Dacă e să dăm crezare celor mai recente statistici Eurostat, românii nu prea se înghesuie să muncească peste program. Spre deosebire de aproape 11% dintre cetățenii Uniunii Europene care, în trimestrul doi din acest an, au lucrat mai mult de 45 de ore pe săptămână.
Cei mai conștiincioși au fost grecii, cu aproape 21% dintre angajați care au depășit nouă ore de muncă pe zi, urmați de ciprioți (16,6%) și maltezi (14,6%). Românii s-au aflat la polul opus, cu doar 5,9% dintre salariați. Nu eram însă ultimii din Uniune – „lanterna roșie” a clasamentului a fost Bulgaria, cu 2,5%, iar între noi și vecinii de la sud de Dunăre s-a mai situat Letonia, cu 4,1%.
O posibilă explicație a acestei situații apare dacă schimbăm perspectiva și ne raportăm la procentul persoanelor care lucrează între 20 și 44 de ore pe săptămână atât la locul de muncă principal, cât și la unul secundar. Aici, Bulgaria deține prima poziție, cu 92,8% dintre persoanele angajate, urmată de România, cu 90,6%, și Letonia, cu 86,9%.
Suntem peste media Uniunii, unde aproape trei sferturi (72,3%) dintre cetățeni pontau la două locuri de muncă. Sub acest prag se aflau majoritatea țărilor din Vestul continentului, excepțiile notabile fiind reprezentate de Spania și Italia.
Patronii lucrează mai mult
Conform Eurostat, durata medie a săptămânii de lucru la nivelul întregului bloc comunitar a fost în 2024 de 36 de ore. Adică cu patru mai puțin decât programul uzual de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână.
Cea mai mică durată s-a înregistrat în Olanda, 32,1 ore, urmată de Austria, Germania și Danemarca, cu 33,9 ore. Cea mai mare – în Grecia, cu 39,8 ore pe săptămână, aproape de „normal”, Bulgaria (39), Polonia (38,9) și România (38,8). Cu precizarea că este vorba de job-ul principal, nu de durata cumulată.
Un alt aspect interesant evidențiat de statisticile Eurostat este faptul că, în majoritatea statelor UE, persoanele care desfășurau „activități independente” munceau mai multe ore pe săptămână decât salariații. Astfel, cele care desfășurau activități independente și aveau angajați – patroni/angajatori – au avut cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal în cadrul activității principale, aproape 46,7. La rândul lor, persoanele care desfășurau activități independente dar nu aveau angajați, „lucrătorii pe cont propriu”, înregistrau 39,9 ore.
În cazul patronilor/angajatorilor, pe primul loc în clasamentul hărniciei se situau francezii, cu 50,7 ore, și belgienii (50,4). În cazul lucrătorilor pe cont propriu, grecii erau iar primii, cu 46,6 ore, urmați de spanioli (43,3).
În România, unde media de lucru a unui angajat fusese în 2024 de 40,2 ore pe săptămână, doar patronii munceau ceva mai mult, în timp ce lucrătorii pe cont propriu – cu peste o oră mai puțin.
Productivitatea, în scădere
Dacă în ceea ce privește timpul alocat muncii stăm relativ bine, în cazul productivității situația se schimbă considerabil. În 2024, conform sursei citate, productivitatea muncii pe oră lucrată per angajat a înregistrat o creștere de 0,4% la nivelul Uniunii Europene. Nu însă în toate statele membre.
Astfel, în Polonia indicatorul săltase cu 4,8%, în Bulgaria cu 3,9%, iar în Danemarca cu 2,9%. În schimb, în Italia scăzuse cu 1,4%, în Croația cu 1,2%, iar în România cu 1,1%. Ce-i drept, mai existau și alte țări cu reduceri mai mici, iar printre ele se numărau „exemple” precum Germania, Austria, Olanda sau Irlanda.
