Culisele Revoluției din 1989. Metoda folosită de Ion Iliescu pentru a confisca puterea: Execuție eficiență și profesionistă

Ion Iliescu este indicat de procurorul Dosarului Revoluției drept una dintre figurile centrale ale preluării puterii după căderea regimului Ceaușescu, într-un context dominat de confuzie, violență și dezinformare. La peste trei decenii de la evenimente, ancheta scoate în prim-plan modul în care noua conducere politică și militară s-a legitimat prin inventarea unui inamic intern, cu consecințe directe asupra populației civile.

Ion Iliescu și contextul în care a fost preluată puterea politică: A confiscat Revoluția

Ion Iliescu apare în rechizitoriul Dosarului Revoluției ca parte a grupului care a preluat conducerea statului în urma evenimentelor din decembrie 1989, într-un moment în care Nicolae Ceaușescu nu mai deținea controlul efectiv.

Procurorul militar Cătălin Ranco Pițu a explicat la Digi24 concluziile anchetei desfășurate pe parcursul a mii de volume de documente și mărturii.

Dosarul, instrumentat pe baza a peste 3.000 de volume, i-a trimis în judecată pe Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, pentru crime împotriva umanității.

Potrivit procurorului, elementul central al acuzării este legat de modul în care noua conducere a avut nevoie de un adversar pentru a-și justifica autoritatea în fața populației.

În cadrul emisiunii, magistratul a sintetizat concluzia anchetei printr-o afirmație fermă, formulată pe baza probelor administrate:

„Ion Iliescu a confiscat Revoluția. Responsabili sunt cei care au luat puterea, care aveau nevoie de un dușman pentru a obține legitimitate.”

Rolul lui Victor Stănculescu în ziua de 22 decembrie 1989

Procurorul a detaliat pe larg conduita generalului Victor Stănculescu, considerată esențială pentru desfășurarea evenimentelor din 22 decembrie 1989.

„Pe la ora aceasta Ceaușescu (seara de 22 decembrie 1989 – n.red.) era deja prizonier la unitatea din Târgoviște, unde și-a și găsit sfârșitul la data de 25 decembrie. El încă spera. Spera că de exemplu generalul Victor Stănculescu, pe care el în dimineața zilei de 22 decembrie l-a numit noul ministru al Apărării, îl va salva.

Nicolae Ceaușescu a sperat într-o salvare de ultim moment, chiar până la momentul în care a fost dus în în fața acelui zid, unde a fost executat. Cred că abia atunci când a fost ridicat de pe acel scaun și dus spre zid a înțeles că este gata totul pentru el, inclusiv viața”, a explicat Cătălin Ranco Pițu.

După sinuciderea ministrului Apărării, Vasile Milea, Nicolae Ceaușescu l-a numit verbal pe Stănculescu în funcție și i-a cerut să blocheze accesul revoluționarilor în Piața Palatului.

În mod documentat, Stănculescu a procedat exact invers, ordinul său fiind ca trupele Ministerului Apărării Naționale să se retragă în unități. Procurorul a explicat această schimbare de direcție printr-un calcul personal și strategic al generalului:

„Este probată toată conduita lui Victor Stănculescu. Într-adevăr, el a fost chemat de la Timișoara. În dimineața de 22, fostul ministru Milea s-a sinucis.

Stănculescu a fost impus ca fiind noul ministru și imediat după acel moment, Nicolae Ceaușescu i-a spus ca să folosească tot ce are la îndemână (și avea o forță uriașă la îndemână, cu tancuri cu tuburi, cu foarte multă forță umană aparținând MApN), pentru a bloca intrarea în Piața Palatului a revoluționarilor.”

Această decizie a permis pătrunderea manifestanților atât în Piață, cât și ulterior în sediul Comitetului Central, după ce și forțele de Securitate au primit ordin să depună armamentul. Procurorul a subliniat că acțiunile conjugate ale Armatei și Securității au făcut posibilă ocuparea simbolică a centrului puterii comuniste.

„Ei bine, după numirea verbală ca ministru al apărării, Victor Stănculescu a coborât la punctul de comandă de la parterul comitetului central și a dat un ordin diametral opus prin care toate forțele MApN dispuse în exteriorul fostului CC au primit ordin să se întoarcă în unitățile de unde proveneau. În acest fel i s-a facilitat revoluționarilor care se organizaseră încă de dimineață să pătrundă în piață.

Văzând această conduită a armatei, șeful Securității de pe atunci a dat un ordin care îi privea pe cei din interiorul CC-ului de a depune armamentul rastel și de a pleca la propriile unități, astfel încât, după ce într-o primă fază revoluționare au putut pătrunde în piață, au putut pătrunde nestigurit, nestingherit și în interiorul fostului CC”, a mai afirmat procurorul.

