Atenție la ATM! O singură alegere îți poate adăuga comisioane uriașe. Avertisment pentru cei care merg în vacanță
SURSA FOTO: Dreamstime / Card
Vacanțele în străinătate pot deveni mai scumpe decât au fost planificate dacă turiștii nu sunt atenți la modul în care își gestionează banii. Schimbul valutar în aeroport, retragerea numerarului cu un card de credit sau alegerea unei conversii valutare nefavorabile la bancomat sunt doar câteva dintre greșelile care pot genera costuri suplimentare.
Experții în călătorii și finanțe recomandă folosirea cardului pentru majoritatea plăților, retragerea banilor doar de la bancomatele băncilor și alegerea întotdeauna a monedei locale atunci când un ATM solicită opțiunea de conversie.
Evită schimbul valutar în aeroport
Una dintre cele mai costisitoare greșeli este schimbarea banilor imediat după aterizare, la casele de schimb din aeroport. Deși multe dintre acestea promovează mesaje precum „fără comision”, specialiștii avertizează că turiștii pot pierde sume importante prin cursurile de schimb dezavantajoase, potrivit Washingtonpost
Jeff Opdyke, editor colaborator al publicației International Living, spune că astfel de oferte trebuie privite cu multă prudență.
„Nu cădeți niciodată în capcana mesajului «fără comisioane». Este o prostie sută la sută. Nu percep un comision în mod direct; pur și simplu vă oferă un curs de schimb îngrozitor de dezavantajos, pe care nu îl observați.”
Dacă schimbul valutar este absolut necesar, specialiștii recomandă compararea cursului oferit cu cel practicat de bănci sau de platforme financiare recunoscute.
În multe țări poți plăti aproape orice cu cardul
În prezent, în numeroase state, plata cu cardul sau cu portofelul digital este acceptată aproape peste tot, inclusiv pentru cheltuieli de valoare redusă.
Nora Dunn, specialistă în călătorii și nomad digital care locuiește și lucrează în diferite țări din 2006, spune că numerarul nu mai este indispensabil în multe destinații.
„În prezent, în aproape toată America de Nord, Europa Occidentală și în tot mai multe alte țări, este posibil să plătești aproape orice cu cardul, inclusiv biletul de autobuz.”
Totuși, ea recomandă ca turiștii să aibă asupra lor și o sumă mică în moneda locală pentru piețe tradiționale, transport local, bacșișuri sau alte situații în care plata cu cardul nu este posibilă.
Retragerea banilor cu cardul de credit poate genera comisioane foarte mari
Nora Dunn spune că experiența de aproape două decenii petrecute călătorind prin lume a fost însoțită și de numeroase greșeli financiare.
„Probabil că am făcut toate greșelile posibile când vine vorba de schimbul valutar.”
Una dintre cele mai costisitoare experiențe a avut loc în timpul unei călătorii în Grenada, unde a folosit cardul de credit pentru retrageri de numerar.
„Abia după ce am făcut câteva retrageri de numerar cu cardul meu de credit mi-am dat seama că plătisem sute de dolari în comisioane complet inutile.”
Din acest motiv, specialiștii recomandă ca retragerile de numerar să fie făcute doar cu cardul de debit, deoarece utilizarea cardului de credit pentru astfel de operațiuni poate atrage comisioane ridicate și dobânzi aplicate imediat.
Alege întotdeauna moneda locală la bancomat
O altă recomandare importantă este alegerea monedei locale atunci când bancomatul întreabă în ce valută trebuie procesată tranzacția.
Conversia oferită direct de ATM sau de operatorul acestuia este, de cele mai multe ori, mai puțin avantajoasă decât cea realizată de banca emitentă a cardului.
De asemenea, experții recomandă evitarea bancomatelor independente amplasate în aeroporturi, magazine sau zone turistice și utilizarea exclusivă a ATM-urilor operate de bănci, deoarece acestea oferă, în general, cursuri de schimb mai bune și percep mai puține comisioane.
Este recomandat să anunți banca înainte de plecare
Deși majoritatea instituțiilor financiare nu mai solicită notificarea unei călătorii în străinătate, specialiștii consideră că este o măsură utilă, mai ales în cazul deplasărilor în afara Uniunii Europene.
În plus, turiștii sunt sfătuiți să instaleze aplicațiile băncii și ale emitentului cardului pentru a putea confirma rapid eventualele tranzacții considerate suspecte și pentru a evita blocarea temporară a cardului în timpul vacanței.
Respectarea acestor recomandări poate reduce semnificativ costurile unei călătorii în străinătate și îi poate ajuta pe turiști să evite comisioane ascunse, cursuri de schimb dezavantajoase și cheltuieli care, la finalul vacanței, se pot transforma în pierderi de zeci sau chiar sute de euro.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.