Mircea Abrudean cere adoptarea urgentă a proiectelor din PNRR. România riscă să piardă 3,48 miliarde de euro până la finalul lunii
SURSĂ FOTO: Facebook - Mircea Abrudean
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, le solicită senatorilor să adopte în această săptămână proiectele referitoare la strategia națională pentru biodiversitate și legea integrității, avertizând că de îndeplinirea acestor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) depinde accesarea a aproximativ 3,48 miliarde de euro.
Mircea Abrudean cere adoptarea urgentă a proiectelor din PNRR
Într-o postare publicată pe Facebook, liderul liberal a transmis că România se află în fața unor obiective esențiale care trebuie îndeplinite până la finalul lunii, iar nerespectarea acestora ar avea consecințe directe asupra cetățenilor, nu asupra partidelor politice.
Abrudean a arătat că, în săptămâna precedentă, au fost salvate peste 6,75 miliarde de euro pentru România, dintre care peste 4,25 miliarde de euro provin din PNRR. Potrivit acestuia, a fost un pas important pentru investițiile de care România are nevoie.
„Săptămâna trecută am reușit să salvăm peste 6,75 miliarde de euro pentru România, dintre care peste 4,25 miliarde din PNRR. A fost un pas important pentru investițiile de care România are nevoie”, a scris acesta pe Facebook.

Miza totală pentru toate jaloanele care trebuie îndeplinite până la finalul lunii este de aproximativ 3,48 miliarde de euro
Președintele Senatului a subliniat că, în această săptămână, Senatul are în dezbatere mai multe jaloane esențiale, printre care strategia privind biodiversitatea și legea integrității. Miza totală pentru toate jaloanele care trebuie îndeplinite până la finalul lunii este de aproximativ 3,48 miliarde de euro.
El a descris această sumă drept una uriașă, comparabilă cu bugetele anuale ale unor ministere importante sau cu investiții publice majore la nivel național. De asemenea, a explicat că aproximativ 3 miliarde de euro ar permite construirea a trei spitale regionale de urgență și că suma aflată în joc este de peste două ori mai mare decât bugetul anual al Capitalei.
„Săptămâna aceasta avem însă în față mai multe jaloane esențiale aflate în dezbaterea Senatului, printre care strategia privind biodiversitatea și legea integrității. Miza totală, pentru toate jaloanele care trebuie îndeplinite până la finalul lunii, este de aproximativ 3,48 miliarde de euro. Este o sumă uriașă. Ca ordin de mărime, este comparabilă cu bugetele anuale ale unor ministere importante sau cu investiții publice majore la nivel național. Cu aproximativ 3 miliarde de euro se pot construi trei spitale regionale de urgență. Această sumă este de peste două ori bugetul anual al Capitalei”, a mai scris Mircea Abrudean.
Abrudean le-a cerut tuturor senatorilor să trateze aceste proiecte cu responsabilitate
Mircea Abrudean le-a cerut tuturor senatorilor să trateze aceste proiecte cu responsabilitate, argumentând că PNRR nu este despre interesele unui partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație și dezvoltarea României.
El a avertizat că, în cazul în care România ratează aceste jaloane, costurile vor fi suportate de cetățeni, prin pierderea unor fonduri europene importante destinate investițiilor publice și dezvoltării țării.
„Fac un apel către toți senatorii să trateze aceste proiecte cu responsabilitate. PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație și dezvoltarea României. Dacă ratăm aceste jaloane, nota de plată nu o vor plăti partidele, ci cetățenii”, a conchis acesta.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.