Anul viitor va fi extrem de dificil pentru România. Avertismentul lui Adrian Negrescu: Ne îndreptăm spre o creștere a taxelor

Anul viitor va fi extrem de dificil pentru România. Avertismentul lui Adrian Negrescu: Ne îndreptăm spre o creștere a taxelor

SURSA FOTO: captură de ecran YouTube - Adrian Negrescu

Publicat de Leonard Bădilă la 6 noiembrie 2026, 12:12

Consultantul financiar Adrian Negrescu avertizează că România traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, din cauza datoriei externe și a deficitului bugetar. Statul plătește zilnic 37 de milioane de euro numai pentru dobânzile la împrumuturile contractate, fără să acopere ratele acestora.

Adrian Negrescu avertizează că statul plătește 37 de milioane de euro pe zi doar pentru dobânzi

Potrivit explicațiilor oferite consultantul financiar într-un podcast BZI, anul viitor va fi extrem de dificil pentru România. Statul va trebui să achite 21 de miliarde de euro în contul datoriei externe, cea mai mare sumă din istoria țării care trebuie plătită într-un singur an.

Adrian Negrescu consideră că guvernul condus de Luca Niculescu va avea o misiune aproape imposibilă, în condițiile în care trebuie să achite datoriile și să reducă deficitul bugetar la aproximativ 5%.

Deficitul bugetar reprezintă diferența dintre veniturile încasate de stat din taxe și impozite și cheltuielile efectuate. Pentru atingerea țintei de aproximativ 5%, România trebuie să reducă cheltuielile sau să obțină venituri suplimentare de circa 5 miliarde de euro, prin taxe și impozite ori printr-o colectare mai bună.

Ajustarea bugetară trebuie făcută într-o perioadă în care sindicatele solicită majorări salariale, iar creșterea pensiilor și a alocațiilor se află, de asemenea, în discuție. În același timp, populația se confruntă cu o inflație ridicată.

Adrian Negrescu a atras atenția și asupra scumpirilor semnificative la energie, gaze și carburanți. Consultantul estima că inflația va reveni pe creștere, ceea ce va pune presiune suplimentară asupra economiei.

„Suntem într-un moment extrem de dificil din punct de vedere financiar. Noi am ajuns, de exemplu, numai pe dobânzile, la creditele pe care le-am luat, să dăm 37 de milioane de euro pe zi. Ăsta este nivelul la care ne împrumutăm. Noi ne împrumutăm în momentul de față, statul român, ca să plătăm dobânzile, nici măcar ratele la împrumuturile pe care le-am făcut. Și din această perspectivă, suntem la fundul sacului. Anul viitor, atenție, va fi un an extrem de dificil și, într-adevăr… Guvernul Luca Niculescu, așa cum am spus de multe ori, va avea o misiune aproape imposibilă. În condițiile în care va trebui să plătească, statul român, 21 de miliarde de euro în contul datoriei externe”, a explicat Adrian Negrescu.

Guvernul are două variante pentru reducerea deficitului bugetar: reforme administrative sau majorarea taxelor

Potrivit lui Adrian Negrescu, Guvernul are două variante pentru reducerea deficitului bugetar. Prima presupune reforme structurale și reducerea cheltuielilor statului. Printre măsurile indicate se numără comasarea instituțiilor, restructurarea administrației publice locale și reducerea alocărilor pentru companiile de stat.

A doua variantă presupune majorarea taxelor și impozitelor. Consultantul consideră că România pare să se îndrepte în această direcție, în ciuda promisiunilor politicienilor că nu vor crește taxele.

Acesta a amintit că un fost premier a promis că se va tatua dacă TVA va crește, însă taxa a fost majorată ulterior. De asemenea, acesta a amintit și de un episod mai recent, când un candidat la alegerile prezidențiale a promis că nu va crește TVA, dar majorarea s-a produs și în acel caz.

Adrian Negrescu subliniază faptul că aceste precedente au afectat încrederea populației în promisiunile politice privind menținerea taxelor.

„E cea mai mare sumă din istoria României pe care avem de plătit într-un singur an. Și asta pe lângă faptul că va trebui să reduce deficitul bugetar, adică diferența dintre cât încasează statul din taxe și impozite și veniturile fiscale și cât plătește, adică câte cheltuieli are, undeva la nivel să-l reducem la 5%. Și asta înseamnă că de undeva trebuie să tăiem 5 miliarde de euro sau să aducem din taxe și impozite, dintr-o colectare mai bună, încă 5 miliarde de euro. Deci o ecuație aproape imposibilă și asta într-o perioadă în care sindicatele cer mai mulți bani, în care se pune problema de creștere a pensiilor, problema de creștere a alocațiilor, în care toată lumea, pe bună dreptate, are nevoie de bani în condițiile unei inflații care rămâne în continuare foarte ridicată.

Estimam că vom reveni din nou pe creștere cu inflația și iată când se întâmplă acest lucru pe fondul scumpirilor semnificative la energie, la gaze, nu mai vorbesc de carburanți pentru că acolo știm… Dumnezeule, ce se întâmplă. De aceea, e un an dificil pentru că va fi greu să reușești să rezolvi niște probleme dacă nu faci două lucruri.

Ai două variante. Ori faci niște reforme sănătoase, adică încerci să reduci din cheltuielile statului, să comasezi instituții, să mai restructurezi administrația publică locală, să mai tai din alocările pentru companiile de stat, practic să strângi cureaua la nivelul statului român sau să crești taxele. Și din păcate, din păcate, o spun… Pare că spre asta ne îndreptăm, spre o creștere a taxelor, cu toate că politicienii se jură, cum s-a mai jurat un premier, nu demult, acum câțiva ani, că se tatuează dacă va crește TVA-ul și imediat după aceea a crescut.

Apoi un alt candidat la președinție ne spunea că nu va crește TVA-ul și a crescut. Nu mai ai încredere în politicieni când spun că nu vor crește taxele”, a explicat consultantul financiar.

Majorarea salariului minim funcționează ca o taxă suplimentară aplicată companiilor

Consultantul financiar a criticat și discuțiile privind creșterea salariului minim, pe care o consideră o măsură cu efect fiscal asupra mediului de afaceri.

Potrivit acestuia, majorarea salariului minim funcționează ca o taxă suplimentară aplicată companiilor, prin care statul urmărește să obțină venituri mai mari.

Adrian Negrescu estimează că angajații vor primi în plus aproximativ 100-100 și ceva de lei, în timp ce statul va încasa circa 300 de lei în urma acestei decizii.

În opinia sa, măsura nu rezolvă problemele structurale ale economiei, ci reprezintă o modalitate prin care statul încearcă să obțină venituri suplimentare de la mediul de afaceri.

„Și uitați-vă, până la urmă, această discuție despre creșterea salariului minim pe economie e tot o taxă. E o taxă pe care o aplicăm mediului de afaceri în tentativa de a aduna bani la stat. Pentru că dacă te uiți la creșterea asta salariului minim, vei vedea că oamenii vor primi în plus 100-100 și ceva de lei, dar statul va încasa vreo 300 de lei de pe urma acestei decizii”, a explicat Adrian Negrescu.

Podcastul poate fi urmărit aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.