Comisia Europeană verifică modificările la legea decarbonizării. Bruxelles-ul avertizează asupra unui posibil impact asupra PNRR
SURSA FOTO: Dreamstime - Comisia Europeană
Comisia Europeană va analiza modificările adoptate de Parlamentul României la legea decarbonizării, una dintre reformele-cheie din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Executivul european avertizează că orice risc de revenire asupra angajamentelor asumate ar putea avea inclusiv consecințe financiare.
Comisia Europeană analizează dacă modificările afectează jalonul 114 din PNRR
Bruxelles-ul a reacționat după ce Parlamentul României a adoptat modificări la legea decarbonizării, act normativ care face parte din reformele asumate prin PNRR.
Potrivit Comisiei Europene, modificările nu au fost încă promulgate de președintele României, însă vor fi analizate pentru a se stabili dacă pot afecta îndeplinirea jalonului 114, care vizează reforma sectorului energetic și eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că instituția este la curent cu schimbările adoptate de Parlament.
„Suntem la curent că Parlamentul României a adoptat, la 5 august 2026, modificări la legea decarbonizării care, printre alte schimbări, afectează condițiile pentru scoaterea din funcțiune a centralelor electrice pe bază de cărbune și lignit și leagă închiderea acestora de disponibilitatea unor surse alternative similare cu emisii reduse de carbon.”
Bruxelles-ul avertizează că orice risc de reversare a reformei va fi evaluat
Comisia Europeană amintește că legea decarbonizării a reprezentat una dintre reformele esențiale din PNRR, iar intrarea sa în vigoare a stat la baza evaluării pozitive a jalonului 114.
În acest context, Executivul european spune că va analiza cu atenție modificările adoptate de Parlament.
„Comisia ia act de aceste modificări referitoare la legea decarbonizării, care reprezintă o reformă esențială a Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, a cărei intrare în vigoare a stat la baza evaluării pozitive a jalonului 114.
Comisia va analiza cu atenție aceste modificări, care nu au fost încă promulgate de președintele României, și va evalua orice risc potențial de reversare a jalonului 114.”
Oficialii europeni reamintesc că toate statele membre trebuie să respecte angajamentele asumate prin planurile naționale de redresare.
„În general, Comisia solicită tuturor statelor membre să își respecte pe deplin angajamentele asumate prin planurile de redresare și reamintește că orice risc de reversare va fi analizat cu atenție, putând implica consecințe financiare.”
Modificările adoptate de Parlament schimbă condițiile pentru închiderea unor centrale pe cărbune
Legea decarbonizării stabilește cadrul pentru reducerea treptată a utilizării combustibililor fosili în producția de energie electrică și pentru închiderea unor capacități pe bază de cărbune și lignit.
Modificările adoptate de Parlament pe 5 august 2026 prevăd că scoaterea din funcțiune a unor centrale va fi corelată cu existența unor surse alternative similare, cu emisii reduse de carbon.
Jalonul 114 din PNRR fusese evaluat pozitiv de Comisia Europeană după intrarea în vigoare a cadrului legislativ inițial.
Comisia spune că nu există motive de îngrijorare privind alimentarea cu energie electrică
Executivul european precizează că urmărește în continuare situația sistemului energetic din România și menține contactul cu autoritățile române și cu Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport pentru Energie Electrică (ENTSO-E).
Potrivit Comisiei, în prezent nu există riscuri imediate pentru alimentarea cu energie electrică.
„În această etapă nu există motive de îngrijorare imediată. Alimentarea cu energie electrică rămâne stabilă, iar piața funcționează corespunzător.”
Comisia Europeană a transmis că este pregătită să ofere consultanță autorităților române privind instrumentele disponibile în legislația europeană pentru gestionarea efectelor secetei și, dacă situația o va impune, poate convoca o reuniune ad-hoc a Grupului de coordonare pentru energie electrică.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.