Mircea Abrudean, despre recesiune: Este o chestiune temporară, colaterală reformelor, care va fi depășită

Mircea Abrudean, despre recesiune: Este o chestiune temporară, colaterală reformelor, care va fi depășită

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 16 februarie 2026, 16:44

Săptămâna aceasta, recesiunea tehnică a revenit în centrul dezbaterii publice, după ce președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că actuala situație economică este una temporară și colaterală reformelor asumate de Guvern. Oficialul a făcut referire atât la datele economice publicate recent, cât și la tensiunile din coaliție privind pachetul de reformă administrativă și aprobarea bugetului de stat.

Recesiunea tehnică, explicată ca efect colateral al reformelor asumate de Guvern

Recesiunea tehnică, invocată în spațiul public după publicarea datelor oficiale privind evoluția PIB, este considerată de Mircea Abrudean o etapă temporară, determinată de măsurile de reformă adoptate de Executiv. Președintele Senatului a subliniat că situații similare au mai existat și anterior, fără a genera reacții comparabile.

„Actuala coaliţie de guvernare îl are ca prim-ministru pe Ilie Bolojan, aşa a fost protocolul acestei coaliţii, aşa a fost votat în Parlamentul României. Acum ne grăbim cu toţii să facem declaraţii despre recesiunea tehnică. Vă reamintesc că am avut recesiune tehnică şi în 2024, n-a fost atât tam-tam atunci, din ce îmi amintesc eu”, a afirmat Abrudean.

El a susținut că actuala recesiune tehnică trebuie analizată în contextul reformelor structurale și al măsurilor de ajustare bugetară adoptate până în prezent.

„Eu cred că recesiunea tehnică, aşa cum au explicat şi premierul şi Ministerul Finanţelor, este o chestiune colaterală reformelor care au fost realizate până în prezent, măsurilor care s-au luat până acum. Este o chestiune temporară, care va fi depăşită.

Important este să ne uităm un pic şi la agenţiile de rating şi avem Fitch care ne-a păstrat ratingul, bun rău cum era, dar l-a păstrat, deci nu ne-a dus mai jos, cu toată recesiunea tehnică despre care văd că foarte mulţi vorbesc foarte mult în această perioadă. Premierul a explicat foarte bine lucrurile astea, pe înţelesul tuturor, pentru că sunt chestiuni tehnice pe care nu cred că le stăpâneşte oricine”, a completat Mircea Abrudean.

Potrivit datelor semnal publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a înregistrat o creștere anuală de 0,6% în 2025, însă în trimestrul al patrulea PIB-ul a scăzut cu 1,9% față de trimestrul precedent, marcând al doilea trimestru consecutiv de contracție.

În acest context, premierul Ilie Bolojan a declarat că recesiunea tehnică temporară reprezintă un cost anticipat al tranziției către o economie mai solidă. La rândul său, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat deciziile economice recente și a cerut oprirea măsurilor pe care le consideră greșite.

Reforma administrației și bugetul, condiționate de decizii rapide în coaliție

Recesiunea tehnică este dublată de dezbaterile tensionate din coaliția de guvernare privind pachetul de reformă a administrației, iar Mircea Abrudean avertizează că întârzierea unei decizii afectează direct aprobarea bugetului de stat.

Președintele Senatului a explicat că discuțiile repetate și solicitările de modificare a măsurilor deja convenite riscă să blocheze procesul decizional.

„Va fi o discuţie în coaliţie, cu siguranţă. Din punctul meu de vedere, ca neparticipant la şedinţa coaliţiei, dar ca şi observator a ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, perioadă în care tot discutăm despre acest pachet de administraţie şi nu luăm o decizie finală – eu înţeleg că a tot fost discutat, dezbătut şi aprobat într-o formă finală în şedinţele coaliţiei din ultima perioadă, acum, dacă venim la fiecare şedinţă coaliţiei cu alte solicitări de modificări, de excepţii, nu cred că facem bine nimănui”, a declarat Abrudean.

