Liderul PSD acuză: Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Unde merg aceste miliarde?
SURSA FOTO: Dreamstime - Sorin Grindeanu
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă, la Târgoviște, că, deși ocupă funcția de al treilea om în stat, află despre programul SAFE doar pe surse și nu are informații directe de la partenerii de coaliție privind destinația fondurilor alocate acestui program.
Sorin Grindeanu critică lipsa de transparență a programului SAFE și cere investiții în industria de apărare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la Târgoviște că, deși ocupă funcția de al treilea om în stat, află despre programul SAFE doar pe surse și nu cunoaște destinația integrală a fondurilor de 16 miliarde de lei alocate, din care doar 4 miliarde sunt folosiți pentru mobilitate militară și infrastructură. El a subliniat că restul sumei, obținută prin împrumuturi, trebuie returnată de populație, nu de lideri politici, și a insistat că România are nevoie de investiții reale în industria de apărare.
„Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Şi spun lucrul acesta aici, la dumneavoastră, în judeţ, în Dâmboviţa. Acest program, de nu ştiu dacă e de înarmare cât de a folosi o sumă de vreo 16 miliarde pentru industria de apărare. Eu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, al treilea om în stat, vă spun că nu ştiu nimic despre acest program. În afară de 4 miliarde din 16 care merg în mobilitate militară şi se construiesc autostrăzi, restul de 12 miliarde nu ştiu unde merg. Şi sunt bani luaţi cu împrumut, trebuie daţi înapoi tot de poporul român, nu de Ilie Bolojan sau de Miruţă”, a afirmat președintele PSD.
Grindeanu: ”Cine știe astăzi, în afară de o mână de oameni, unde merg aceste miliarde?”
Sorin Grindeanu a atras atenția că este neclar modul în care sunt folosiți banii din programul SAFE, subliniind că doar câțiva oameni știu destinația exactă a miliardelor. El a explicat că, în timp ce o parte din fonduri poate fi folosită pentru cheltuieli curente, restul, de opt–nouă miliarde de euro, ar trebui să fie investit în industria de apărare, inclusiv în uzinele din județ, și a atras atenția că aceste sume vor trebui rambursate de populația română.
„Şi pot să înţeleg că de unu, două, trei miliarde merge şi facem, să spunem, shopping. Dar de restul opt – nouă miliarde trebuie să investim în industria de apărare. Şi dumneavoastră aici în judeţ aveţi uzine de apărare. Cine ştie astăzi, în afară de o mână de oameni, ţinut la ascuns acest lucru, unde merg aceste miliarde? Pe care tot noi trebuie să le plătim înapoi”, a susţinut Sorin Grindeanu.
Conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Apărării Naționale, prin implementarea programului SAFE, Uniunea Europeană a creat un nou mecanism financiar, susținut din fonduri comunitare, destinat să sprijine statele membre care doresc să investească în industria de apărare. Acest sprijin vizează achiziții publice comune concentrate pe dezvoltarea capabilităților militare prioritare, precum și pe infrastructura cu utilizare dublă (civilă și militară).
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




