UPATE Lucrările la autostrăzile A1 și A7 avansează. Guvernul a semnat contractul pentru ultimul tronson al A8
SURSA FOTO: Facebook - Cristian Pistol
Lucrările la două dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România continuă într-un ritm susținut, potrivit celor mai recente informații transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Constructorii sunt mobilizați atât pe secțiunea Margina-Holdea a autostrăzii A1 Lugoj-Deva, cât și pe lotul Săucești-Trifești al autostrăzii A7 Bacău-Pașcani. Ba mai mult, în anul 2030, vom circula pe autostradă între București și Republica Moldova. Guvernul a semnat acordul cu Chișinăul și contractul pentru ultimul tronson al A8.
UPDATE, ora 16:10 România a semnat acordul cu Republica Moldova și contractul pentru ultimul tronson al A8
România și Republica Moldova vor fi conectate prin autostradă până în anul 2030, a anunțat, joi, Ilie Bolojan, după ședința de guvern. Executivul a semnat acordul bilateral privind infrastructura de transport strategic dintre cele două state, iar Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat contractul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8, între Iași și Ungheni.
Potrivit lui Bolojan, proiectul nu se limitează la teritoriul României, ci include și construirea primilor kilometri de autostradă din Republica Moldova. Bolojan a reamintit că sectorul dintre Pașcani și Ungheni este împărțit în patru loturi, dintre care trei sunt deja contractate.
„După ședința de Guvern am semnat acordul dintre Guvernul României și al Republicii Moldova, pentru infrastructura de transport strategic care derivă din Programul SAFE, adică conectarea la nivel de autostradă între România și Republica Moldova, mai exact coridorul de autostradă dintre Pașcani – Iași și Ungheni, Republica Moldova. Acordul clarifică inclusiv finanțarea podului de autostradă din zona localității Ungheni, care va fi terminat în toamna acestui an.
În afară de realizarea tronsonului de pe teritoriul României dintre Pașcani și Ungheni, se va realiza un tronson de autostradă de 5 kilometri și pe teritoriul Republicii Moldova, până la hub-ul pe care ei îl construiesc ca traficul rutier și feroviar să poată fi descărcat în condiții normale. Ca efect, astăzi s-a semnat și primul contract de construcție pe tronsonul dintre România și Republica Moldova, tronsonul 4 de 15 km, între Iași și Ungheni. Lucrările ar urma să înceapă după perioada de proiectare de 6 luni și să se finalizeze până în 2030.
Tronsonul dintre Pașcani și Republica Moldova cuprinde patru sectoare de drum. Trei au fost semnate, cel de la graniță astăzi, mai avem un singur sector în fază de contestații la CNSC. Sper că cel mai târziu în toamna acestui an, odată cu finalizarea acestei contestații, și acesta să poată fi semnat. Ca începând din primăvara anului viitor pe întreg tronsonul dintre Pașcani și Ungheni lucrările să fie începute. De asemenea și pe tronsonul dintre Pașcani, Suceava și Siret, pentru ca în 2030, când se încheie programul SAFE, să putem circula pe autostradă în Nord-Estul României, între București și Ucraina și între București și Republica Moldova”, a subliniat Bolojan.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni, între DN24 (Iași) și Podul peste Prut de la Ungheni. Contractul are o valoare de 3,57 miliarde de lei fără TVA și a fost câștigat de asocierea italiană Itinera S.p.A. – ICM S.p.A. – Saipem S.p.A. și este finanțat prin programul european Security Action for Europe (SAFE).
Tronsonul are o lungime de 15,5 kilometri și include aproximativ 5 kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, reprezentând primii kilometri de autostradă construiți în statul vecin. Durata contractului este de 46 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Constructorul va trebui să prioritizeze realizarea segmentului de 2,77 kilometri dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut de la Ungheni, astfel încât conexiunea rutieră să fie disponibilă în cel mai scurt timp.
