Victor Ponta nu exclude o alianță PSD–AUR: Depinde de responsabilitate și de lideri

Victor Ponta nu exclude o alianță PSD–AUR: Depinde de responsabilitate și de lideri

SURSA FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu- Victor Ponta

Publicat de Corina Chiriac la 7 noiembrie 2025, 23:40

Vineri seară, Victor Ponta a discutat despre o posibilă alianță între PSD și AUR, în contextul congresului partidului în care Sorin Grindeanu a fost ales președinte.

O eventuală alianță între PSD și AUR

Vineri seară, Victor Ponta a fost prezent în platoul emisiunii „Cutia Neagră” de la România TV.

Pe fondul congresului în cadrul căruia Sorin Grindeanu a preluat conducerea celui mai mare partid din țară, realizatorul Silviu Mănăstire l-a întrebat pe Victor Ponta dacă ia în calcul o eventuală alianță între PSD și AUR.

Fostul premier a recunoscut că o astfel de scenariu nu poate fi exclus, menționând totodată că există și posibilitatea unui guvern în care să fie incluși atât reprezentanți ai AUR, cât și ai USR, în cazul în care aceștia din urmă „ar considera necesar”.

”De ce nu? Să vedeți ce guvern ar face USR cu AUR dacă ar avea nevoie…”, a răspuns Ponta.

Când a fost întrebat dacă președintele Nicușor Dan, fondatorul USR, ar aproba un astfel de guvern, Victor Ponta a răspuns:

 ”N-a fost nici Traian Băsescu de acord să facem guvern. Și a fost, până la urmă”.

În aceeași discuție, fostul premier a punctat că, după opinia sa, adevărata provocare pentru orice alianță ce ar include AUR nu este partidul în sine, ci liderul său, George Simion, respectiv disponibilitatea acestuia de a permite și altora să aibă un cuvânt de spus.

”Întrebarea este: la AUR, lasă George Simion și pe altcineva să facă ceva? Dacă ar vrea să crească AUR, ar lăsa niste specialiști”, a spus Victor Ponta.

Victor Ponta
SURSA FOTO: Dreamstime

Începutul mandatului lui Grindeanu, un avantaj pentru alegătorii social-democrați

Pe același subiect, Adrian Năstase, fostul lider al partidului, a afirmat că începutul mandatului lui Grindeanu reprezintă un avantaj pentru alegătorii social-democrați. Totodată, el a abordat și subiectul unei eventuale colaborări cu AUR.

„Este dorința de a arăta că între diferetele etaje, diferite etape ale istoriei PSD-ului, există deja un ascensor – nu mai sunt etaje separate, între care nu exista comunicare și, de fiecare dată, era noul PSD, era o nouă formulă care ignora, cumva, trecutul. Ideea acesta cred că este benefică: în condițiile în care partidul a scăzut foarte mult, în ultimul timp, are nevoie de o formulă nouă de unitate, de solidaritate. Am regăsit, în unele mesaje, dorința de a adăuga elemente de noutate, de indentitate și la fel și din punct de vedere ideologic.”, a spus Năstase.

Fostul premier a explicat că, deși ar fi fost firesc ca partidul să decidă retragerea de la guvernare, această opțiune nu a fost luată în calcul din cauza responsabilității față de situația actuală, întrucât o ieșire ar fi creat haos.

El a subliniat că PSD se află între două direcții clare: implicarea mai activă cu propuneri în guvernare și, în paralel, pregătirea pentru un viitor guvern în care partidul să joace un rol central.

„Concluzia normală ar fi fost ca cineva să spună OK, ieșim de la guvernare. Dar concluzia asta nu apare, pentru că, pe de altă parte există un anumit tip de responsabilitate: ieșirea de la guvernare ar genera haos, mai ales în acest moment. Partidul e prins între cele două opțiuni care sunt clare și mai curând cred că va apărea tendința de a participa mai activ cu idei la guvernare și, pe de altă parte, o pregătire mai bună pentru o guvernare mai bună în care PSD să aibă rol principal”, a mai spuss fostul premier.

Alianță cu AUR, greu de dat un răspuns definitiv

Adrian Năstase, fost lider al PSD și premier al României, a abordat și tema unei eventuale colaborări cu AUR.

„Alianță cu AUR: E greu să spui NU sau DA definitiv. Intrăm într-o zonă de speculații. În momentul de față, lucrul ăsta nu este posibil. Fiind vorba de politică, e foarte greu să spui nu definitiv sau da definitiv. Va depinde foarte mult de calitatea liderilor, de calitatea mesajelor, de acțiunile parlamentare, de relație cu celelalte partide în cadrul coaliției și – bineînțeles – de relația cu USR, o relație imposibilă în momentul de față, o relație toxică. Și de aici, sigur că mulți vor spune oricum, fără USR! Lucrul ăsta ar fi trebuit spus foarte clar, după părerea mea, la  momentul formării Guvernului. Cred că PSD trebuia să spună ori cu noi la guvernare, ori cu USR la guvernare și noi în opoziție.”

Adrian Năstase și-a anunțat lansarea unei cărți și l-a invitat pe Sorin Grindeanu să participe la eveniment.

„A fost o perioadă în care am fost activ în politică. Cu bune, cu rele, cum au fost anii aceia și cum a fost acțiunea noastră. Dar acum este vârsta, este perioada, epoca altora. Îi voi sprijini dacă pot cu sugestii, cu analize. Am la fundația Titulescu un cadru de dezbateri, scriu diverse cărți – marți voi lansa, la Clubul Diplomatic, „Arta de a conduce”, la care sper că vor veni și Sorin Grindeanu și alți colegi. Încerc în felul acesta să ajut, pe cât este posibil, la formarea unor noi lideri.”, a concluzionat fostul lider PSD.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.