Câte animale ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte românii de la oraș și de la sat

Crezi că poți crește în gospodărie oricâte animale dorești? În realitate, legea stabilește limite clare pentru numărul de animale și păsări, iar nerespectarea regulilor poate aduce amenzi de mii de lei sau chiar dosar penal. Iată ce au voie să dețină românii care locuiesc la țară sau la oraș.

Câte animale poate avea un român care locuiește la țară sau la oraș?

În România, legislația privind creșterea animalelor de fermă este clară și detaliată, chiar dacă persistă ideea că proprietarii pot ține în gospodărie oricâte animale doresc. În realitate, normele sanitar-veterinare stabilesc limite și obligații stricte privind numărul de animale, condițiile de igienă, bunăstarea acestora și protejarea sănătății publice. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage amenzi de mii de lei. Principalele reglementări sunt prevăzute în Ordinul nr. 119/2014, modificat și completat prin Ordinul nr. 562/2023, care stabilește condițiile aplicabile în funcție de tipul gospodăriei și de amplasarea acesteia.

Pentru gospodăriile care nu sunt racordate la rețelele publice de apă și canalizare, legea permite creșterea a cel mult șase animale mari, precum vaci, porci, oi, capre sau cai, indiferent de combinația acestora. În plus, proprietarii pot deține până la 50 de păsări, inclusiv găini, rațe, gâște sau curcani. În toate cazurile, adăposturile trebuie amplasate la o distanță de minimum 10 metri față de locuințele vecinilor, această cerință fiind esențială pentru respectarea normelor legale.

În cazul gospodăriilor racordate la rețelele de apă și canalizare, limitele diferă ușor. Proprietarii pot crește cel mult doi cai, cinci vaci, cinci porci, 15 oi sau capre și până la 50 de păsări. Și în această situație, adăposturile trebuie amplasate la cel puțin 10 metri de locuințele învecinate, distanța minimă reprezentând unul dintre principalele criterii de conformare cu legislația.

Regulile diferă și în funcție de amplasarea gospodăriei, respectiv în intravilan sau extravilan. Intravilanul cuprinde zonele construite ale localităților, destinate locuințelor, activităților economice și serviciilor, unde infrastructura și densitatea locuirii impun reguli mai stricte privind creșterea animalelor. Extravilanul include terenurile aflate în afara zonelor construite, utilizate în principal pentru agricultură, pășunat sau activități zootehnice, unde există o libertate mai mare în creșterea animalelor, cu respectarea cerințelor legale specifice.

Deși legislația națională stabilește limite generale privind numărul de animale și păsări care pot fi crescute într-o gospodărie, aceste prevederi se aplică doar în lipsa unor restricții locale. Primăriile pot adopta Hotărâri ale Consiliului Local prin care să interzică în totalitate creșterea anumitor animale în zonele urbane, să impună limite mai restrictive decât cele prevăzute la nivel național sau să condiționeze această activitate de acordul vecinilor și de respectarea unor distanțe mai mari față de proprietățile învecinate.

În numeroase municipii și orașe, hotărârile autorităților locale interzic creșterea animalelor mari de fermă în zonele rezidențiale, invocând motive legate de sănătatea publică și confortul urban. Scopul acestor măsuri este prevenirea disconfortului provocat de mirosuri, zgomot sau înmulțirea insectelor. În aceste situații, introducerea animalelor în intravilan fără respectarea reglementărilor locale poate atrage sancțiuni aplicate de Direcțiile de Sănătate Publică, Poliția Locală sau alte autorități competente.

Restricțiile locale pot viza inclusiv păsările de curte. Deși legislația națională permite deținerea a până la 50 de păsări, multe hotărâri ale consiliilor locale stabilesc limite inferioare, solicită acordul vecinilor și reglementează amplasarea adăposturilor în raport cu gardurile, locuințele, școlile sau spitalele. În cartierele rezidențiale cu densitate mare, autoritățile pot impune interdicții totale sau condiții mai stricte decât cele prevăzute de legislația națională.

De asemenea, chiar dacă normele sanitar-veterinare prevăd o distanță minimă de 10 metri între adăposturile pentru animale și locuințele vecinilor, primăriile pot stabili distanțe mai mari ori pot solicita studii privind impactul asupra sănătății publice și poluării olfactive sau fonice. În consecință, respectarea atât a legislației naționale, cât și a reglementărilor locale este esențială pentru evitarea sancțiunilor și pentru desfășurarea legală a activităților de creștere a animalelor.

Obligațiile deținătorilor de animale de fermă

În România, persoanele care dețin animale, inclusiv cele care cresc animale de fermă, au obligații legale clare privind protecția și bunăstarea acestora. Aceste obligații sunt stabilite prin Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede că fiecare animal trebuie să beneficieze de condiții minime de viață adecvate speciei sale.

