Dominic Fritz nu scapă de sancțiune. Reacția primarului după ordinul Prefecturii: Campanie dusă de PSD, care controlează ANI

Dominic Fritz nu scapă de sancțiune. Reacția primarului după ordinul Prefecturii: Campanie dusă de PSD, care controlează ANI

SURSA FOTO: Facebook - Dominic Fritz

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 4 august 2026, 16:10

Dominic Fritz a fost sancționat de Prefectura Timiș după constatarea unui conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate. Ordinul prevede diminuarea indemnizației de primar cu 10% timp de șase luni. Edilul Timișoarei a reacționat public, susținând că măsura este rezultatul unei campanii politice. În același timp, Parlamentul dezbate modificări ale Legii ANI care schimbă regimul sancțiunilor pentru aleșii locali.

Dominic Fritz rămâne cu indemnizația diminuată timp de șase luni în urma ordinului emis de Prefectura Timiș

Dominic Fritz a fost sancționat de Prefectura Timiș prin diminuarea indemnizației de primar cu 10% pentru o perioadă de șase luni, ca urmare a constatării unui conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Decizia a fost pusă în aplicare prin ordinul emis de prefect, iar edilul Timișoarei a anunțat public că a primit oficial sancțiunea și că va respecta prevederile legale, chiar dacă apreciază că situația este nedreaptă.

„Azi am primit sancțiunea oficială pentru ”conflictul de interese” din 2020 constatat de ANI. Prefectura Timiș a emis ordinul prin care mi se taie 10% din salariu pentru următoarele 6 luni. Așa spune legea. Iau act de această sancțiune cu capul sus. Dreptul și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru. Fapta imputată este că am supus la vot în Consiliul Local un PUZ care a fost elaborat în întregime înainte să ajung primar”, a transmis Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei susține că a fost vizat de o campanie politică și invocă un precedent din județul Timiș

În reacția publicată după primirea ordinului, primarul Timișoarei afirmă că dosarul său a fost folosit în scop politic și acuză Partidul Social Democrat că încearcă să influențeze rezultatul votului exprimat de timișoreni.

„Dacă nu m-ar fi pus, cu nume și prenume, pe lista neagră a dușmanilor justiției (apropo de amenințări), poate aș fi putut să cred că am avut parte de un proces echitabil, dincolo de o mulțime de ciudățenii procedurale. Dar prea evidentă a devenit campania dusă de PSD, care controlează ANI și o parte din justiție, împotriva votului timișorenilor pentru primar.

Au mințit săptămâni întregi că sancțiunea prevăzută de lege pentru cazul meu ar fi încetarea mandatului, deși în 2023 prefectul PSD de Timiș l-a sancționat pe primarul PSD din Recaș găsit în conflict de interese exact cu diminuarea indemnizației pe care am primit-o și eu azi. Acum vor să schimbe legea și să introducă sancțiunea despre care au mințit că ar exista deja. Vor să le transmită timișorenilor că degeaba au votat”, a adăugat Fritz.

Edilul a transmis, totodată, că nu intenționează să renunțe la funcția de primar și că își va continua mandatul în fruntea administrației locale din Timișoara.

Modificările aduse Legii ANI prevăd pierderea mandatului pentru demnitarii aflați în conflict de interese

În paralel cu acest caz, Parlamentul dezbate modificări ale Legii ANI, care ar putea schimba semnificativ regimul sancțiunilor aplicate aleșilor locali și demnitarilor declarați incompatibili sau în conflict de interese.

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege într-o formă controversată, după ce PSD a reintrodus un amendament la Legea Integrității care, potrivit informațiilor prezentate în Parlament, l-ar putea viza și pe președintele USR, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflict de interese administrativ.

Potrivit formei adoptate de Camera Deputaților, demnitarii declarați definitiv incompatibili sau în conflict de interese își vor pierde mandatul, inclusiv în situațiile soluționate definitiv anterior.

Un alt amendament introduce obligații suplimentare privind declararea averilor

Proiectul legislativ conține și un amendament inițiat de AUR și susținut prin vot de PSD, care prevede că partenerii de viață ai demnitarilor vor avea obligația de a-și declara averea.

După adoptarea în Camera Deputaților, proiectul urmează să fie analizat în comisiile de specialitate ale Senatului, care este for decizional. Dacă va fi aprobat și de senatori, legea va fi trimisă spre promulgare președintelui Nicușor Dan, iar ulterior va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.