Autor: Bogdan Ungureanu
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Social
Renașterea spirituală: Pășind în postul Nașterii Domnului sub îndrumarea Sfântului Paisie
Economie
Oțelul corten, tot mai popular în România. Steel Auction Market: Avem cel mai complex stoc din țară
Știri de ultimă oră