Una dintre temele emisiunii difuzate azi pe canalul de YouTube „HAI România!”, la care au participat Dan Andronic și Radu Coșarcă, a fost cea a scandalului din jurul Irinei Ponta. Fiica fostului premier Victor Ponta a fost dată jos din avionul cu care se întorcea în țară, decizia fiind luată chiar de ministrul de Externe, Oana Țoiu.

Radu Coșarcă a asemănat-o pe Țoiu cu Maximilen Robespierre, o figură cunoscută a Revoluției Franceze. Politicianul era cunoscut pentru intransigența de care dădea dovadă.

Oana Țoiu, un Robespierre în fustă. Un gest greu de înțeles în scandalul Ponta

„Cei care ne privesc trebuie să știe că acum, în clipa asta, nimeni nu știe exact ce s-a întâmplat? Cunoaștem mărturia Dacianei Sârbu, mama fiicei lui Ponta. Ea a sunat, nu Victor Ponta. Da. Aici e un lanț de erori. Evident, dacă începem cu Oana Țoiu, ea a pozat în aceste zile ca un Robespierre în fustă”, a spus Radu Coșarcă.

„Preferă să moară mii de oameni, asta s-a întâmplat în Revoluția Franceză, ca să-și aplice, orbește, niște principii în numele unei echități pe care și-o imaginează el.

Așa și Oana Țoiu, acest Robespierre în fustă, a aplicat principiile unei echități despre care ea ne vorbește, n-am înțeles-o foarte bine și criteriile de eligibilitate pentru un loc în avion.

Orbește, fără să se gândească, smulgându-și inima de mamă din piept, și spunând că pentru ea toți oamenii sunt egali, ceea ce până acum sună bine”.

Ce ar fi făcut Daciana Sârbu ca mamă

Radu Coșarcă a explicat și ce a făcut Daciana Sârbu, din postura de mamă, pentru a-și aduce copilul acasă, dintr-o zonă care a devenit extrem de periculoasă în contextul războiului din Iran.

„Daciana Sârbu, ca orice mamă, ca probabil sute de mame, sute de părinți, a sunat la consulat spunând, fiica mea este acolo. Vă rog, faceți tot ce se poate pentru a o urca în primul avion, pentru că toate încercările noastre anterioare au fost anulate. anularea unor zboruri.”

Deocamdată, Franța nu a reușit încă să aducă în Hexagon cetățeni aflați în Orientul Mijlociu.

„Ca paranteză, trebuie să vă spun, știți când a aterizat primul avion care a repatriat englezii în Marea Britanie? Orientul Mijlociu, din zonele acestea. Știți când a aterizat? Azi dimineață.

Știți când a aterizat primul avion care a repatriat francezi? Niciodată. Ar fi trebuit să ajungă azi, dar zborul a fost anulat, pentru că pe  cer se întretăiau câteva rachete”, a mai afirmat Coșarcă.

Un lanț de greșeli

El a atras atenția și asupra unor mari greșeli ce s-au făcut în acest caz, în fruntea listei fiind intervenția ministrului de Externe.

„În momentul în care consulatul, bun sau rău, după criteriile Oanei Țoiu, a spus avem un loc liber să se urce și Irina Ponta, din acel moment încep greșelile. Adică, până la urmă ce se întâmplă?

Era un copil al României care se urce. Ocupa un loc. Nu ocupa locul cuiva. Și atunci evident că nu trebuia anulată poziția ei acolo, nu trebuia dată jos”, a mai precizat Radu Coșarcă.