Scăderea nivelului de productivitate în România vine după ce în anii anteriori ne menținusem pe o evoluție ascendentă la acest capitol: +1% în 2020, +0,9% în 2021, +4,4% în 2022 – cel mai mare salt, peste media de 4,2 înregistrată în intervalul 2010-2019 – și +2,6% în 2023.
Domeniile în care s-a înregistrat cel mai mare regres în 2024 au fost: construcțiile (-7,3% în 2024, față de +7,7% în 2023), agricultura (-8,3% vs +11%) și IT&C (-11,2% vs +11%). Au existat însă și îmbunătățiri, ca de exemplu în industrie, unde productivitatea muncii pe oră per angajat a revenit pe plus (1,3%), după ce în 2023 scăzuse (-2,1%). Similar s-a întâmplat și în sectorul de manufacturing: +2,5% în 2024, față de -2,6% în 2023.
Stăm bine la competitivitate
Deși suntem pe minus la productivitate, reușim să compensăm la competitivitate. Explicația este simplă: costurile cu forța de muncă în România sunt undeva în jur de 35% din media Uniunii Europene, în timp ce productivitatea este pe la 80%, conform Erste Group Research. Studiul a analizat competitivitatea la nivel regional, iar potrivit acestuia țara noastră a înregistrat în ultimii 10 ani cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est – suntem cu mai mult de 30% peste Serbia și Polonia.
Rezultatele studiului nu sunt departe de estimările Eurostat, care arătau că în 2024 productivitatea muncii în România era de aproximativ 74% din media UE, în timp ce costurile cu forța de muncă se situau în jur de 37%.
Evaluarea este parțial confirmată și de datele World Competitiveness Center. Astfel, conform clasamentului pe 2025, care include 69 de țări din întreaga lume, România se situa pe locul 49, cu un scor general de 56,6 puncte, după Ungaria (locul 48) și Slovenia (46), dar înaintea Greciei (50), Poloniei (52), Croației (53), Bulgariei (57) și Slovaciei (63).
De exemplu, potrivit criteriilor World Competitiveness Ranking, Grecia și Ungaria ne devansează la performanță economică și infrastructură, dar noi îi conducem la capitolele „Government Efficiency” și „Business Efficiency”. Astfel că ungurii sunt în fața noastră cu doar 0,1 puncte, în timp ce grecii – în urmă, cu 1,3 puncte.
Rămânem competitivi și în 2026?
După cum se prefigurează lucrurile, România are șanse reale de a rămâne campioană regională la capitolul competitivitate și în 2026. Și asta deoarece nu se prevede o creștere a salariului minim în 2026.
Chiar dacă prevederile legale stabilesc că salariul minim se actualizează anual în funcție de prognozele asupra ratei medii anuale a inflației și ratei anuale de creștere a productivității muncii, mesajul de la Palatul Victoria este că în 2026 nu va avea loc o majorare. „În principiu”, au ținut să adauge însă reprezentanții guvernului, pentru a-și lăsa o portiță, deoarece există riscul declanșării unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene pe acest subiect.
Dar nu doar Executivul nu vrea o majorare a salariului minim în 2026, ci și companiile. Confederația patronală IMM România și-a exprimat clar poziția în acest sens, cerând menținerea salariului minim brut pe economie la nivelul actual, de 4.050 de lei. Argumentul invocat a fost că majorarea costurilor de muncă, în contextul creșterii taxelor și impozitelor pentru mediul de afaceri, ar duce inevitabil la „scăderea competitivității societăților românești”.
Ori, dacă salariul minim va îngheța, în condițiile în care a înregistrat cea mai rapidă evoluție în ultimii ani, este foarte posibil ca și creșterea salariului mediu să încetinească semnificativ. De altfel, acest lucru se observă deja: de la peste 10% în 2024, s-a ajuns la 7,4% în 2025 și estimările sunt că în 2026 va încetini mai mult. Prin urmare, avem țanse mari să rămânem în top.
