Viața la bloc. Limite pentru proprietari. Regulile obligatorii care se impun în Europa, inclusiv în România. Amendă pentru cine nu respectă
SURSA FOTO: Dreamstime - Bloc, apartamente
În Europa, regulile de conviețuire la bloc sunt reglementate prin legi naționale și regulamente interne ale fiecărei clădiri, menite să asigure respectul reciproc și liniștea între locatari. În majoritatea țărilor, orele de liniște sunt stabilite pentru intervalele nocturne și pentru prânz, iar activitățile zgomotoase precum renovările, bricolajul sau muzica la volum ridicat sunt permise doar în afara acestora.
Reguli de conviețuire la bloc în România
Viața la bloc presupune respectarea unor reguli clare, menite să asigure liniștea, ordinea și buna conviețuire între locatari. Cadrul legal este stabilit în principal de Legea nr. 196/2018, care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, și de Legea nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor ce afectează ordinea și liniștea publică.
Respectarea orelor de liniște este obligatorie în toate condominiile din România. La nivel național, liniștea trebuie păstrată între orele 22:00–08:00 și 13:00–14:00. În aceste intervale sunt interzise zgomotele puternice, muzica la volum ridicat sau orice activitate care poate deranja vecinii.
Asociațiile de proprietari pot decide, prin hotărârea adunării generale, extinderea programului de liniște, în funcție de specificul blocului. Cei care nu respectă regulile pot fi sancționați cu amenzi ce pot ajunge până la 1.500 de lei, în cazul în care tulburarea liniștii este constatată de autorități.
Obligațiile legale ale proprietarilor din România
Legislația în vigoare impune proprietarilor mai multe responsabilități clare. În primul rând, plata întreținerii este obligatorie. Neachitarea cotelor de contribuție poate duce la acționarea în instanță a proprietarului restant, pentru recuperarea datoriilor.
De asemenea, fiecare proprietar este obligat să își întrețină apartamentul astfel încât să nu creeze probleme vecinilor, cum ar fi infiltrațiile de apă sau avariile instalațiilor. În anumite situații, proprietarul trebuie să permită accesul administratorului sau al președintelui asociației, cu un preaviz de minimum cinci zile, pentru verificări sau reparații ce vizează părțile comune ale imobilului.
Reguli privind animalele de companie
Deținerea animalelor de companie în bloc nu este interzisă printr-o lege națională. Totuși, regulamentele interne ale asociației sau hotărârile autorităților locale pot stabili condiții specifice.
Proprietarii au obligația să se asigure că animalele nu produc zgomote persistente, cum ar fi lătratul prelungit, care poate fi considerat tulburarea liniștii publice și sancționat conform legii.
Administratorul asociației de proprietari are responsabilitatea de a gestiona fondurile exclusiv în interesul condominiului, fiind obligat să ofere transparență și să semnaleze orice nereguli financiare.
În ceea ce privește modificările aduse apartamentelor sau fațadei, acestea nu pot fi realizate fără acordul asociației de proprietari și, acolo unde este cazul, fără autorizație de construire emisă de autoritățile competente. Orice intervenție care afectează structura clădirii sau aspectul exterior este strict reglementată.
Reguli de conviețuire la bloc în Germania
Viața la bloc în Germania este guvernată de un set de reguli cunoscut sub numele de Hausordnung („Regulamentul Casei”), care face adesea parte din contractul de închiriere. Aceste norme sunt concepute pentru a menține ordinea, respectul și liniștea între locatari.
Respectarea liniștii este esențială și este reglementată cu strictețe. În mod obișnuit, intervalele de liniște sunt:
-
Noaptea: aproximativ între 22:00 și 06:00 sau 07:00, în funcție de localitate.
-
La prânz (Mittagsruhe): de regulă între 13:00 și 15:00.
-
Duminici și sărbători legale: considerate zile de liniște completă, în care activitățile zgomotoase sunt interzise pe tot parcursul zilei.
Zgomotele puternice, cum ar fi muzica la volum ridicat, folosirea bormașinii sau a aparatelor de uz casnic, pot fi sancționate. Nerespectarea liniștii poate duce la avertismente, amenzi considerabile și, în cazuri grave, chiar la rezilierea contractului de închiriere.
Separarea corectă a gunoiului este obligatorie. Locatarii trebuie să sorteze deșeurile în categoriile: hârtie, plastic, bio, sticlă și deșeuri generale, fiind strict monitorizați de autorități sau de administratorul imobilului.
Curățenia spațiilor comune, cum ar fi holurile, scările și aleile, poate fi gestionată prin rotație între locatari. De asemenea, întreținerea sezonieră, precum deszăpezirea iarna, poate face parte din responsabilitățile locatarilor.
Deținerea animalelor este permisă doar dacă este specificată în contractul de închiriere sau aprobată în scris de proprietar. Proprietarii trebuie să se asigure că animalele nu produc deranj locatarilor prin lătrat excesiv sau murdărie în spațiile comune.
Folosirea balconului și a grădinii este, de asemenea, reglementată. De exemplu, grătarele cu foc deschis sunt, de obicei, interzise pentru a evita riscurile și disconfortul.
Chiriașii sunt sfătuiți să aerisească locuințele în mod regulat pentru a preveni apariția mucegaiului, responsabilitatea pentru eventualele daune revenind locatarului.