Pe traseu vor fi construite 14 poduri și pasaje, două tuneluri și două noduri rutiere, inclusiv conexiunea cu viitorul Spital Regional și Aeroportul Iași. Semnarea contractului a fost posibilă după respingerea contestațiilor depuse la CNSC, proiectul fiind considerat strategic atât pentru conectarea României și Republicii Moldova, cât și pentru dezvoltarea coridorului european de mobilitate militară și civilă dintre cele două state.
Lucrările pe secțiunea Margina-Holdea a autostrăzii A1 au ajuns la un stadiu fizic de aproape 68%
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Margina-Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) a ajuns la aproape 68%.
Potrivit acestuia, asocierea de constructori români și bosniaci UMB Spedition – EuroAsfalt este mobilizată în șantier cu aproximativ 800 de muncitori și 350 de utilaje, care lucrează simultan la execuția tunelurilor și a structurilor.
La Tunelul 1, ambele galerii, cu lungimi de 415 metri și 367,5 metri, au fost străpunse, iar mai multe etape de execuție au fost deja finalizate.
În galeria din stânga au fost încheiate lucrările de torcretare, realizarea fundațiilor bolții întoarse și execuția căptușelii interioare. În galeria din dreapta continuă lucrările de armare, cofrare și betonare a căptușelii interioare.
Lucrările continuă și la cel de-al doilea tunel al secțiunii Margina-Holdea
Potrivit informațiilor prezentate de Cristian Pistol, la Tunelul 2, care este format din două galerii cu lungimi de 1.985 de metri și 1.825 de metri, mai sunt de excavat 190 de metri în galeria din stânga și 480 de metri în galeria din dreapta.
Directorul CNAIR a precizat că pentru realizarea acestor tuneluri este utilizată o soluție inginerească ce combină Noua Metodă Austriacă (NATM) cu metoda „cut and cover”.
Conform explicațiilor oferite, metoda NATM presupune excavarea pe secțiuni mici și consolidarea rapidă a rocii prin aplicarea unui strat de beton torcretat și a unor ancore metalice. Metoda „cut and cover” presupune executarea săpăturii de la suprafață, urmată de betonarea pereților și acoperirea tunelului cu o placă de beton.
În paralel, constructorii execută lucrări de terasamente, fundații, precum și lucrări la cele două viaducte și la cele două pasaje prevăzute pe traseu.
Contractul are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit lui Cristian Pistol, după deschiderea circulației pe cei 9,13 kilometri ai secțiunii Margina-Holdea va fi asigurată continuitatea circulației pe autostradă între centrul României și frontiera de vest, pe o distanță de peste 360 de kilometri, între Boița și Nădlac.
Peste 4.000 de muncitori lucrează pe cele trei loturi ale autostrăzii A7 Bacău-Pașcani
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a transmis că pe cele trei loturi ale autostrăzii A7 Bacău-Pașcani sunt mobilizați aproximativ 4.000 de muncitori și peste 600 de utilaje și autobasculante pentru transportul materialelor.
Instituția a prezentat imagini de pe lotul 1 Săucești-Trifești, unde pasajul peste DN2 și calea ferată de la Filipești începe să prindă contur.
Potrivit DRDP Iași, la acest obiectiv sunt în curs de finalizare ultimele elemente de infrastructură, respectiv turnarea elevațiilor culeelor și a banchetelor cuzineților, înainte de montarea grinzilor.
Pe același lot continuă lucrările la celelalte structuri de pe traseu, precum și lucrările de stabilizare, taluzare și amenajare a nodurilor rutiere.
Lotul 1 Săucești-Trifești are o lungime de 30,30 kilometri. Contractul a fost semnat la 15 februarie 2023, iar stadiul fizic al lucrărilor este de 56,15%. Proiectul este finanțat din fonduri europene și este realizat de asocierea formată din S.C. Spedition UMB S.R.L., S.C. SA&PE Construct S.R.L. și S.C. Tehnostrade S.R.L.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.