Exporturile de bere ale Uniunii Europene au scăzut puternic în 2025. Livrările către țările din afara UE au fost cu 11% mai mici decât în 2024

Exporturile de bere ale Uniunii Europene au scăzut puternic în 2025. Livrările către țările din afara UE au fost cu 11% mai mici decât în 2024

SURSĂ FOTO: Dreamstime - Bere

Publicat de Leonard Bădilă la 7 august 2026, 17:15

În 2025, exporturile de bere ale Uniunii Europene către țările din afara blocului comunitar au înregistrat o scădere semnificativă, în timp ce importurile au continuat să crească. Datele au fost publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), cu ocazia Zilei Internaționale a Berii, sărbătorită în fiecare an în prima zi de vineri din luna august.

Exporturile de bere ale Uniunii Europene au scăzut puternic în 2025

Potrivit datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), statele membre ale Uniunii Europene au exportat în 2025 un total de 3,2 miliarde de litri de bere care conține alcool către țări din afara UE. Comparativ cu anul 2024, volumul exporturilor a scăzut cu 11%.

În același timp, Uniunea Europeană a importat 0,5 miliarde de litri de bere cu alcool, ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de anul precedent.

Belgia a fost cel mai mare exportator de bere dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un total de 1,5 miliarde de litri exportați, atât în interiorul UE, cât și în afara acesteia.

Pe locul al doilea s-a situat Țările de Jos, cu 1,4 miliarde de litri, urmate de Germania, cu 1,3 miliarde de litri. Cehia și Irlanda au ocupat următoarele poziții, fiecare exportând câte 0,6 miliarde de litri de bere.

„În 2025, Uniunea Europeană a exportat 3,2 miliarde de litri de bere care conține alcool către țări din afara UE, ceea ce reprezintă o scădere de 11% față de 2024. În același timp, a importat 0,5 miliarde de litri de bere, în creștere cu 6%.

Belgia a fost cel mai mare exportator de bere dintre statele membre ale UE, cu un total de 1,5 miliarde de litri (atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene). Țările de Jos s-au clasat pe locul al doilea, cu 1,4 miliarde de litri, urmate de Germania, cu 1,3 miliarde de litri, iar Cehia și Irlanda au exportat fiecare câte 0,6 miliarde de litri”, informează Eurostat.

Exporturile de bere ale Uniunii Europene au scăzut puternic în 2025
SURSĂ FOTO: Eurostat – Exporturile de bere ale Uniunii Europene au scăzut puternic în 2025

Franța a fost cel mai mare importator de bere care conține alcool în anul 2025, cu un volum de 0,9 miliarde de litri

În ceea ce privește importurile, Franța a fost cel mai mare importator de bere care conține alcool în anul 2025, cu un volum de 0,9 miliarde de litri.

Italia a ocupat locul al doilea, cu peste 0,7 miliarde de litri importați, fiind urmată de Germania și Spania, fiecare cu câte 0,6 miliarde de litri. Țările de Jos au importat 0,3 miliarde de litri de bere.

„În ceea ce privește importurile, Franța a fost cel mai mare importator de bere care conține alcool în 2025, cu 0,9 miliarde de litri. Printre ceilalți mari importatori s-au numărat Italia, cu peste 0,7 miliarde de litri, urmată de Germania și Spania, fiecare cu câte 0,6 miliarde de litri, iar Țările de Jos au importat 0,3 miliarde de litri”, subliniază Eurostat.

Comunicatul Eurostat evidențiază astfel o reducere importantă a exporturilor europene de bere către piețele din afara Uniunii, concomitent cu o creștere moderată a importurilor, în contextul marcării Zilei Internaționale a Berii.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.