ANM a emis Cod galben de viscol, ninsori și vânt puternic. Zonele vizate și evoluția vremii până duminică
Sursa foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o avertizare Cod galben de viscol, ninsori și intensificări ale vântului, valabilă de vineri după-amiază până duminică dimineața. Alerta vizează mai multe regiuni din sudul și estul țării, unde sunt așteptate rafale puternice, vizibilitate redusă și depuneri consistente de zăpadă.
Ploi în vest, ninsori în Moldova și la munte
Meteorologii precizează că regiunile vestice vor avea parte în principal de ploi, în timp ce în Moldova și în zonele montane precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, ziua de vineri va aduce mai ales ploi, însă spre seară și în weekend ninsorile vor deveni dominante.
”În Banat și Crișana vor predomina ploile. În Moldova și la munte va ninge. În restul teritoriului, pe parcursul zilei de vineri, vor fi mai ales ploi. Din seara zilei de vineri însă și până duminică dimineața vor predomina ninsorile.”
Cantități de precipitații și strat de zăpadă
ANM estimează acumulări de apă cuprinse, în general, între 15 și 20 l/mp, iar izolat valorile pot depăși 25 l/mp. În zonele unde temperaturile vor permite, se va depune strat de zăpadă, cu grosimi medii între 5 și 15 cm.
Specialiștii avertizează că vântul va avea episoade de intensificare temporară, inițial în vest și la munte, apoi și în regiunile estice și sud-estice. La altitudini mari, rafalele pot atinge viteze considerabile.
”Vineri (20 februarie) vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și la munte, apoi începând cu orele amiezii și până sâmbătă seara (21 februarie) și în cele estice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…55 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 70…90 km/h.”
În sud-estul țării sunt posibile episoade de viscol și scăderi ale vizibilității.
Temperaturile rămân scăzute
Vremea se va menține rece în nordul Moldovei, unde maximele de vineri vor rămâne în zona valorilor negative sau apropiate de pragul de îngheț. În weekend, răcirea se va accentua în cea mai mare parte a țării.
”Vineri (20 februarie) vremea va fi rece în jumătatea de nord a Moldovei, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 2 grade.”
Minimele nocturne vor coborî până la -12 grade în nordul Moldovei și nord-estul Transilvaniei, iar sâmbătă temperaturile maxime vor oscila între -5 și 1 grad în sud și est.
Condițiile de ninsoare, polei și vânt puternic pot afecta traficul rutier și pietonal. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite deplasările în zonele afectate de viscol.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





