Activele internaționale Lukoil, vizate de o ofertă uriașă a companiilor americane Chevron și Quantum Capital Group

Activele internaționale Lukoil, vizate de o ofertă uriașă a companiilor americane Chevron și Quantum Capital Group

SURSA FOTO: Dreamstime - Vânzarea activelor Lukoil

Publicat de Bogdan Ungureanu la 7 ianuarie 2026, 17:26

Companiile americane Chevron și Quantum Capital Group pregătesc o ofertă de aproximativ 22 de miliarde de dolari pentru preluarea activelor internaționale ale grupului rus Lukoil, afectat de sancțiunile occidentale. Tranzacția vizează rafinării și peste 2.000 de benzinării din Europa, Asia și Orientul Mijlociu și ar putea avea sprijinul administrației americane, în contextul termenului-limită impus pentru vânzare.

Două mari companii americane pregătesc o ofertă de 22 de miliarde de dolari pentru activele internaționale ale Lukoil

Companiile energetice americane Chevron și Quantum Capital Group pregătesc o ofertă estimată la 22 de miliarde de dolari pentru achiziționarea activelor internaționale ale grupului rus Lukoil, afectat de sancțiunile impuse de Occident.

Informația a fost publicată de Financial Times și preluată de agențiile de presă, în contextul în care Lukoil caută să iasă din mai multe piețe externe din cauza restricțiilor economice.

Oferta vizează rafinăriile deținute de Lukoil în afara Rusiei și peste 2.000 de benzinării din Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Printre activele vizate se numără rafinăria Burgas din Bulgaria, dar și diverse antrepozite fiscale și infrastructuri logistice.

Potrivit surselor citate, tranzacția ar putea beneficia de sprijinul administrației americane conduse de Donald Trump, care a permis companiilor din SUA să negocieze cu Lukoil până la data de 17 ianuarie.

Chevron și Quantum Energy Partners și-ar împărți întregul portofoliu internațional al gigantului rus

Dacă achiziția se va concretiza, Chevron și Quantum Energy Partners intenționează să își împartă întregul portofoliu internațional al Lukoil. Această structură a acordului este considerată una acceptabilă din punct de vedere politic și juridic, având în vedere cadrul de sancțiuni aflat în vigoare.

Pe lângă aceste două companii, și alți jucători importanți din industrie, precum ExxonMobil, Carlyle Group, Midad Energy sau grupul maghiar MOL, și-au exprimat interesul pentru activele scoase la vânzare.

Statele Unite și Marea Britanie au impus, în luna octombrie, sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești, inclusiv Lukoil și Rosneft, ca urmare a invadării Ucrainei.

Ulterior, autoritățile americane au extins până la 17 ianuarie 2026 termenul limită pentru vânzarea activelor internaționale ale Lukoil. După aplicarea sancțiunilor, grupul rus s-a confruntat cu perturbări semnificative în activitatea externă.

Ce conține, mai exact, portofoliul internațional al companiei din Rusia

Portofoliul internațional al Lukoil include rafinării în Italia și Olanda, participații upstream în Irak, Uzbekistan și Africa de Vest, precum și o rețea globală de peste 2.000 de stații de alimentare.

Activele produc aproximativ 0,5% din petrolul global, iar valoarea lor este estimată la circa 22 de miliarde de dolari, conform datelor contabile din 2024.

În România, Lukoil deține rafinăria Petrotel din Ploiești și aproximativ 320 de benzinării. Rafinăria asigură în jur de 20% din necesarul național de carburanți și are o capacitate anuală de procesare de 2,4–2,5 milioane de tone de țiței.

Benzinăriile Lukoil pot continua să funcționeze legal până în aprilie 2026, în baza unei decizii recente a autorităților americane.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.