Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj

Economiile acumulate în timpul căsătoriei pot fi împărțite la divorț chiar dacă sunt păstrate într-un cont deschis pe numele unui singur soț. În România, drepturile asupra acestor bani depind de regimul matrimonial și de proveniența sumelor. În cazul comunității legale, salariile scadente în timpul acestui regim sunt, în principiu, comune. Moștenirile, anumite donații și economiile de dinaintea căsătoriei sunt supuse unor reguli diferite.

Banii din contul unui singur soț pot reprezenta economii comune

Banii păstrați într-un cont bancar al cărui titular este doar unul dintre soți nu îi aparțin automat exclusiv acestuia, deoarece dreptul asupra economiilor se stabilește în funcție de regimul matrimonial și de sursa încasărilor. Absența numelui celuilalt soț din documentele bancare nu înseamnă, în sine, pierderea drepturilor asupra sumelor comune.

Potrivit Codului civil, articolul 339 încadrează bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul comunității legale în categoria bunurilor comune în devălmășie. Pentru veniturile din muncă, articolul 341 stabilește drept criteriu momentul în care dreptul la încasare devine scadent: acesta trebuie să se situeze în perioada comunității.

Astfel, încasarea salariului într-un cont personal și mutarea ulterioară a banilor într-un depozit cu același titular nu schimbă automat caracterul comun al economiilor. Aceeași regulă se aplică indiferent dacă titularul contului este soțul sau soția.

În relația cu banca, posibilitatea de a efectua operațiuni este însă distinctă de drepturile patrimoniale dintre soți. Articolul 317 permite fiecăruia să constituie depozite și să facă operațiuni bancare fără acordul celuilalt. Titularul poate dispune de fonduri inclusiv după divorț, dacă o hotărâre judecătorească executorie nu prevede altfel.

Moștenirile și banii proveniți din bunuri proprii au un regim diferit

Depunerea unei sume în bancă după încheierea căsătoriei nu este suficientă pentru ca aceasta să devină bun comun, întrucât proveniența banilor rămâne determinantă pentru încadrarea lor.

Articolul 340 include între bunurile proprii moștenirile și donațiile, exceptând situațiile în care persoana care le transmite stabilește expres caracterul lor comun. În condițiile prevăzute de lege, aceeași încadrare se aplică sumelor care înlocuiesc un bun propriu.

Dacă unul dintre soți vinde un apartament aflat exclusiv în proprietatea sa, prețul încasat și depus ulterior în cont poate rămâne bun propriu. Pentru această delimitare, trebuie să poată fi dovedită originea banilor.

Nici economiile constituite înainte de căsătorie nu devin automat comune pentru că sunt păstrate în continuare la bancă. Atunci când în același cont sunt încasate ulterior salarii sau alte fonduri comune, documentele privind încasările și transferurile permit identificarea categoriilor de sume.

Contribuția soților este prezumată egală, dar poate fi dovedită o cotă diferită

Împărțirea bunurilor comune pornește de la prezumția unei contribuții egale, însă cota fiecărui soț poate fi stabilită diferit dacă sunt prezentate dovezi care justifică acest lucru.

La lichidarea comunității, fiecare își preia mai întâi bunurile proprii. Urmează partajul bunurilor comune și regularizarea datoriilor. Conform articolului 357, cotele se determină luând în calcul atât contribuția la dobândirea bunurilor comune, cât și participarea la îndeplinirea obligațiilor comune.

Soțul care solicită o parte mai mare trebuie să dovedească împrejurările invocate. Simplul fapt că unul dintre soți a avut un salariu superior nu înseamnă că toate economiile rezultate îi aparțin exclusiv. Articolul 326 recunoaște și activitatea din gospodărie, precum și munca pentru creșterea copiilor drept contribuții la cheltuielile căsătoriei.

Pentru soții care au ales separația de bunuri prin convenție matrimonială se aplică alte reguli. Articolul 360 prevede că fiecare deține exclusiv bunurile dobândite înaintea căsătoriei și pe cele achiziționate ulterior în nume propriu, cu respectarea dispozițiilor specifice acestui regim.

Extrasele bancare și actele de proveniență ajută la stabilirea sumelor de împărțit

Delimitarea economiilor proprii de cele comune se sprijină pe documente care arată de unde provin banii și cum au circulat între conturi, mai ales atunci când soldul include încasări din categorii diferite.

Printre actele relevante se numără extrasele bancare, documentele salariale, certificatele de moștenitor, actele de donație și contractele de vânzare. Istoricul operațiunilor poate avea un rol esențial pentru identificarea sumelor care intră la partaj.

Pronunțarea divorțului nu obligă banca să vireze automat jumătate din sold către celălalt soț. Dacă există acord, lichidarea comunității se poate realiza prin act autentic notarial. În lipsa unei înțelegeri, aceasta se poate face prin hotărâre judecătorească.

Data încetării regimului matrimonial influențează delimitarea economiilor

Stabilirea perioadei în care au fost dobândite sumele este necesară deoarece încetarea regimului matrimonial între soți are un reper legal distinct de simpla existență a căsătoriei.

Articolul 385 prevede că, în cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț. La cerere, instanța poate constata că acesta a încetat de la data separării în fapt.

Prin urmare, mențiunea că o depunere a fost făcută în timpul căsătoriei nu stabilește singură dacă suma trebuie împărțită. Încadrarea acesteia la partaj presupune verificarea provenienței, a momentului dobândirii și a regimului matrimonial aplicabil.