PSD amână moțiunea de cenzură: condiționează demisia Guvernului Bolojan de negocierile de la Cotroceni

PSD va aștepta „câteva zile” înainte de a depune, cel mai devreme săptămâna viitoare, o moțiune de cenzură în Parlament, dacă premierul Ilie Bolojan nu își va da demisia în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse din partid.

Președintele Nicușor Dan a chemat astăzi la Cotroceni partidele din coaliția de guvernare — PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților — într-o încercare de a menține actuala majoritate.

În cazul în care discuțiile nu vor conduce la demisia premierului, miniștrii PSD ar urma să își depună demisiile joi, iar ulterior partidul ar pregăti o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului.

Moțiune de cenzură PSD: calcule pentru demiterea Guvernului Bolojan și negocieri cu suveraniștii pentru voturi și premier

Guvernul Bolojan poate fi demis dacă o moțiune de cenzură strânge cel puțin 232 de voturi în Parlament.

În acest context, PSD ar avea nevoie de aproximativ 103 voturi din partea formațiunilor suveraniste pentru a-l înlătura pe premierul Ilie Bolojan. Acestea ar putea veni de la AUR (90 de parlamentari), neafiliați (19), SOS (15), POT (16) și PACE (12). Potrivit unor surse parlamentare, lideri ai acestor grupuri au început consultări informale pentru a stabili o poziție comună față de moțiunea pregătită de PSD.

Totodată, sursele susțin că se discută și scenariul în care AUR, SOS, POT și PACE ar susține moțiunea, urmând apoi să propună un candidat comun pentru funcția de premier, fiind vehiculat numele lui Călin Georgescu. Nu exista însă, până recent, un acord final între toate formațiunile de opoziție.

În paralel, reprezentanți ai PNL ar încerca să îi convingă pe parlamentarii suveraniști să nu susțină inițiativa PSD.

Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: PSD va susține angajamentele internaționale ale României

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, că social-democrații vor susține angajamentele internaționale asumate de România.

”Am expus în continuare ca una din soluţii să fie continnuare acestei coaliţii pro-europene, dar cu un alt prim-ministru, urmare a votului de luni. Dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere, evident, PSD poate să treacă în opoziţie. Noi nesusţinând un guvern minoritar sau făcând o altă majoritate decât cele pe care le-am anunţat”, a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a precizat că PSD va respecta angajamentele internaţionale ale României indiferent dacă va fi la putere sau în opoziţie.

”Dincolo de viitoarea poziţie a PSD-ului la putere sau în opoziţie şi care  cred că va fi clarificată în perioada următoare, evident că angajamentele internaţionale pe care România le-a luat indiferent cine e prim-ministru sau indiferent de perioada în care s-au luat, că vorbim de PNRR sau că vorbim de lucrurile care ţin de angajamente financiare cu Comisia Europeană sau cu toate celelalte organisme internaţionale, indiferent de poziţia PSD la putere sau în opoziţie, noi susţinem respectarea acestor angajamente internaţionale şi cred că e un lucru care merită a fi spus”, a transmis Sorin Grindeanu.