Ilie Bolojan, în corzi. Premierul le-a ordin parlamentarilor PNL să nu voteze la moțiunea de cenzură: E greu cu consecvența

Ilie Bolojan, în corzi. Premierul le-a ordin parlamentarilor PNL să nu voteze la moțiunea de cenzură: E greu cu consecvența

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Ilie Bolojan

Publicat de Leonard Bădilă la 4 mai 2026, 16:43

Tensiunile politice cresc cu cât se apropie momentul să fie votată moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva lui Ilie Bolojan, în condițiile în care partidele încearcă să își securizeze fiecare vot. Atât PNL și USR, care își doresc menținerea executivului condus de Ilie Bolojan, cât și PSD și AUR, care susțin că nu vor avea dezertări, negociază intens în culise.

În acest context, Ilie Bolojan le-a transmis un ordin clar parlamentarilor PNL în perspectiva votului din Parlament. Premierul a discutat cu senatorii și deputații liberali și le-a cerut ca, la momentul votului asupra moțiunii de cenzură, să fie prezenți în sală, însă să nu își exprime votul. Strategia stabilită presupune ca aleșii PNL să răspundă „prezent, nu votez” atunci când sunt strigați, marcând astfel prezența fără a contribui direct la rezultatul votului.

Ilie Bolojan a lansat mai multe critici înaintea moțiunii de cenzură

Pe fondul acestei situații, Ilie Bolojan a lansat critici la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, pe care îl acuză de lipsă de consecvență. Șeful Guvernului a susținut că există o contradicție între declarațiile anterioare ale acestuia și acțiunile recente ale partidului pe care îl conduce.

Premierul a subliniat că Sorin Grindeanu afirma, în luna martie, la Bruxelles, că nu va exista nicio colaborare cu AUR, însă la scurt timp după aceea PSD a ajuns să depună o moțiune de cenzură împreună cu formațiunea condusă de George Simion. În opinia lui Ilie Bolojan, această schimbare ridică semne de întrebare privind consecvența liderului social-democrat și evoluțiile politice din perioada următoare.

„Dacă m-aș lua după declarațiile domnului Grindeanu, aș constata că prin martie, când a fost la Bruxelles, a făcut o declarație că nu va exista nici o colaborare cu AUR, iar peste o lună constată că au semnat o moțiune de comun acord. E greu cu consecvența și e bine să vedem ceea ce se va întâmpla în perioada următoare”, susține actualul premier.

După discuțiile purtate inclusiv în cadrul grupului deputaților PNL, a fost analizată și varianta ca aleșii liberali să părăsească sala după dezbaterea moțiunii. În același timp, o parte dintre parlamentarii PNL se află în această perioadă în delegații externe și nu vor putea participa la vot, situație care diminuează șansele liberalilor de a menține actualul Executiv.

ilie bolojan
SURSĂ FOTO: Inquam Photos / George Călin

Moțiunea de cenzură urmează să fie supusă votului în ziua de marți, 5 mai

Moțiunea de cenzură, inițiată de PSD, AUR și membrii grupului PACE – Întâi România, a fost deja depusă și citită în Parlament în cursul acestei săptămâni. Documentul urmează să fie supus votului marți, în plenul reunit, moment care va decide soarta actualului guvern.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a dat asigurări că parlamentarii liberali nu vor întoarce armele împotriva premierului și nu vor susține moțiunea de cenzură, chiar dacă votul este secret. Acesta consideră că o eventuală retragere a sprijinului pentru șeful Guvernului ar avea consecințe politice grave pentru partid.

De asemenea, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că și parlamentarii Uniunii vor adopta aceeași poziție în timpul votului, urmând să rămână în bănci și să declare „prezent, nu votez”. El și-a exprimat speranța că nu vor fi strânse 233 de voturi necesare adoptării moțiunii, ceea ce ar permite Guvernului condus de Ilie Bolojan „să meargă mai departe”.

„Dacă votul confirmă moțiunea de cenzură, atunci sigur începe o procedură constituțională, cu discuțiile la Cotroceni cu președintele Dan. Și în urma consultărilor trebuie să existe sau sper că va exista o soluție pentru a investi un nou guvern, dar până atunci sigur mai este mult.

Dacă nu trece moțiunea, atunci acest guvern rămâne cu puteri depline, dar se scurtează perioada de 45 de zile pentru acei miniștri care ocupă interimar funcția de ministru, la agricultură, la muncă, la sănătate și așa mai departe. (…) Am discutat despre ziua de mâine, moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Așa cum bănuiți, vom sta în bancă și vom spune ‘prezent, nu votez’. Asta e decizia grupurilor reunite. Din partea grupurilor reunite va vorbi mâine domnul senator Turos Lorand. Eu mâine nu voi fi în București, este înmormântarea fostului nostru președinte executiv”, a declarat Kelemen Hunor.

Bolojan a ajuns să fie susținut inclusiv de parlamentari pe care i-a catalogat anterior drept „extremiști”

Mai mult, Ilie Bolojan a ajuns să fie susținut inclusiv de parlamentari pe care i-a catalogat anterior drept „extremiști”. Aleșii neafiliați din grupul UNIT au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, deși au semnat documentul.

Anunțul a fost făcut luni, în cadrul unei conferințe de presă, de către cei cinci parlamentari ai noii formațiuni UNIT. Inițial, grupul era format din șase membri, însă unul dintre aceștia a părăsit formațiunea, potrivit liderului de grup, Aurora-Tasica Simu, care a invocat presiuni.

Reprezentanții UNIT au explicat că au semnat moțiunea pentru a transmite un semnal de alarmă față de direcția și deciziile actualului guvern, pe care nu le consideră în interesul cetățenilor. Cu toate acestea, aceștia susțin că inițiatorii moțiunii nu au venit cu soluții concrete.

„Noi, parlamentarii UNIT, am decis să semnăm această moțiune de cenzură pentru că trebuie să tragem un semnal de alarmă clar către actualul guvern, că direcția și deciziile luate nu sunt în beneficiul poporului român. Inițiatorii moțiunii ar fi trebuit să vină cu niște soluții, cu un plan de guvernare și cu o propunere de premier. Însă până la această oră noi nu am primit nicio propunere de premier, nu știm care este planul lor, decât refacerea aceleiași coaliții, doar cu un alt om. Prin urmare, noi, chiar dacă nu suntem de acord cu actuala guvernare, nu vom vota această moțiune doar ca să se creeze în România o nouă criză politică. România are nevoie de asumare, nu de crize”, a declarat Aurora-Tasica Simu.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.