Vinurile, în centrul unei noi dispute comerciale între SUA și Franța. Avertismentul lui Donald Trump
SURSA FOTO: Dreamstime - vin, vin roșu, vinuri
Președintele Donald Trump avertizează că Franța trebuie să elimine o „taxă pe vânzări” de 3% aplicată sectorului tehnologic, în caz contrar urmând să se confrunte cu tarife vamale de 100% pentru importurile de vinuri din Statele Unite, potrivit relatărilor publicate de NY Post.
Trump amenință Franța cu tarife de 100% la vinuri
Mesajul vine într-un moment de tensiune comercială între Washington și Paris. Declarațiile au fost făcute înaintea summitului G7 programat la Évian-les-Bains, în Franța. Subiectul vizează direct politica fiscală franceză privind marile companii digitale.
„I-am cerut președintelui Emmanuel Macron să nu perceapă taxe companiilor americane, iar dacă o vor face, nu am de ales decât să percep o taxă vamală de 100% pentru toate șampaniile și toate vinurile provenite din Franța” a declarat Donald Trump.
Măsura la care face referire este taxa pe serviciile digitale, adoptată de legislativul francez în 2019. Aceasta presupune o impozitare de 3% aplicată veniturilor brute generate în Franța de marile companii de tehnologie. Printre acestea se numără giganți americani precum Amazon, Meta și Alphabet.
Taxa este aplicată strict veniturilor obținute pe piața franceză, fiind concepută pentru companiile digitale de mari dimensiuni. În acest context, disputa fiscală dintre Statele Unite și Franța rămâne una recurentă în relațiile comerciale bilaterale.
Impactul asupra industriei vinului
Exporturile de vin către Statele Unite reprezintă aproximativ o cincime din totalul vânzărilor globale ale industriei franceze, cu o valoare estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari anual.

Sectorul este astfel sensibil la eventuale măsuri tarifare venite din partea Washingtonului. Disputa privind taxa digitală a generat anterior reacții similare din partea administrației americane. În 2019, Statele Unite au analizat posibilitatea introducerii unor tarife suplimentare ca răspuns la această taxă, considerată discriminatorie pentru companiile americane.
În ianuarie anul acesta, Donald Trump a declarat că ar putea impune tarife de 200% pentru vinurile și șampania franceză. Măsura era menită să exercite presiune asupra președintelui Emmanuel Macron în legătură cu inițiativa sa denumită „Consiliul Păcii”.
Evoluții recente și date de piață
Exporturile de vin din Franța către Statele Unite au înregistrat o scădere de 15,9% în valoare în 2025, ajungând la 1,9 miliarde de euro (aproximativ 2,2 miliarde de dolari), față de 2,4 miliarde de euro în 2024, potrivit Asociației Americane a Economiștilor din Domeniul Vinului.
Organizația a citat date ale Direcției Generale a Vămilor și Impozitelor Indirecte din Franța, serviciul vamal al statului francez. Pe platforma LinkedIn, AAWE a precizat că nu este clar dacă această scădere este determinată de eventuale tarife sau de o orientare mai largă a consumatorilor către vinuri mai accesibile. CNBC a transmis că a solicitat un punct de vedere din partea guvernului francez.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





