Victor Ponta, despre unirea cu Republica Moldova. Fostul premier spune că America, Europa și Rusia vor decide: România, prin reprezentanții săi nu există, nu contează

Victor Ponta, despre unirea cu Republica Moldova. Fostul premier spune că America, Europa și Rusia vor decide: România, prin reprezentanții săi nu există, nu contează

Victor Ponta / SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda

Publicat de Alexandra Iana la 27 mai 2026, 09:01

Fostul premier Victor Ponta a declarat, într-o intervenție la B1 TV, că România nu are în prezent o politică externă suficient de puternică pentru a influența deciziile majore privind Republica Moldova. Acesta a susținut că eventualul scenariu al unirii dintre cele două state ar putea fi decis de marile puteri, nu de București, și a comentat inclusiv varianta ca europarlamentarul Eugen Tomac să fie propus pentru funcția de premier.

Victor Ponta critică politica externă a României

Victor Ponta a afirmat că România nu are un rol relevant în marile negocieri internaționale și a criticat lipsa de implicare a Ministerului Afacerilor Externe în dosarele importante care privesc direct statul român.

Potrivit fostului premier, România nu este prezentă la masa discuțiilor dintre liderii mondiali atunci când se discută teme sensibile pentru regiune, inclusiv situația Republicii Moldova.

„Îmi pare rău, eu cred că politică înaltă, în România, prin reprezentanții săi, începând cu Ministerul de Externe, nu există, nu contează. Nu s-a implicat, nimic, n-are nici niciun cuvânt de spus”, a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta: „La nivel de politică externă nu existăm”

Fostul premier consideră că soarta unei eventuale uniri între România și Republica Moldova depinde în mare măsură de deciziile luate de marile centre de putere internaționale, precum Statele Unite, Rusia și Uniunea Europeană.

Acesta a susținut că Bucureștiul nu are în prezent influența necesară pentru a juca un rol decisiv într-un astfel de proces.

„Deci, dacă se va lua o decizie peste capul nostru, în care America cu Europa și cu Rusia o să zică: Moldova, o dăm la români. O să fie o pleașcă, așa, un noroc, dar nu are legătură cu ce facem noi acum, că noi ce facem acum la nivel de politică externă nu existăm”, a mai spus Victor Ponta.

Critici la adresa lui Klaus Iohannis și Nicușor Dan

Victor Ponta a declarat că problemele din politica externă a României nu sunt recente și a susținut că situația s-ar fi accentuat încă din perioada mandatului lui Klaus Iohannis.

În același timp, fostul premier a afirmat că actuala conducere nu reușește să transmită fermitate în relațiile externe.

„Dacă vrem să existăm în zona noastră, ar trebui să avem o politică externă. Ori noi n-am avut o politică externă de la domnul Iohannis încoace, care era prea leneș, la domnul Nicușor Dan, care e prea ezitant din punctul ăsta de vedere”, a afirmat Victor Ponta la B1 TV.

În același context, acesta a făcut și o referire ironică la contractele de lobby extern.

„Poate o să luăm o firmă de lobby în Republica Moldova să ne ajute pe acolo să facem întâlniri, înțelegeți ironia, dar nu existăm”, a adăugat fostul premier.

Ce spune Victor Ponta despre Eugen Tomac și ideea unirii cu Republica Moldova

Victor Ponta și-a exprimat sprijinul pentru ideea unirii României cu Republica Moldova, însă a avertizat că un astfel de proiect implică și riscuri politice și economice.

Acesta a comentat inclusiv posibilitatea ca Eugen Tomac, europarlamentar originar din Basarabia, să ajungă în funcția de premier.

„Eu cred într-o realipire a Moldovei la România, în primul rând, făcându-i pe oamenii de acolo să vadă că e mai bine în România și că e un câștig pentru ei”, a spus Victor Ponta.

Fostul premier a explicat că un eventual lider politic implicat într-un asemenea proiect ar trebui să vină și cu soluții concrete pentru cetățenii din Republica Moldova.

„Poate domnul Tomac să zică: „Oameni buni, în Republica Moldova trăiți rău. Lăsați că vă ajutăm noi. Vă plătim noi datoriile, vă dăm noi energie ieftină”. E riscant acest pariu, că dacă n-o va face, își pierde suportul pe partea aia a Prutului și pe partea asta”, a declarat Ponta.

Lukașenko și Igor Dodon critică scenariul unirii cu România

Declarațiile lui Victor Ponta vin în contextul în care fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit la Minsk cu liderul Belarusului, Aleksandr Lukașenko.

În cadrul discuțiilor, Lukașenko a transmis un mesaj privind independența Republicii Moldova și a criticat ideea unirii cu România.

„Vreau să aud un răspuns la întrebarea despre suveranitatea și independența Moldovei. Foarte des auzim din diverse surse că Moldova este gata să devină aproape parte dintr-un alt stat. Sincer vă spun, ca om îndrăgostit de țara voastră, aud și percep acest lucru cu groază. V-aș ruga foarte mult pe tine și pe susținătorii tăi să nu permiteți în niciun caz distrugerea unei țări atât de înfloritoare și frumoase cum este Moldova”, a declarat Aleksandr Lukașenko, potrivit NewsMaker.md.

Liderul belarus a vorbit și despre reluarea cooperării moldo-belaruse și despre viitorul summit al Uniunii Economice Eurasiatice.

La rândul său, Igor Dodon a acuzat actuala conducere de la Chișinău că promovează ideea dispariției statului moldovean.

„Mândrie și respect față de dumneavoastră, pentru că spuneți cuvinte atât de frumoase despre patria mea. Și amărăciune pentru că înțelegeți ceea ce nu înțelege actualul președinte al Republicii Moldova. Realizez că președintele altei țări este un mai mare patriot al Moldovei decât actualul președinte al Moldovei, mă doare sufletul. Actualul președinte, după ce a realizat că nu va exista nicio integrare europeană, că acest drum este un eșec, și realitățile actuale din Moldova o demonstrează, a început să promoveze ideea lichidării statului moldovenesc. Pentru noi, aceasta este o problemă foarte gravă”, a afirmat Igor Dodon.

Maia Sandu: Sprijinul pentru unire ar putea crește

Subiectul unirii dintre România și Republica Moldova a fost readus recent în discuție și de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

În cadrul conferinței internaționale de securitate Lennart Meri de la Tallinn, Estonia, Maia Sandu a declarat că sprijinul populației pentru unificare ar putea crește dacă procesul de integrare europeană nu va avansa suficient de rapid.

Declarația a venit după o întrebare adresată de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, privind perspectiva unirii dintre cele două state.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.