Criza locuințelor se adâncește. Aproape jumătate dintre români spun că nu își mai permit o casă

Majoritatea locuitorilor din marile orașe consideră că statul ar trebui să investească mai mult în programe de locuire destinate persoanelor fără adăpost. În același timp, aproape jumătate dintre respondenți spun că locuințele au devenit greu accesibile pentru populație, iar lipsa acestora reprezintă una dintre cauzele care împing oamenii să ajungă în stradă. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de IZI data pentru Storia și Asociația Carusel, care analizează percepțiile românilor asupra vulnerabilității locative și a persoanelor fără adăpost din marile orașe.

Peste trei sferturi dintre respondenți susțin investiții în locuințe pentru persoanele fără adăpost

Studiul arată că 77% dintre participanți consideră necesară creșterea investițiilor în programe de locuire dedicate persoanelor fără adăpost, iar 49% indică lipsa locuințelor accesibile drept unul dintre motivele pentru care oamenii ajung să trăiască în stradă.

În același timp, 46% dintre respondenți apreciază că locuințele din orașul în care trăiesc sunt inaccesibile pentru majoritatea populației, doar un sfert le consideră accesibile, iar aproape trei din zece au o opinie neutră.

Percepția este mai accentuată în rândul persoanelor cu vârste între 25 și 44 de ani, peste jumătate dintre acestea apreciind că accesul la locuințe este dificil. Tot această categorie de vârstă susține în cea mai mare măsură dezvoltarea programelor dedicate persoanelor fără adăpost.

Problemele personale și lipsa locuințelor accesibile, printre cauzele identificate

Participanții la studiu consideră că fenomenul persoanelor fără adăpost este determinat de mai mulți factori.

80% indică probleme personale, precum dependențele sau deciziile greșite, 71% consideră că afecțiunile de sănătate mintală joacă un rol important, iar același procent apreciază că oricine poate ajunge în această situație în urma unor evenimente neprevăzute.

Totodată, aproape jumătate dintre respondenți cred că lipsa locuințelor accesibile contribuie în mod direct la agravarea fenomenului.

Storia: „Dincolo de date, studiul ne reamintește că fiecare dintre noi poate contribui”

Reprezentanții Storia spun că cercetarea urmărește să aducă în prim-plan una dintre cele mai grave forme de vulnerabilitate socială și să încurajeze o mai bună înțelegere a fenomenului.

„Prin acest studiu, ne-am dorit să aducem în atenție vulnerabilitatea locativă și modul în care aceasta este percepută în comunitățile urbane. Pentru Storia, discuția despre locuire este strâns legată de calitatea vieții, pe care o analizăm constant și prin Indexul Storia. Parteneriatul cu Asociația Carusel vine firesc în continuarea acestei direcții și ne ajută să înțelegem mai bine cât de vizibile sunt persoanele fără adăpost în mediul urban, cum este privită situația lor și cât de mare este distanța socială față de acestea. Dincolo de date, studiul ne reamintește că fiecare dintre noi poate contribui la sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile, nu doar prin susținerea inițiativelor dedicate, ci și printr-o mai bună informare și înțelegere a realităților cu care acestea se confruntă”, a declarat Cătălina Ciorei, Senior Marketing Manager Storia și OLX Imobiliare.

Bucureștiul, orașul în care persoanele fără adăpost sunt observate cel mai des

Cercetarea evidențiază diferențe importante între Capitală și celelalte mari orașe din România.

64% dintre respondenții din București spun că văd frecvent persoane care dorm pe stradă, în timp ce în celelalte orașe analizate procentul este de doar 34%.

La nivel general, jumătate dintre participanți afirmă că întâlnesc astfel de situații destul de rar, iar 7% spun că nu observă niciodată persoane fără adăpost în zonele pe care le frecventează.

Respectul coexistă cu reținerea

Deși 78% dintre respondenți consideră că persoanele fără adăpost merită același respect ca orice altă persoană, rezultatele studiului arată că există încă o distanță socială semnificativă.

Mai mult de jumătate dintre participanți spun că s-ar simți inconfortabil dacă o persoană care a locuit sau locuiește pe stradă le-ar deveni vecin, jumătate ar avea aceeași reacție dacă ar fi coleg de serviciu, iar peste o treime dacă persoana respectivă ar deveni membru activ al comunității locale.

Totodată, doar 14% consideră că persoanele fără adăpost sunt periculoase.

Compasiunea este emoția dominantă

Întrebați ce simt atunci când se gândesc la persoanele care dorm pe stradă, jumătate dintre respondenți au indicat compasiunea.

Tristețea a fost menționată de 32%, în timp ce frica și dezgustul au fost indicate de câte 6% dintre participanți.

Studiul arată însă că tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani menționează mai frecvent frica decât respondenții din categoriile de vârstă mai mari, unde predomină compasiunea și tristețea.

Majoritatea românilor au ajutat cel puțin o dată o persoană fără adăpost

Sprijinul acordat persoanelor fără adăpost este, în principal, unul direct.

78% dintre respondenți afirmă că au oferit cel puțin o dată ajutor unei persoane care dormea pe stradă.

Dintre aceștia, 67% au oferit alimente sau băuturi, 56% au dat bani, iar 37% au donat haine, pături sau alte obiecte necesare.

În schimb, implicarea prin organizații este mult mai redusă: doar 17% au făcut donații către asociații specializate, 6% au promovat campanii dedicate, iar 3% au participat ca voluntari.

Asociația Carusel: „Empatia declarată coexistă cu distanța socială”

Directorul executiv al Asociației Carusel spune că rezultatele reflectă o realitate întâlnită frecvent în activitatea organizației.

„Datele arată o ambivalență pe care o cunoaștem bine din teren. Majoritatea oamenilor spun că persoanele fără adăpost merită același respect ca oricine altcineva și au oferit măcar o dată ajutor direct. Dar peste jumătate s-ar simți inconfortabil să aibă drept vecin sau coleg pe cineva care a trăit pe stradă. Empatia declarată coexistă cu distanța socială. Contează ca oamenii să fie văzuți și contează interacțiunea. Sunt oameni care locuiesc pe stradă care nu au schimbat o vorbă cu nimeni de zile întregi. Un prim pas e să vorbim între noi și să judecăm mai puțin. De exemplu, știu că sunt oameni care cred că persoanele de pe stradă ar trebui duse în adăposturi. Ce facem însă dacă omul nu vrea sau nu consideră că e ceea ce are el nevoie? Să nu uităm că oamenii fără adăpost au liber arbitru, demnitate, opinii și dreptul de a alege, ca noi toți de altfel, asupra aspectelor care îi privesc.

Ce ne lipsește, la nivel de societate, e solidaritatea. Și soluțiile sistemice, pe termen lung, care țin cont de nevoile oamenilor, respectându-le drepturile și demnitatea. O societate nu se măsoară după cum se poartă cu cei care se descurcă, ci după ce le oferă celor care nu au nimic. Aici încă avem mult de recuperat”, a declarat Marian Ursan, Director Executiv, Asociația Carusel.

Studiul a fost realizat online de IZI data, în perioada 16-20 martie 2026, pe un eșantion de 1.012 persoane cu vârsta de peste 18 ani din orașe cu peste 50.000 de locuitori, fiind reprezentativ pentru populația urbană digitalizată din marile orașe ale României.