Dosarul cu șină ar putea deveni istorie. Funcționarii care îl mai cer riscă amenzi usturătoare

Dosarul cu șină ar putea deveni istorie. Funcționarii care îl mai cer riscă amenzi usturătoare

Sursă: Dreamstime - dosar cu șină, dosare, instituții publice

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 29 iunie 2026, 22:27

Funcționarii și instituțiile publice care obligă cetățenii să aducă documente pe care administrația le poate obține singură ar putea fi sancționați cu amenzi de până la 25.000 de lei. Proiectul de lege introduce un regim contravențional pentru nerespectarea obligațiilor privind simplificarea administrativă și digitalizarea. Inițiativa a primit deja avize favorabile și urmează să intre în dezbaterea Parlamentului. Noile reguli vizează eliminarea practicilor birocratice precum solicitarea dosarului cu șină sau refuzul documentelor în format electronic.

Funcționarii care cer dosar cu șină sau refuză documentele electronice vor putea fi amendați

Funcționarii din instituțiile publice care continuă să impună cetățenilor obligații birocratice neprevăzute de lege ar putea răspunde contravențional, potrivit unui proiect legislativ care introduce, pentru prima dată, sancțiuni dedicate încălcării regulilor de simplificare administrativă și digitalizare.

Proiectul extinde interdicția ca autoritățile publice să solicite documente emise de alte instituții ale statului, obligație care nu se va mai aplica doar în cazul solicitării unui serviciu public, ci și în cadrul altor proceduri administrative prevăzute de lege.

Printre faptele care vor putea fi sancționate se numără refuzul de a accepta copia electronică a cărții de identitate transmisă prin e-mail, solicitarea de copii legalizate în situațiile în care legislația nu impune această cerință sau obligarea cetățenilor să depună documente pe care instituția are obligația să le obțină direct de la alte autorități.

De asemenea, proiectul prevede sancțiuni pentru funcționarii care solicită dosar cu șină ori alte materiale de birotică, refuză documente semnate electronic sau percep taxe pentru hârtie, dosare ori alte consumabile necesare depunerii documentelor.

Amenzile ajung la 25.000 de lei, iar șefii instituțiilor pot răspunde pentru lipsa serviciilor digitale

Inițiativa legislativă stabilește trei categorii de sancțiuni, diferențiate în funcție de gravitatea încălcărilor și de persoanele responsabile.

Pentru abaterile săvârșite de funcționarii publici sunt prevăzute amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Conducătorii instituțiilor publice ar putea fi sancționați cu amenzi între 2.000 și 10.000 de lei dacă nu publică pe internet formularele și informațiile necesare, nu asigură fotocopierea gratuită a documentelor, nu pun la dispoziția cetățenilor metode electronice de plată sau nu utilizează cu prioritate comunicarea electronică în relația cu publicul.

Cele mai severe sancțiuni, cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei, sunt prevăzute pentru nerespectarea obligațiilor privind informatizarea proceselor administrative și dezvoltarea serviciilor publice electronice.

Autoritatea pentru Digitalizarea României și prefecturile vor aplica sancțiunile

Proiectul de lege stabilește și autoritățile competente să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de noul regim juridic.

Astfel, verificările vor putea fi efectuate de personalul de control al Autorității pentru Digitalizarea României, precum și de prefect și de personalul de control din cadrul instituției prefectului.

Totodată, proiectul prevede că sesizările privind încălcarea acestor obligații vor putea fi formulate inclusiv de persoanele care se consideră vătămate de modul în care instituțiile publice aplică regulile administrative.

Potrivit inițiatorilor, deși legislația actuală conține deja obligații privind simplificarea administrativă și digitalizarea relației dintre stat și cetățeni, lipsa unor sancțiuni eficiente face ca acestea să fie, în numeroase situații, ignorate.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social și a Consiliului Legislativ, urmând să intre în dezbaterea Parlamentului.

Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.