Actuala criză de pe scena politică românească a fost subiectul central al dezbaterii de marți, în cadrul podcastului Contrapunct, realizat de Dan Andronic pentru evz.ro și difuzat pe canalul de YouTube Hai România. Alături de partenerii săi de dialog, jurnaliștii Mirel Curea și Alecu Racoviceanu, au fost analizate motivele și momentul ales de Partidul Social Democrat pentru a anunța ieșirea de la guvernare.
Decizia PSD, survenită în urma unei consultări interne, ridică numeroase semne de întrebare privind strategia politică a social-democraților într-un context marcat de tensiuni doctrinare și administrative.
De ce a amânat PSD momentul ieșirii de la guvernare
Jurnalistul Alecu Racoviceanu a pus sub semnul întrebării oportunitatea acestei decizii, considerând că social-democrații au permis trecerea unui timp mult prea lung înainte de a face acest pas decisiv. În viziunea sa, peisajul politic actual este unul în care doctrinele au fost sacrificate în favoarea unor conflicte sterile.
„Toate războaiele astea doctrinare, la un moment dat, au născut monștri. A fost războiul între progresiști și conservatori. S-a dus pe Apa Sâmbetei orice doctrină politică. Nu mai există niciunul.
Ce nu înțeleg eu este de ce PSD-ul a amânat atât de mult acest moment. De ce am ajuns aici după numirile de procurori? De ce am ajuns aici după momentul apariției bugetului de stat? De ce?
Că nu le merge mai prost de două săptămâni încoace decât le mergea până acum”, a afirmat Alecu Racoviceanu în timpul emisiunii.
Paradoxul intrării la guvernare a social-democraților
Pe de altă parte, Mirel Curea a abordat problema dintr-o perspectivă de ansamblu, exprimându-și nedumerirea cu privire la însăși decizia inițială a partidului de a se alătura Coaliției. Acesta a invocat discuțiile purtate cu lideri ai partidului care anticipau dificultățile de imagine ce aveau să urmeze.
„Eu nu înțeleg de ce au intrat la guvernare. Pentru că pesediști de frunte îmi ziceau mie când mă întâlneam cu ei. Am intrat la guvernare. O să intram la guvernare și o să fim ciuma roșie”, a punctat Mirel Curea, referindu-se la ștampilele politice care au marcat vizat PSD-ul în ultimii ani.
„Am mers de bună credință, încercând să facem bine, dar din prima zi am fost tratați ca adversari politici, nu ca parteneri. În acest moment, lucrurile sunt nefuncționale în acest Guvern, toți am văzut.
Fiecare a simțit că nu există un act de guvernare articulat, îndreptat spre români, altfel n-am avea 80% dintre români care spun că lucrurile merg în direcție greșită”, spunea Sorin Grindeanu, liderul PSD, luni seara, la România TV, despre ieșirea din Coaliție.

