Update 22:37 Marinescu își apără teza de doctorat și spune că atacurile sunt politice

Radu Marinescu a intrat în direct la România TV pentru a-și susține teza de doctorat, redactată în urmă cu aproape 20 de ani, și pentru a afirma că atacurile recente fac parte dintr-o campanie de decredibilizare. În același timp, Partidul Social Democrat și-a reafirmat sprijinul pentru acesta, calificând acuzațiile drept un demers politic.

„Nici eu nu mai cred în coincidențe mai ales că la trei zile după ce am declanșat procedura de selecție a procurorilor de la marile Parchete m-am trezit cu această salată de elemente cu caracter denigrator din partea doamnei Șercan, referindu-se nu numai la calitatea mea de ministru, ci și la cea de avocat, fiind acuzat că am apărat anumite persoane pe care nu le-am apărat. Eu am fost întrebat cu câteva zile în urmă într-o emisiune cu privire la negocieri politice pentru șefii de parchete.

Am refuzat, am spus că selecția trebuie să fie independentă, nu cu ghilimele pe care mi le impută doamna Șercan, acuzând că s-a prăbușit sistemul de justiție sub mine. Teza mea de doctorat mai are puțin și împlinește 20 de ani, în toți anii ăștia nu s-a ridicat nicio întrebare cu privire la standardele etice. Pentru mine e un mare semn de întrebare de ce apar dezvăluirile acum”, a afirmat Marinescu în intervenția sa.

Ministrul a susținut în continuare că analiza jurnalistei Emilia Șercan ar fi marcată de contradicții și lipsită de fundament științific, subliniind că unele acuzații se invalidează reciproc și că validarea tezei a existat deja la momentul susținerii.

„În primul rând trebuie spus că sunt mai multe categorii de acuzații. Unele din aceste chestiuni au caracter contradictoriu. Sunt acuzat că aș fi preluat prin copy paste una componentă a unei lucrări, spunându-se mai apoi că poate fi vorba de o prelucrare, ori asta presupune o modificare a textului. Doamna Șercan introduce ipoteza că ar fi putut exista și o lucrare necunoscută pe care eu aș fi putut să o plagiez.

Sunt niște teze bizare care nu se susțin. Validitatea științifică și de starndard etic a acestei teze de doctorat a fost certificată de evaluarea făcută de CNATDCU (Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU la momentul emiterii tezei de doctorat. Eu dețin o adeverință care atestă certificarea lucrării mele și cine vine după 20 de ani să acuze că lucrarea mea e neconformă trebuie să vină cu o validare științifică”, a adăugat Marinescu.

Totodată, ministrul a menționat că nu a fost presat să demisioneze și că nu a existat niciun contact cu premierul Ilie Bolojan sau cu președintele Nicușor Dan pe această temă, invocând existența unor mecanisme formale pentru schimbarea unui membru al Guvernului.

„Nu am discutat cu dânșii. Nu m-au sunat. Există pași, Parlamentul trebuie să ceară revocarea mea. Domnul premier are la dispoziție niște mecanisme instituționale dacă dorește să acționeze cu privire la un ministru”, a punctat el.

Radu Marinescu respinge acuzațiile de plagiat și invocă evaluările CNATDCU și Comisiei de Doctorat

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat într-o intervenție la Digi24 că nu a plagiat și că deține un verdict privind conformitatea tezei sale de doctorat cu standardele etice și științifice, stabilit de organismele abilitate legal, respectiv CNATDCU și Comisia de Doctorat.

„Nu am plagiat. (…) În momentul de față eu dețin un verdict în ceea ce privește conformitatea lucrării mele cu standardele etice și de calitate științifică, verdict care este reprezentat de evaluările organismelor unic îndrituite de lege a stabili astfel de standarde, care sunt CNATDCU și Comisia de Doctorat”, a declarat Radu Marinescu, într-o intervenție la Digi24.

Ministrul Justiției a atras atenția că acest scandal a izbucnit imediat după ce a anunțat demararea procedurii de selecție a procurorilor șefi de parchete.

„Nu pot să nu mă întreb și eu cum este posibil ca exact după ce am declanșat această procedură de selecție a procurorilor șefi ai marilor parchete, exact după ce am arătat public, în contextul în care am fost întrebat dacă se poartă negocieri politice, că eu cred în meritocrație, că eu cred într-o selecție corectă, obiectivă, imparțială, apolitică a acestor procurori, să se declanșeze acest scandal care n-are niciun fel de validare instituțională, care se bazează pe niște alegații care comportă în cadrul articolului respectiv niște calomnii odioase la adresa subsemnatului, precum că sunt avocat al interlopilor, că am fost pus ministru de nu știu ce fel de conjurații politice (…) care n-au nimic de-a face cu standardele academice.

Nu pot să nu mă întreb de ce în acest articol, în mod repetat, se vorbește de selecția procurorilor, când ținta sa, cel puțin declarativă, ar fi o evaluare academică”, a punctat ministrul.

Radu Marinescu: Orice acuzație de plagiat trebuie soluționată de organismele competente și instanță

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că, în contextul scandalului privind suspiciunea de plagiat a tezei sale de doctorat, orice acuzație împotriva sa trebuie clarificată de organismele abilitate și, dacă este cazul, de o instanță de judecată.

„Atunci putem să vorbim de un adevăr și atunci putem să vorbim de asumarea unei anumite poziții (depunerea mandatului n.r.). (…) Da, să se facă această analiză de către organele în drept și să se spună dacă este în conformitate sau nu”, a anunțat Marinescu.

PSD respinge acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției Radu Marinescu și le consideră un atac politic

PSD a transmis un comunicat de presă prin care respinge acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă PressOne. Partidul consideră că este vorba de o „manevră josnică” și un atac politic, ca urmare a anunțului ministrului că numirea șefilor de parchete nu va fi influențată politic.

PSD și-a exprimat sprijinul total pentru ministrul Justiției, Radu Marinescu, și a condamnat acuzațiile de plagiat aduse acestuia, considerându-le o manevră politică lansată imediat după anunțul privind numirea șefilor de parchete fără influențe politice. Partidul apreciază că atacul are ca scop înlăturarea ministrului și că, dacă ar fi fost sincer, acuzațiile ar fi fost formulate încă de la numirea sa la conducerea Ministerului Justiției, nu în momentul în care au fost declanșate procedurile legale pentru selecția șefilor de parchete.

PSD subliniază că, în ceea ce privește suspiciunea de plagiat, Radu Marinescu nu se află în aceeași situație ca alți demnitari vizați de astfel de acuzații, lucrarea sa de doctorat fiind validată anterior de Comisia de Doctorat și de CNATDCU, care au confirmat respectarea normelor academice și a legislației în vigoare la momentul respectiv. Partidul precizează că nicio persoană nu poate contesta hotărârile oficiale ale acestor instituții competente.

În concluzie, PSD reafirmă susținerea politică totală pentru ministrul Radu Marinescu și se opune ferm oricăror încercări de subordonare politică a Justiției, conform comunicatului oficial.