Guvernul a adoptat cadrul legal pentru aplicarea SAFE. Moșteanu: Urmează prezentarea în CSAT a listei de investiţii

Guvernul a adoptat cadrul legal pentru aplicarea SAFE. Moșteanu: Urmează prezentarea în CSAT a listei de investiţii

SURSA FOTO: Dreamstime - Decizii luate de Guvernul României

Publicat de Georgiana-Natalia la 20 noiembrie 2025, 15:15

Guvernul Bolojan s-a reunit pentru a aproba un proiect de OUG care aplică Regulamentul UE privind Instrumentul SAFE, un mecanism destinat consolidării industriei europene de apărare, prin coordonarea investițiilor și colaborarea între instituțiile naționale și partenerii europeni. Urmează prezentarea în CSAT a listei de investiţii.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a spus că Guvernul a făcut un pas obligatoriu pentru a crea baza legală necesară aplicării programului european SAFE, care finanțează industria de apărare. El a explicat că următorul pas este prezentarea listei de investiții în CSAT, iar contractele ar urma să fie semnate până la sfârșitul lunii mai 2026.

deputatul USR Ionuț Moșteanu
Ionuț Moșteanu (SURSA FOTO: Facebook, Ionuț Moșteanu)

Ministrul a mai precizat că în ultimele luni au avut loc multe întâlniri la nivelul Administrației Prezidențiale cu firme producătoare, furnizori și instituții ale statului implicate în acest proiect. A menționat că principalii beneficiari ai fondurilor vor fi Ministerul Apărării, dar și Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, SRI și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. El a adăugat că Ministerul Economiei va stabili condițiile legate de cooperarea industrială și de realizarea producției în România pentru marile investiții. Moșteanu a explicat că scopul principal al acestui program european este întărirea capacității de producție a Europei în domeniul apărării.

În legătură cu contractele, ministrul a spus că momentan nu este semnat nimic. El a subliniat că un contract va exista doar după ce vor fi negociate toate detaliile tehnice și condițiile de cooperare industrială, pe baza nevoilor armatei. Potrivit lui, discuțiile vor continua până în mai anul viitor, când se vor finaliza contractele și se vor stabili achizițiile comune între țările europene.

„Astăzi am făcut un pas obligatoriu, un pas necesar pentru a asigura cadrul legal punerii în aplicare al instrumentului SAFE, Instrumentul de finanţare pentru întărirea Bazei Industriale de Apărare a Europei, un document în care stabilim exact paşii pe care îi facem în această procedură. Paşii care urmează în momentul acesta sunt prezentarea în CSAT a listei. (…) Pe parcursul verii şi acum în toamnă, au fost foarte multe întâlniri la nivelul Cancelariei Prezidenţiale, care este coordonatoarea acestui proiect SAFE cu producătorii şi cu beneficiarii, cu potenţialii furnizori şi cu beneficiarii din partea statului român.

Ministerul Economiei va da condiţiile de cooperare industrială, de localizare a producţiei pentru principalele programe de investiţii. Legat de plan, că au fost multe întrebări (…) nu s-a semnat nimic în momentul ăsta şi putem spune că există un contract, în momentul în care semnăm contractul, după ce negociem condiţiile tehnice, condiţiile de cooperare industrială, plecând de la cerinţele operaţionale ale armatei. (…) Urmează să avem aceste discuţii până la anul, în mai, când vom închide contractele şi vom stabili achiziţiile comune şi între ţările europene”, a anunțat oficialul român.

Ministrul Apărării a spus că proiectul este departe de a fi gata și că mai sunt pași importanți de făcut. El a explicat că planul are două părți principale: una pentru apărare și una pentru transporturi. În zona de transporturi, sunt incluse două tronsoane mari de autostradă, ambele în Moldova.

Moșteanu a mai precizat că lista completă va fi prezentată în CSAT, apoi va fi trimisă către Comisia Europeană la finalul săptămânii viitoare. El a adăugat că se așteaptă ca răspunsul Comisiei să vină până în luna ianuarie, cu ce proiecte sunt acceptate, ce proiecte nu sunt și unde mai trebuie făcute modificări. El spus că, dacă totul merge conform planului, contractele vor fi semnate până la sfârșitul lunii mai 2026.