El a atras atenția că adoptarea pachetului de reformă este un pas premergător votării legii bugetului.

„Dacă noi lungim această decizie şi nu reuşim să avem un buget aprobat în Parlament, nu facem decât să afectăm bunul mers al ţării, până la urmă, economia şi tot ceea ce decurge dintr-un buget echilibrat, care ar trebui să fie aprobat. Deci, din punctul meu de vedere, sigur, decizia se va lua în coaliţie.

Nu particip la această reuniune, e o chestiune de decizie politică. Ca idee, PNL a stabilit de la început care este linia. Cred că ar trebui să urmăm această linie care a fost, înţeleg, aprobată”, a adăugat preşedintele Senatului.

În ceea ce privește avizele ministeriale și eventualele blocaje din interiorul Guvernului, Abrudean a precizat că premierul are ultimul cuvânt în ședința Executivului.

Mircea Abrudean, Președintele Senatului
SURSA FOTO: Facebook – Mircea Abrudean, Președintele Senatului

„Pot să să dea avize negative. Nu există o problemă că un ministru nu avizează un act care este pe masa Guvernului. Există şi varianta avizului negativ, avizele ministerelor sunt consultative. Reţineţi, până la urmă, decizia o ia premierul în şedinţa Guvernului.

Premierul este suveran în şedinţa Guvernului şi v-o spun asta ca şi fost secretar general al Guvernului, sigur, ţine cont, evident, de părerile miniştrilor, de avize, se discută, se dezbate, dar decizia finală aparţine premierul”, a explicat Mircea Abrudean.

Referitor la solicitările de exceptare a unor domenii de la reducerea cheltuielilor, precum Educația sau Sănătatea, președintele Senatului a insistat asupra necesității identificării surselor de finanțare.

„Dacă pornim de la premisa unor noi excepţii, cred că nu reuşim să facem nimic din ceea ce ne-am propus. Reforma înseamnă până la urmă nişte costuri, reforma sau pachetul de reforme a fost prevăzut în programul de guvernare aprobat în Parlament.

Revenim la această chestiune de fiecare dată. Aici, în această instituţie, a fost aprobat programul de guvernare, Guvernul cu acest prim-ministru, cu acest mandat. Dacă noi revenim de fiecare dată cu alte propuneri decât ceea ce e prevăzut în programul de guvernare, decât ceea ce s-a stabilit, nu cred că facem bine, repet, nimănui.

Toată lumea îşi doreşte să existe cât mai mulţi bani pentru Educaţie, pentru Sănătate, să fie salarii cât mai mari, indiferent despre ce partid vorbim şi premierul doreşte la fel, dar haideţi să ne uităm la ce ne putem permite”, a precizat el.

Totodată, oficialul a arătat că orice solicitare suplimentară trebuie susținută de soluții concrete privind finanțarea.

„Este aceeaşi abordare pe care au avut-o acest Guvern, acest prim-ministru, cel puţin, încă de la început. Haideţi să vedem unde suntem, haideţi să vedem cum reducem deficitul, haideţi să vedem cum construim un buget care să fie bazat pe investiţii şi pe productivitate şi, dacă se găsesc soluţii şi resurse, cu siguranţă şi premierul este adeptul acestei chestiuni, dar nu cred că este momentul să ne întrecem în declaraţii politice, pentru că nu suntem în campanie electorală.

Haideţi să ne uităm la realitatea din această perioadă unde este România, unde ne dorim să ajungem, ne uităm la cifre şi, dacă avem soluţii, cu siguranţă, toată lumea este deschisă la soluţii, dar doar să vii să spui că vrem excepţii, vrem bani în plus pentru diverse domenii, dar să nu vii şi cu sursa respectivă nu cred că este o chestiune serioasă”, a adăugat preşedintele Senatului.

În privința eventualului vot de încredere în coaliție, Abrudean a arătat că sprijinul politic se verifică prin respingerea moțiunilor de cenzură și prin menținerea actualei formule de guvernare aprobate în Parlament.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.