inițiative dau măsura unei companii care nu doar oferă, ci se implică activ în creșterea comunității”, evidențiază Head of Staff la MET România.

Ioana Sava, Head of Staff MET România (sursă foto - arhiva companiei)
Ioana Sava, Head of Staff MET România (sursă foto – arhiva companiei)

Iar cea mai mare provocare rămâne, spune Ioana Sava, prioritizarea.

„Această sarcină continuă de selecție a celor mai potrivite proiecte, în contextul unui număr mare de solicitări, crește presiunea emoțională. De aceea, am implementat un sistem strategic de decizie, astfel încât să ne direcționăm eforturile către cauze unde efectul este pozitiv pe termen lung. Măsurăm impactul nu prin sumele donate, ci prin capacitatea de a produce schimbări reale”.

Ea recunoaște că unele momente sunt profund emoționante.

„La Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii, am întâlnit copii care, datorită donațiilor, au putut continua școala. E o experiență care inspiră și îți amintește că munca ta chiar contează. Te întorci acasă cu sentimentul de recunoștință și cu motivația de a face mai mult”.

Arhitectura responsabilității

„La Nibiru, responsabilitatea socială nu este o strategie adăugată ulterior, ci o filozofie de proiectare”, spune Răzvan Luca, General Manager al proiectului. Cu un ton calm, dar precis, explică cum o idee de arhitectură temporară s-a transformat într-un model de sustenabilitate.

„Arhitectura temporară, cea care știe să se monteze, să se demonteze, să se transforme, este în sine o formă de responsabilitate față de resurse și comunitate. Când un oraș de vară este proiectat astfel încât să nu lase în urmă ruine, ci infrastructură utilă, atunci vorbim despre CSR în forma sa cea mai reală”, explică Luca.

Politica de CSR a Nibiru se bazează pe trei direcții: mediu și circularitate, economie locală și diversitate.

„Majoritatea structurilor sunt prefabricate, modulare și demontabile. Folosim lemn certificat FSC, panouri reciclabile și structuri metalice reutilizabile. Recoltăm apa pluvială, o refolosim, iar în viitor vom implementa panouri solare. Totul face parte dintr-un cadru coerent, care va fi certificat BREEAM, o premieră pentru un proiect de entertainment de această amploare în România”, subliniază General Manager Nibiru.

Răzvan Luca, General Manager Nibiru (sursă foto - arhiva companiei)
Răzvan Luca, General Manager Nibiru (sursă foto – arhiva companiei)

Un alt pilon este economia locală.

„Aproximativ 80% din furnizori și materiale provin din România. Lucrăm cu ateliere din Constanța și București. Poate e mai scump uneori, dar câștigăm adaptabilitate și menținem investiția în țară. E o sustenabilitate care produce valoare economică, nu o consumă”, a mai spus omul de afaceri.

Despre direcția în care se îndreaptă România, Răzvan Luca este optimist.

„Suntem într-un moment de tranziție, de la CSR-ul decorativ la cel integrat. Noua generație de antreprenori nu mai gândește în termeni de costuri suplimentare, ci de valoare adăugată. Viitorul aparține proiectelor care știu să respire, să evolueze, să se transforme fără să distrugă”, este de părere General Managerul de la Nibiru.

De la decembrie la tot anul

La nivel de CSR, sărbătorile nu schimbă esența responsabilității, ci o pun în lumină.

„Sustenabilitatea nu trebuie să fie un eveniment, ci o rutină”, afirmă Marius Gavrea. „Să fim cât mai pregătiți și, mai ales, consecvenți în inițiativele noastre. Să devină un reflex, nu un gest ocazional”, spune el.

Ioana Sava completează și afirmă că „să dăruiești conștient înseamnă să construiești împreună. Să transformi generozitatea în leadership”.

Iar Răzvan Luca prezintă o reflecție arhitecturală: „Nu există arhitectură sustenabilă fără o viziune umană și socială în spate. Noi tocmai asta construim: un loc care se transformă odată cu oamenii care îl trăiesc”.

Într-o lume corporativă în care cuvântul „impact” este adesea folosit mecanic, aceste trei voci oferă o perspectivă comună: adevărata responsabilitate socială nu ține de sezon, ci de structură.