Populația României în iunie 2026. Sporul natural a rămas negativ, iar decesele au depășit din nou numărul nașterilor

Populația României în iunie 2026. Sporul natural a rămas negativ, iar decesele au depășit din nou numărul nașterilor

SURSA FOTO: Dreamstime - Românii au cea mai scurtă viață profesională din Uniunea Europeană

Publicat de Leonard Bădilă la 10 august 2026, 11:05

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat luni comunicatul privind mișcarea naturală a populației în luna iunie 2026, din care reiese că numărul nașterilor a fost mai mic decât în iunie 2025, dar mai mare decât în luna precedentă, în timp ce numărul deceselor a crescut atât față de aceeași lună a anului trecut, cât și față de mai 2026. Sporul natural s-a menținut negativ.

Sporul natural a rămas negativ, iar decesele au depășit din nou numărul nașterilor

În luna iunie 2026 au fost înregistrate certificatele de naștere pentru 11.792 de copii, în creștere cu 1.348 față de luna mai 2026, ceea ce reprezintă un avans de 12,9%, potrivit datelor publicate de INS.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 19.039 certificate de deces, dintre care 10.032 pentru persoane de sex masculin și 9.007 pentru persoane de sex feminin. Comparativ cu luna mai 2026, numărul deceselor a crescut cu 214, respectiv cu 1,1%, evoluția fiind de +3,1% în cazul bărbaților și -0,9% în cazul femeilor.

Numărul certificatelor de deces pentru copiii cu vârsta sub un an a fost de 39 în luna iunie 2026, cu 12 mai puține decât în luna mai.

Sporul natural s-a menținut negativ, la -7.247 persoane, ceea ce înseamnă că numărul deceselor a fost de 1,6 ori mai mare decât cel al născuților-vii.

mișcarea naturală a populației în luna iunie 2026
SURSĂ FOTO: Captură INS – Mișcarea naturală a populației în luna iunie 2026

Din totalul deceselor înregistrate în iunie 2026, 41,4% au fost înregistrate la persoanele în vârstă de 80 de ani și peste

Din totalul deceselor înregistrate în iunie 2026, 41,4% (7.873 decese) au fost înregistrate la persoanele în vârstă de 80 de ani și peste, 28,3% (5.384 decese) la grupa de vârstă 70-79 de ani, iar 15,6% (2.962 decese) la persoanele de 60-69 de ani. Cele mai puține decese au fost consemnate la grupele de vârstă 0-4 ani (50 decese), 5-19 ani (63 decese) și 20-29 ani (71 decese).

În ceea ce privește nupțialitatea și divorțialitatea, în luna iunie 2026 la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 8.777 căsătorii. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților, pe cale administrativă sau notarială, a fost de 2.374.

Comparativ cu luna iunie 2025, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii a fost mai mic cu 950, ceea ce reprezintă o scădere de 7,5%.

În schimb, numărul certificatelor de deces înregistrate în iunie 2026 a fost mai mare cu 293 față de aceeași lună din 2025, respectiv cu 1,6%. Numărul deceselor copiilor cu vârsta sub un an a fost cu 21 mai mic decât în iunie 2025.

Sporul natural a fost negativ atât în iunie 2026, cât și în iunie 2025

Sporul natural a fost negativ atât în iunie 2026 (-7.247 persoane), cât și în iunie 2025 (-6.004 persoane), ceea ce arată o accentuare a declinului natural al populației.

În mediul urban au fost înregistrate 9.644 decese, dintre care 5.010 în rândul bărbaților și 4.634 în rândul femeilor. În mediul rural au fost înregistrate 9.395 decese, dintre care 5.022 în rândul bărbaților și 4.373 în rândul femeilor.

Față de iunie 2025, numărul deceselor a crescut cu 4,7% în mediul urban, respectiv cu 7,5% în cazul bărbaților și cu 1,9% în cazul femeilor. În mediul rural, numărul deceselor a scăzut cu 1,5%, evoluția fiind de +0,1% pentru bărbați și -3,3% pentru femei.

INS precizează că sporul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii și numărul persoanelor decedate în perioada de referință. Datele pentru anul 2026 sunt provizorii și sunt prezentate după data înregistrării fenomenelor, nu după data producerii evenimentelor demografice. Din acest motiv, acestea pot suferi modificări prin includerea înregistrărilor tardive, excluderea evenimentelor înregistrate în luna de referință, dar produse anterior, precum și prin redistribuirea fenomenelor pe luni în funcție de data producerii.

Următorul comunicat al INS privind mișcarea naturală a populației în luna iulie 2026 va fi publicat la 10 septembrie 2026.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.