Bani de la stat pentru mame, pensionari și copii. Anunț oficial de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Bani de la stat pentru mame, pensionari și copii. Anunț oficial de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

SURSA FOTO: Dreamstime - Bani, lei românești

Publicat de Alexandra Iana la 2 februarie 2026, 14:59

Plăți în valoare totală de aproape 18 milioane de lei au fost realizate în anul 2025 pentru măsura de sprijin destinată mamelor cu nou-născuți aflați în situații defavorizate, potrivit datelor transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Potrivit instituției, sprijinul a fost acordat sub forma tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, fiind realizate mai multe alimentări pe parcursul anului trecut.

„Măsura de sprijin destinată cuplurilor mamă-nou-născut defavorizate, acordată sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi, a presupus efectuarea a opt alimentări pe parcursul anului 2025, pe baza listelor comunicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Valoarea totală a plăţilor realizate în anul 2025 pentru această măsură este de 17.928.000 lei”, precizează ministerul pentru Agerpres.

Proiect multianual, finanțat din fonduri europene

Programul are ca obiectiv reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii vulnerabile și îmbunătățirea calității vieții acestora, prin acordarea unui sprijin material dedicat. Valoarea totală a proiectului se ridică la 119,38 milioane de lei, din care 107,3 milioane de lei reprezintă finanțare eligibilă nerambursabilă. Perioada de implementare este de 44 de luni, până la data de 30 iunie 2028.

Peste 274 milioane de lei pentru tichete alimentare destinate persoanelor vulnerabile

În paralel, MIPE a derulat și măsura de sprijin pentru persoanele vulnerabile, sub forma tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Plățile efectuate în anul 2025 în acest program au însumat 274,4 milioane de lei, fiind realizate în două tranșe distincte.

„Măsura de acordare a sprijinului material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, sub forma tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, reglementată de OUG nr. 115/2023, cu modificările şi completările ulterioare, a fost implementată în anul 2025 prin două tranşe de alimentare a suporturilor electronice”, susțin reprezentanții MIPE.

Prima tranșă a fost acordată în luna septembrie 2025, pentru 1.115.715 beneficiari, valoarea plăților ridicându-se la 137.341.375 lei. A doua tranșă a fost efectuată în decembrie 2025, pentru 1.115.691 destinatari, suma achitată fiind de 137.060.125 lei.

Cine sunt beneficiarii sprijinului

Măsura vizează sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate, în scopul reducerii riscului de sărăcie și excluziune socială. Printre beneficiari se numără:

-pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială;
-copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
-familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune.

Datele transmise de MIPE arată că programele de sprijin finanțate din fonduri europene au avut un impact semnificativ în 2025, atât pentru mamele cu nou-născuți din familii defavorizate, cât și pentru alte categorii de persoane vulnerabile.

Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.