„Sunt două componente importante, partea de apărare şi partea de transporturi. Acolo avem două componente importante, două loturi majore de autostradă, ambele în Moldova. Urmează să mergem la CSAT cu lista, o trimitem către Comisie la finalul săptămânii viitoare, Comisia ne răspunde, sper eu, până în ianuarie, aici merge, aici nu merge, aici trebuie să mai discutaţi şi aşa mai departe, apoi, până la finalul mai 2026 semnăm contractele”, a completat oficialul român.

Moșteanu a explicat că programul SAFE oferă un împrumut cu o dobândă de aproximativ 3%, care poate fi rambursat în până la 40 de ani, iar în primii 10 ani nu se plătește principalul. El a subliniat că nu este vorba despre bani gratis, ca în cazul unor fonduri europene clasice, ci despre un împrumut oferit în condiții foarte avantajoase pentru România, mult mai bune decât cele de pe piață. A spus că statul vrea să folosească acești bani pentru cheltuielile din domeniul apărării, astfel încât să reducă presiunea mare asupra bugetului de stat.

„Nu este un grant, şi am tot explicat asta de numărate ori, mulţi au senzaţia că sunt fonduri europene clasice, adică granturi, adică bani gratuiţi. E un împrumut în condiţii foarte bune pentru statul român, în condiţii mult mai bune decât le-am putea lua noi de pe piaţă, şi ne-am dorit să finanţăm cheltuielile de apărare, din aceşti bani, în perioada următoare, să reducem presiunea pe bugetul de stat, care ştiţi că este o presiune majoră”, a precizat oficialul român.

Ședinţă de guvern, 20 septembrie. Proiectul de OUG privind implementarea Instrumentului de finanţare SAFE, pe ordinea de zi a Guvernului Bolojan

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi, 20 noiembrie 2025, la Palatul Victoria pentru a aproba un proiect de ordonanță de urgență care stabilește cum va fi aplicat Regulamentul UE pentru Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Propunerea de act normativ de pe ordinea de zi a ședinței de guvern poate fi consultată aici.

Concret, Guvernul României, prin Cancelaria Prim-ministrului, va trimite și negocia cu Comisia Europeană proiectele pentru accesarea fondurilor SAFE. Aceasta include și documentele necesare, cererile de finanțare și planurile de investiții, toate la termenele stabilite. Pentru a organiza tot procesul, se va înființa un grup de lucru interinstituțional, condus de șeful Cancelariei Prim-ministrului. Șeful va stabili, prin ordin, regulile de colaborare pentru fiecare proiect, în conformitate cu cerințele SAFE și necesitățile operaționale.

În plus, Ministerul Apărării și alte autorități publice vor fi împuternicite să facă achiziții comune cu alte state, respectând regulile statului sau organizației care coordonează achiziția.

Despre SAFE

SAFE este un mecanism creat pentru a întări industria europeană de apărare. Inițiativa SAFE este reglementată în baza Regulamentul (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), obiectivul principal fiind consolidarea industriei europene de apărare.

Suma maximă disponibilă: până la 150 de miliarde de euro în total sub acest instrument.

Până la data de 30 noiembrie 2025, un stat membru care dorește să beneficieze de asistență financiară trebuie să transmită o cerere Comisiei. Cererea va fi însoțită de un plan de investiții în industria de apărare europeană, care să conțină:

  • descrierea necesarului de produse de apărare și alte produse destinate scopurilor de apărare (cat. 1 și 2 de mai sus);
  • descrierea activităților planificate și a cheltuielilor estimate;
  • descrierea implicării preconizate a Ucrainei în activitățile, cheltuielile și proiectele planificate;
  • descrierea măsurilor planificate pentru a asigura respectarea normelor privind achizițiile publice.

Termenul de finalizare a investițiilor în cadrul SAFE – decembrie 2030.

Informații articol
Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.