Bacalaureat 2026. Ministerul Educației a amânat cu o zi proba obligatorie la Matematică sau Istorie din cauza caniculei
SURSA FOTO: Dreamstime - test, examen, Evaluarea Națională, Bacalaureat
Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, pe fondul codului roșu de caniculă emis pentru întreaga țară.
Ministerul Educației a amânat cu o zi proba obligatorie la Matematică sau Istorie
Astfel, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie, corespunzătoare probei Ec) din cadrul examenului de Bacalaureat) programată inițial pentru marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Decizia a fost adoptată prin ordin de ministru, ca măsură excepțională, în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, care a anunțat cod roșu de caniculă pentru data de 30 iunie.
Potrivit Ministerului Educației, principalul criteriu avut în vedere a fost protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune pentru desfășurarea probei scrise în contextul temperaturilor extreme.
Autoritățile au precizat că măsura are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la Matematică și Istorie. Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân neschimbate.
Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
„Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.
Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.
Ordinul de ministru urmează a fi publicat în Monitorul Oficial”, a transmis Ministerul Educației.

Mihai Dimian a semnat deja ordinul de ministru care prevede amânarea probei
Mihai Dimian a anunțat pe Facebook că a semnat deja ordinul de ministru care prevede amânarea probei și a explicat că decizia are un caracter excepțional, fiind adoptată cu prioritate pentru protejarea sănătății tuturor persoanelor implicate în organizarea și susținerea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții de examinare cât mai bune.
„În urma analizei situației prezente și a prognozei oferite de Administrația Națională de Meteorologie, precum și a consultărilor cu colegi implicați în organizarea examenului de Bacalaureat, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-a decis amânarea cu o zi a probei scrise la disciplina obligatorie a profilului – matematică/istorie – din cadrul examenului național de Bacalaureat. Ordinul de ministru a fost semnat și urmează a fi publicat în Monitorul Oficial.
Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.
Această decizie are un caracter excepțional și a fost luată având ca prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.
Le mulțumim elevilor, părinților, profesorilor și tuturor celor implicați pentru înțelegere.
P.S. Peste 99% dintre lucrările scrise de la proba de Limba și literatura română au fost scanate și încărcate pe platforma de evaluare până la această oră”
Amânarea unei probe de Bacalaureat reprezintă o situație extrem de rară în România. O astfel de măsură a mai fost luată o singură dată, în anul 2004, în mandatul fostului ministru al Educației Alexandru Athanasiu. La acel moment, însă, amânarea nu a fost provocată de condițiile meteorologice, ci de o eroare privind administrarea și redactarea subiectelor de examen.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.