Carburanții se scumpesc din nou în România. Motivul care determină aceste creșteri
SURSA FOTO: Dreamstime - Pompă de benzină la o stație de alimentare cu carburanți
După câteva zile în care prețurile carburanților au scăzut, benzinăriile liderului pieței au aplicat din nou majorări. Scumpirile au fost operate în această după-amiază atât pentru benzină, cât și pentru motorină.
După mai multe ieftiniri, vine întorsătura. Carburanții s-au scumpit din nou
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a majorat astăzi prețurile în stațiile sale. Potrivit datelor observate, benzina s-a scumpit cu 15 bani pe litru, în timp ce motorina are un preț mai mare cu 20 de bani pe litru.
Majorările se regăsesc atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, ambele rețele fiind operate de aceeași companie, OMV Petrom Marketing.
Este prima scumpire după o serie de ieftiniri consemnate în ultimele zile. Evoluția cotațiilor internaționale reprezintă, cel mai probabil, una dintre principalele cauze ale noilor creșteri, în condițiile în care piața carburanților funcționează în prezent sub legislația de criză.
Cotațiile internaționale au crescut puternic
Datele din piață arată că, astăzi, cotația Platt’s Med pentru benzină a crescut brusc cu aproape 50 de dolari pe tonă. În cazul motorinei, avansul a fost de aproape 80 de dolari pe tonă, cotația depășind din nou pragul de 1.300 de dolari pe tonă.
Evoluția are loc pe fondul conflictelor dintre Rusia și Ucraina și din Golful Persic. În același timp, stocurile se află la niveluri mici, iar marjele de rafinare sunt ridicate.
Un alt factor menționat este perspectiva unei creșteri a cererii de motorină pentru campaniile agricole de toamnă. Noile majorări aplicate de OMV Petrom se reflectă în prețurile afișate în stațiile din vestul Bucureștiului în după-amiaza zilei de 11 august.

Ce prevede actul normativ
Pe lângă evoluția cotațiilor internaționale, prețurile de la pompă sunt influențate în această perioadă și de măsurile introduse prin legislația de criză aplicabilă pieței țițeiului și produselor petroliere.
Președintele Nicușor Dan a promulgat săptămâna trecută legea prin care situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere este re-declarată până la 31 octombrie 2026.
Actul normativ prevede limitarea adaosului comercial la nivelul celui de anul trecut pentru comercianții de carburanți și restricționarea exporturilor de produse petroliere. Legea permite, de asemenea, cel mult o singură majorare de preț pe zi.
Ce prevede noua legislație pentru motorină
Măsurile adoptate includ și o taxă de solidaritate pentru Petrom, precum și un mecanism de acciză mobilă pentru motorină. Potrivit prevederilor legale, acciza poate fi redusă în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețului mediu înregistrat la pompă.
În aceste condiții, evoluția prețurilor la motorină din următoarea perioadă va fi influențată și de nivelul accizei stabilit potrivit formulei prevăzute de noua lege.
Cel mai probabil, la finalul acestei săptămâni ar trebui să fie cunoscută noua valoare a accizei la motorină, care ar urma să scadă potrivit formulei prevăzute de actul normativ.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.