Potrivit legislației în vigoare, proprietarii sunt obligați să asigure animalelor un adăpost corespunzător, curat și sigur, protecție împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile, acces permanent la hrană și apă, precum și suficient spațiu pentru mișcare. Animalele trebuie supravegheate și îngrijite zilnic, iar atunci când starea lor de sănătate o impune, trebuie să beneficieze de asistență medicală veterinară.

Legea interzice orice formă de cruzime sau tratament care provoacă suferințe inutile animalelor. Sunt interzise lovirea, schingiuirea, supunerea la chinuri, precum și privarea acestora de condițiile esențiale pentru supraviețuire și bunăstare. Deținătorii nu au voie să abandoneze animalele sau să le alunge fără a le asigura hrană, apă și adăpost, iar puii nu pot fi lăsați nesupravegheați în situații care le pot pune viața în pericol.

În cazul animalelor bolnave sau rănite, proprietarii au obligația de a lua măsuri pentru tratarea acestora și, atunci când este necesar, de a apela la un medic veterinar. Orice activitate de dresaj trebuie realizată fără metode care provoacă traume fizice sau psihice animalelor.

Pe lângă prevederile generale privind protecția animalelor, deținătorii trebuie să respecte și normele sanitar-veterinare referitoare la condițiile de adăpostire, alimentație, igienă și prevenirea bolilor. Aceste reguli sunt stabilite prin reglementările emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și prin ordinele specifice aplicabile fiecărei categorii de animale.

În situațiile în care un animal suferă în mod prelungit și nu există posibilitatea recuperării stării sale de sănătate, autoritățile sanitar-veterinare pot dispune măsuri speciale, inclusiv sacrificarea sau eutanasierea acestuia, cu scopul de a preveni suferința inutilă și în conformitate cu procedurile stabilite prin legislația sanitar-veterinară.

Sancțiuni pentru încălcarea obligațiilor privind bunăstarea animalelor de fermă

Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor stabilește atât sancțiuni contravenționale, cât și răspundere penală pentru încălcarea obligațiilor referitoare la bunăstarea acestora. Nerespectarea unor cerințe de bază, precum asigurarea unui adăpost corespunzător, a hranei, apei, spațiului necesar pentru mișcare sau a îngrijirii adecvate, poate atrage aplicarea unor amenzi. Sunt sancționate abandonarea animalelor, folosirea acestora în spectacole, reclame sau producții cinematografice atunci când activitatea le provoacă suferință, administrarea de substanțe de dopaj în cadrul competițiilor sau efectuarea unor intervenții chirurgicale cosmetice nejustificate.

Pentru astfel de încălcări ale obligațiilor legale, amenzile contravenționale pot fi cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei. Aceste sancțiuni pot fi aplicate de agenții împuterniciți ai ANSVSA sau de polițiștii autorizați. Persoana sancționată are posibilitatea de a achita jumătate din valoarea minimă a amenzii în termen de 48 de ore de la constatarea contravenției, în condițiile prevăzute de lege.

Faptele cu un grad ridicat de gravitate sunt încadrate drept infracțiuni și pot fi sancționate cu închisoare sau amendă penală. În anumite situații, instanța poate dispune și interdicția de a deține animale pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani. Printre aceste fapte se numără folosirea animalelor în activități de dresaj care le provoacă suferință, realizarea unor intervenții chirurgicale cosmetice fără justificare sau separarea puilor de mamă înainte de împlinirea perioadei minime prevăzute de lege.

Alte încălcări grave ale legislației privind protecția animalelor sunt sancționate mai sever. Folosirea animalelor sălbatice în spectacole, utilizarea ilegală a armelor cu tranchilizant, practicarea tirului pe animale captive sau rănirea intenționată a acestora pot atrage pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă penală.

Cele mai grave fapte prevăzute de lege, precum uciderea intenționată și fără drept a animalelor, schingiuirea acestora, organizarea de lupte între animale sau practicarea actelor de zoofilie, sunt sancționate cu pedepse mai aspre, respectiv închisoare de la doi la șapte ani.

Respectarea acestor prevederi este esențială atât pentru protejarea animalelor, cât și pentru evitarea consecințelor juridice. Autoritățile au dreptul să intervină atunci când sunt constatate situații în care sănătatea sau bunăstarea animalelor sunt puse în pericol. Prin obligațiile stabilite de lege, deținătorii de animale sunt responsabilizați să le ofere condiții de viață corespunzătoare, îngrijire adecvată și protecție împotriva oricărei forme de suferință.