Președinta CCR răspunde după controversa privind întâlnirea cu Ilie Bolojan. Simina Tănăsescu respinge „ferm și categoric” speculațiile
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Curtea Constituțională a României (CCR)
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a reacționat după apariția informațiilor privind o întâlnire cu premierul interimar Ilie Bolojan. Discuția a provocat reacții politice deoarece ar fi avut loc cu doar câteva zile înainte ca CCR să reia dezbaterile asupra sesizărilor privind Legea integrității.
Simina Tănăsescu respinge orice speculație privind discutarea dosarelor aflate pe rolul CCR
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a transmis sâmbătă că respinge „ferm și categoric” orice speculație potrivit căreia cauzele aflate pe rolul Curții ar putea fi discutate în afara cadrului prevăzut de lege.
Reacția vine după ce deputatul PSD Mihai Fifor a cerut public Curții Constituționale să clarifice împrejurările unei întâlniri care ar fi avut loc între Simina Tănăsescu și premierul interimar Ilie Bolojan.
Potrivit informațiilor invocate de parlamentar, întâlnirea s-ar fi desfășurat în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și nu ar fi fost anunțată public.
Momentul a atras atenția în condițiile în care CCR urmează să reia pe 17 august dezbaterile privind sesizările de neconstituționalitate formulate în cazul Legii integrității.
Mihai Fifor cere explicații oficiale despre întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR
Deputatul PSD susține că este nevoie de clarificări oficiale privind organizarea și temele întâlnirii. Mihai Fifor a arătat că problema ridicată de el nu este simplul fapt că doi demnitari au discutat, ci momentul în care a avut loc întâlnirea, locul ales și pozițiile instituționale ale persoanelor implicate.
Parlamentarul a cerut să se precizeze cine a solicitat întâlnirea și dacă în cadrul acesteia a fost abordată, direct sau indirect, sesizarea asupra căreia judecătorii constituționali urmează să se pronunțe.
Fifor a atras atenția și asupra faptului că Ilie Bolojan este liderul PNL, în condițiile în care mai mulți senatori liberali se numără printre autorii uneia dintre sesizările ajunse la Curtea Constituțională.
Întâlnirea ar fi avut loc în biroul lui Mircea Abrudean, președintele Senatului și, la rândul său, lider liberal.
Deputatul PSD a precizat că nu susține că știe ce s-a discutat și că nu trebuie formulate presupuneri în această privință. Tocmai absența acestor informații reprezintă, în opinia sa, motivul pentru care CCR ar trebui să ofere explicații publice.
„Potrivit informaţiilor apărute astăzi în presă, preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, preşedintele PNL, în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean. Întâlnirea nu a fost anunţată public şi a avut loc cu numai trei zile înainte ca CCR să reia dezbaterea asupra Legii integrităţii. Legea a fost atacată printr-o sesizare comună a 27 de senatori PNL şi USR şi, separat, de preşedintele Nicuşor Dan. În ce stat de drept din Uniunea Europeană se mai poate întâmpla aşa ceva? România alunecă tot mai grav pe panta diluării oricărei idei de respectare a legii, a separaţiei puterilor în stat şi a independenţei instituţiilor fundamentale. Curtea Constituţională trebuie să lămurească public în ce împrejurări a fost organizată această întâlnire şi, mai ales, care au fost temele discutate. Nu prin „surse”. Nu prin explicaţii strecurate presei. Oficial”, a scris Mihai Fifor, vineri, într-o postare pe Facebook.
CCR urmează să se pronunțe pe 17 august asupra Legii integrității
Controversa apare înaintea unei decizii importante a Curții Constituționale. CCR a amânat pentru 17 august pronunțarea asupra sesizărilor formulate împotriva legii care modifică și completează mai multe acte normative în domeniul integrității.
Actul normativ a fost contestat separat de președintele Nicușor Dan și de mai mulți senatori PNL și USR.
În sesizarea publicată de Administrația Prezidențială sunt invocate mai multe probleme de constituționalitate. Una dintre principalele critici privește claritatea unor prevederi referitoare la declarațiile de avere și de interese.
Nicușor Dan contestă introducerea în lege a „persoanei care are relații asemănătoare acelora dintre soți”
Una dintre prevederile contestate extinde obligațiile referitoare la declarațiile de avere și de interese și asupra „persoanei care are relații asemănătoare acelora dintre soți”.
În sesizarea formulată de președinte se susține că legea nu stabilește criterii obiective prin care să poată fi determinat momentul în care o asemenea relație devine relevantă din punct de vedere juridic.
Sunt indicate, printre altele, lipsa unor criterii referitoare la durata relației, conviețuire, interdependență economică sau asumarea publică a acesteia.
Sesizarea atrage atenția și asupra faptului că legea nu reglementează clar situațiile în care relația începe după numirea demnitarului, încetează ulterior sau există mai multe relații succesive.
Președintele consideră că aceste probleme afectează previzibilitatea legii și invocă articolul 1 alineatele (3) și (5) din Constituție, care impun respectarea cerințelor privind claritatea și accesibilitatea normelor.
O sesizare separată împotriva actului normativ a fost depusă și de mai mulți senatori PNL și USR, iar Curtea Constituțională urmează să reia analiza celor două contestații pe 17 august.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.