Luni, 18 octombrie, va fi o zi decisivă pentru România! Anunţul de ultimă oră a venit de la USR.

Lista de miniştri va fi prezentată luni în Parlament!

Dacian Cioloş, premierul desemnat de către preşedintele Dacian Cioloş, va merge luni în Parlamentul României pentru a depune lista de miniştri şi programul de guvernare.

„Biroul Naţional al USR s-a întrunit, vineri, la solicitarea premierului desemnat, Dacian Cioloş, şi a stabilit un calendar pentru zilele următoare:

sâmbătă – finalizarea programului de guvernare;

duminică – şedinţă de Birou Naţional şi Comitet Politic pentru aprobarea programului şi a listei de miniştri;

luni – depunerea programului de guvernare şi a listei de miniştri în Parlament”, au transmis reprezentanţii USR, potrivit Agerpres.

„Facem apel la PNL să nu mai fugă de responsabilitate. Nu e acum momentul (…) să pansăm orgolii rănite”

Mai devreme, în cursul zilei de vineri, cei de la USR transmiteau un mesaj, pe pagina lor de socializare, foştilor parteneri din PNL.

Liberalii ar mai avea timp până duminică, dacă sunt interesaţi, să vină la discuţii cu cei din USR, pentru a se ajunge la o formulă comună în vederea guvernării.

„România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, care să vină cu soluții pentru combaterea pandemiei, pentru rezolvarea crizei prețurilor și pentru punerea în aplicare a reformelor din PNRR.

USR rămâne în continuare singurul partid din România care-și asumă responsabilitatea de a guverna. Dacian Cioloş, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, va propune până la începutul săptămânii viitoare un guvern în Parlament.

Facem apel la PNL să nu mai fugă de responsabilitate. Nu e acum momentul, când suntem pe primul loc la numărul de morți COVID raportat la un milion de locuitori din Europa și românii nu știu cum își vor putea plăti facturile la gaze și curent, să pansăm orgolii rănite. Așteptăm să se așeze cu noi la masă și să găsim împreună soluții.

Până duminică, dacă PNL e în continuare interesat de discuții, știe unde să ne găsească”, se arăta în mesajul postat de USR pe Facebook.