Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei pe litoral. Au fost constatate zeci de nereguli

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei pe litoral. Au fost constatate zeci de nereguli

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 5 august 2026, 22:00

Garda Națională de Mediu desfășoară o acțiune tematică de control pe litoral pentru verificarea respectării legislației de mediu, iar în numai 48 de ore a aplicat amenzi în valoare totală de 1,76 milioane de lei, a dispus 13 suspendări de activitate și a înaintat o sesizare penală către Parchet.

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei pe litoral

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a instituției, Garda Națională de Mediu a mobilizat 12 echipe de comisari pe litoralul românesc pentru acțiunea tematică anuală desfășurată în plin sezon estival. În acest interval au fost dispuse 13 suspendări de activitate, iar valoarea totală a amenzilor se apropie de 2 milioane de lei.

În timpul controalelor a fost descoperită inclusiv o deversare de ape menajere uzate în apele de suprafață, situație pentru care a fost formulată o sesizare penală către Parchet. Acțiunile de control vor continua până la data de 9 august.

Conform comunicatului, aceasta este a patra vară consecutivă în care echipele Gărzii Naționale de Mediu intervin coordonat și tematic pe litoral, ceea ce permite evaluarea evoluției situației de la un an la altul. Instituția arată că există zone în care se înregistrează progrese, însă chiar din a doua zi de control au fost necesare suspendări de activitate, în special în cazul operatorilor care funcționau fără autorizație de mediu.

„GNM a mobilizat 12 echipe de comisari pe litoralul românesc pentru acțiunea tematică anuală de verificare a respectării legislației de mediu, chiar în vârful sezonului estival. În numai 48 de ore, am dispus 13 suspendări de activitate, iar amenzile se apropie deja de 2 milioane de lei. Am descoperit inclusiv o deversare de ape menajere uzate în apele de suprafață, pentru care am înaintat deja o sesizare penală Parchetului. Acțiunile de control continuă până pe 9 august”, a transmis Garda Națională de Mediu în mesajul publicat pe Facebook.

Marius Niță, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu și coordonator al acțiunii, a declarat că scopul instituției nu este aplicarea de amenzi sau închiderea activităților economice, dar respectarea legislației de mediu, în special în situațiile care pot genera probleme de sănătate publică, este considerată o obligație care nu poate fi negociată.

„Sunt deja 4 ani de când echipele noastre intervin coordonat și tematic pe litoral. Este important, pentru că putem evalua cifrele într-o dinamică mai clară. Sunt zone de pe litoral care înregistrează progrese, dar, deși ne aflăm în a doua zi de control, am fost nevoiți să recurgem chiar la suspendări de activitate, mai ales pentru cei care funcționau fără autorizație de mediu. Deși scopul nostru nu este să aplicăm amenzi sau să închidem activități economice, respectarea legislației de mediu, mai ales acolo unde poate duce la probleme de sănătate publică, este non-negociabilă. Acționăm ferm și fără ezitare”, a declarat Marius Niță.

litoral, România
SURSA FOTO: Dreamstime – Litoral

Autoritatea a constatat în acest an o creștere a numărului de sesizări directe primite de la cetățenii aflați pe litoral

Garda Națională de Mediu a constatat în acest an o creștere a numărului de sesizări directe primite de la cetățenii aflați pe litoral, comparativ cu aceeași perioadă a anilor precedenți.

Potrivit instituției, echipele de control au tratat aceste sesizări cu prioritate, înaintea planului strategic stabilit anterior, plan care include verificări atât la agenți economici, cât și la autorități publice.

„GNM a identificat în acest an o creștere a sesizărilor directe primite de la cetățenii care se află pe litoral, față de aceeași perioadă a anilor trecuți. Echipele de control au tratat aceste sesizări cu prioritate, în fața planului strategic stabilit anterior, care cuprinde atât agenți economici, cât și autorități publice”, informează autoritatea.

Garda Națională de Mediu a încheiat 58 de acte de control și a aplicat 63 de sancțiuni

În total, Garda Națională de Mediu a încheiat 58 de acte de control și a aplicat 63 de sancțiuni, dintre care 57 au fost amenzi și șase avertismente.

„Au fost încheiate 58 de acte de control și au fost aplicate 63 de sancțiuni: 57 de amenzi și 6 avertismente”, a transmis Garda Națională de Mediu.

Printre cele mai frecvente nereguli identificate în teren se numără funcționarea fără autorizație de mediu, depozitarea necontrolată a deșeurilor, transportul deșeurilor fără documentele necesare sau în baza unor formulare completate incorect, precum și lipsa evidențelor privind gestionarea deșeurilor.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au transmis că activitățile turistice din perioada de vârf a sezonului estival exercită o presiune semnificativă asupra mediului, iar instituția va continua acțiunea de control cu mesajul că un mediu curat înseamnă un litoral sănătos și poate contribui la creșterea încrederii publice în serviciile publice din această zonă.

„Printre cele mai frecvente probleme descoperite în teren se numără funcționarea fără autorizație de mediu, depozitarea necontrolată a deșeurilor, transportarea acestora fără documentele necesare sau pe baza unor formulare completate incorect, precum și lipsa evidențelor privind gestionarea deșeurilor.

Suntem conștienți că activitățile turistice, mai ales în perioada de vârf a sezonului estival, pun presiune pe mediu. Tocmai din acest motiv, continuăm acțiunea de control cu mesajul clar că un mediu curat înseamnă un litoral sănătos, ceea ce poate crește încrederea publică în serviciile publice din această zonă”, a conchis autoritatea.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.