Fuga lui Nicolae Ceaușescu și traseul spre Târgoviște

Ancheta reconstituie în detaliu și fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central, cu elicopterul pilotat de Vasile Maluțan. Potrivit declarațiilor citate în dosar, aparatul de zbor era supraîncărcat, iar decolarea s-a realizat cu dificultate:

„Nicolae și Elena Ceaușescu au urcat în acel elicopter însoțit de două gărzi de corp, dar și de Manea Mănescu și Emil Bobu. Elicopterul a fost foarte greu. Era un elicopter mic astfel încât pilotul Maluțan, chiar el a spus, că pentru a reuși o decolare a fost nevoie să intre într-un mic picaj pentru a obține portanță și de aceea imaginea respectivă când elicopterul dispare după muchia clădirii și reapare în urcare mult mai la stânga.

Chiar au spus piloții că exista riscul la acel moment ca elicopterul să se prăbușească pentru că s-a apropiat foarte mult de sol. Sigur, Maluțan era un pilot experimentat, știa cum să piloteze și până la urmă nu s-a întâmplat un accident aviatic. Inițial Ceaușescu i-a ordonat pilotul pilotului să meargă la Snagov. Acolo au și mers.”

După aterizarea la Snagov și solicitarea unor trupe de parașutiști care nu au mai fost puse la dispoziție, Nicolae Ceaușescu a continuat deplasarea spre Boteni, unde a fost convins să părăsească elicopterul. Ulterior, deplasarea s-a făcut cu autoturisme civile, până la reținerea sa în zona Târgoviște.

Procurorul a arătat că, pentru o perioadă, Ceaușescu s-a aflat în custodia structurilor de Miliție și Securitate, fără ca populația locală să fie informată.

„Cu alte cuvinte, Securitatea l-a avut în mână pe Nicolae Ceaușescu, nu a dorit nimeni să-l salveze”, a precizat magistratul, subliniind că transferul la unitatea militară din Târgoviște a fost o decizie comună a structurilor de forță.

Psihoza „teroristă” și consumul masiv de muniție în Revoluția din 1989

Un capitol distinct al Dosarului Revoluției îl reprezintă amploarea violențelor de după 22 decembrie, perioadă în care, potrivit documentelor militare, Armata a consumat 12.600.000 de cartușe, sute de obuze și grenade și a efectuat zeci de misiuni aeriene. Paradoxul evidențiat de anchetă este că numărul victimelor a fost mai mare după căderea regimului Ceaușescu decât înainte.

Explicația oferită de procuror este legată de crearea unei stări generalizate de panică, alimentată de comunicate și ordine diversioniste:

„Acel consum uriaș de muniție, specific unei confruntări cu un inamic concret care vine și atacă, a fost pe fond, de psihoză securist-teroristă.”

În acest context, populația și forțele armate au fost convinse că se confruntă cu un inamic invizibil și extrem de periculos.

În mod explicit, Ion Iliescu este menționat ca participant la acest proces de dezinformare, inclusiv prin intervenții televizate care au contribuit la confuzie. Procurorul a descris efectele dramatice ale acestei situații, soldate cu aproape 1.000 de morți și mii de răniți după 22 decembrie, subliniind responsabilitatea celor care au preluat conducerea statului.

Ion Iliescu și anturajul lui politico-militar au confiscat revoluția

În analiza finală a procurorului, evenimentele de după 22 decembrie nu pot fi separate de interesele liderilor politico-militari ai momentului. Aceștia aveau nevoie de un context care să le permită să evite răspunderea pentru represiunea anterioară și să se prezinte drept apărători ai națiunii.

Magistratul a formulat această concluzie într-un pasaj amplu din rechizitoriu, citat integral în emisiune:

„Psihoza securist-teroristă a fost reală și s-a manifestat cât se poate de tragic, cu efecte groaznice, pentru că au murit aproape 1.000 de oameni după 22 decembrie, fiind rănite aproape 3.000 de persoane, plus alte și alte tragedii.

Ei bine, responsabili pentru această dezinformare, unică în istoria României sunt exact cei care au preluat puterea, care aveau nevoie de inventarea unui dușman, pentru că doar astfel obțineau legitimitate în fața națiunii. Doar astfel se năștea necesitatea psihologică a poporului român de a li se alătura CFSN și Armatei.”

Potrivit aceleiași analize, după 22 decembrie s-a manifestat o veritabilă lovitură militară, de care au beneficiat cei instalați la conducerea statului. Procurorul a rezumat această idee printr-o afirmație care sintetizează acuzațiile din dosar:

„Începând cu 22 decembrie s-a manifestat, evident, o lovitură militară de care au profitat exact cei care au preluat puterea politico-militară în statul român sau, cum au spus-o chiar revoluționarii Ion Iliescu și anturajul lui politico-militar au confiscat revoluția, au profitat de revoluție și au executat eficient, profesionist o lovitură militară în urma căreia au preluat puterea.”