Lia Olguţa Vasilescu îi pune sare pe rană lui Florin Cîțu

Așadar, Lia Olguţa Vasilescu a susținut că Florin Cîțu și-a plătit „datoriile către primarii care l-au susţinut la Congres” iar conducerea Craiovei nu poate asigura plata asistenţilor personali şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap, unde „Guvernul trebuia să asigure 90% din sume”.

„Domnul Cîţu şi-a plătit datoriile către primarii care l-au susţinut la Congres. Nu vom mai putea asigura plata asistenţilor personali şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap, unde Guvernul trebuia să asigure 90% din sume, obligaţie legală”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Anul acesta va fi un an dezastruos

De asemenea, social democrata spune că acest an „va fi dezastruos”, în contextul în care municipalitatea nu va mai avea posibilitatea să subvenționeze preţul la gigacalorie de la 1 ianuarie.

„Anul acesta va fi un an dezastruos, pentru că nu putem asigura plata persoanelor cu handicap. Aici s-a ajuns, aici ne-a adus această guvernare. Nu vreau să mă gândesc, de la 1 ianuarie, ce bombă socială va fi în toată ţara, în ceea ce priveşte achitarea facturilor de întreţinere, pentru că de la 1 ianuarie nu vom mai avea posibilitatea legală, noi, municipalitatea, să subvenţionăm preţul la gigacalorie”, a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Totodată, primarul Craiovei a declarat și că a solicitat 7 milioane de lei pentru transportul gratuit al elevilor, fiind prevăzut în Legea Educaţiei faptul că Guvernul trebuie să subvenţioneze transportul respectiv. Totuși, nu a fost acordat niciun ban, spune aceasta.

Florin Cîțu, criticat din toate părțile

Anterior, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat dur pe fostul premier al României. Acesta a spus despre Florin Cîțu că s-ar putea întoarce la pușcărie, deoarece a mai fost acolo.

„Au condamnat populaţia României la cea mai cruntă iarnă din ultimii 30 de ani. Iohannis şi Cîţu au ales să se poarte cu propriul popor mai rău decât dictatorul Nicolae Ceauşescu. Românii vor sta în beznă şi frig pentru că aceşti iresponsabili şi-au plătit din banii românilor funcţiile lor de la Congresul PNL. Peste 150 de milioane de euro din banii publici au fost daţi mită pentru primarii PNL care l-au votat la congres pe Cîţu cu mâna la nas. Restul administraţiilor locare care au cerut disperate bani pentru încălzire, spitale şi şcoli nu au primit nici pentru hârtie igienică. Aici a ajuns cinismul lui Iohannis şi Cîţu”, a declarat Marcel Ciolacu.