Reguli de conviețuire la bloc în Franța
Viața la bloc este guvernată de un cadru legal bine definit, centrat în jurul documentului numit “Règlement de copropriété” (Regulamentul de Co-proprietate). Acesta se aplică tuturor locatarilor, fie că sunt proprietari sau chiriași, și stabilește modul în care se folosește și se întreține clădirea, împreună cu drepturile și responsabilitățile fiecăruia. În plus, legislația națională reglementează liniștea publică și limitează zgomotele care pot deranja vecinii.
Regulamentul de coproprietate definește clar spațiile private, cum sunt apartamentele, și spațiile comune, precum holurile, lifturile, scările și curțile interioare. Locatarii trebuie să respecte aceste delimitări, iar utilizarea spațiilor comune este strict reglementată. De exemplu:
-
Depozitarea obiectelor personale în holuri sau în zone comune poate fi interzisă sau limitată.
-
Parcarea vehiculelor trebuie să se facă numai în locurile alocate.
-
Modificările asupra aspectului exterior al clădirii, cum ar fi vopsirea obloanelor sau balconului, pot fi supuse unor reguli stricte.
-
Animalele de companie sunt, în general, permise, însă cu anumite condiții pentru a nu deranja vecinii.
Legislația franceză face diferența între zgomotul nocturn și tulburările de vecinătate pe parcursul zilei:
-
Zgomot nocturn (Tapage Nocturne): Zgomotele care perturbă vecinii între orele 22:00 și 07:00 sunt considerate infracțiuni. Poliția poate aplica amenzi fără a măsura exact nivelul de zgomot.
-
Tulburări de vecinătate (Troubles de Voisinage): Chiar și în timpul zilei, zgomotele repetate sau intense, cum ar fi muzica la volum mare, lătratul câinilor sau lucrările de bricolaj, pot fi considerate deranjante. Unele autorități locale stabilesc intervale speciale de liniște, cum ar fi perioada de prânz între 12:00 și 14:00.
În cazul nerespectării acestor reguli, amenzile pot ajunge până la 450 €, iar poliția poate interveni la reclamația unui vecin.
Chiriașii trebuie să încheie o asigurare pentru locuință, care să acopere daunele provocate de apă, incendiu sau furt, și să plătească chiria și cheltuielile curente.
Proprietarii răspund pentru reparațiile majore și pentru administrarea generală a clădirii.
De asemenea, fiecare locatar are dreptul la liniște și la folosirea pașnică a apartamentului. Proprietarii nu pot intra în locuință fără preaviz de cel puțin 24 de ore și fără consimțământ, cu excepția situațiilor de urgență.
Reguli de conviețuire la bloc în Italia
Respectarea liniștii este considerată esențială în viața de zi cu zi la bloc. Intervalele generale sunt:
-
Noaptea: între 22:00 și 07:00 sau 08:00/09:00, în funcție de regulamentul fiecărui imobil.
-
La prânz: aproximativ între 13:00 și 16:00.
Lucrările zgomotoase, cum sunt renovările sau bricolajul, sunt permise doar în afara acestor intervale și, de regulă, nu în weekend sau de sărbătorile legale. Conform articolului 844 din Codul Civil, zgomotele trebuie să se încadreze în limitele de toleranță normale, evaluarea acestora depinzând de ora și zona clădirii.
Locatarii au responsabilități clare față de bunul comun:
-
Plata cheltuielilor comune: Proprietarii contribuie la întreținerea spațiilor comune și la reparațiile majore.
-
Separarea deșeurilor: Majoritatea orașelor italiene impun colectarea selectivă a gunoiului: plastic, hârtie, sticlă, deșeuri organice și generale.
-
Interzicerea fumatului: Unele condominii interzic fumatul în spațiile comune interioare.
-
Utilizarea spațiilor comune: Holurile, scările și terasele nu pot fi ocupate cu obiecte personale, cum ar fi biciclete sau mobilier.
Nerespectarea regulilor poate atrage avertismente din partea administratorului și, în cazuri grave, amenzi conform regulamentului de condominiu.
Tulburările semnificative ale liniștii publice, cum ar fi petrecerile zgomotoase după miezul nopții, pot fi semnalate poliției locale (Carabinieri sau Polizia di Stato), care poate aplica amenzi de până la 309 €. În situații extreme, vecinii pot iniția acțiuni civile pentru daune, iar proprietarul poate solicita rezilierea contractului de închiriere al chiriașului care încalcă regulile.
Reguli de conviețuire la bloc în Spania
Legea națională definește principiile generale pentru clădirile rezidențiale împărțite pe apartamente. Toți proprietarii trebuie să respecte regulile interne și să achite taxele de comunitate (cuotas de comunidad). Este interzisă desfășurarea de activități care pot fi considerate deranjante, periculoase, ilegale sau dăunătoare în apartamente sau în spațiile comune.
Orice modificare care afectează structura clădirii sau aspectul exterior necesită aprobarea comunității și autorizațiile legale corespunzătoare.
Respectarea liniștii este o parte importantă a vieții la bloc. Deși stilul spaniol de viață este mai relaxat, în majoritatea comunităților se cere menținerea liniștii între orele 22:00 și 08:00, iar în timpul prânzului se recomandă reducerea zgomotului, în special în intervalul 14:00–16:00.
Lucrările de construcție sau renovare sunt permise, de regulă, doar în timpul zilei și pot fi ajustate conform regulilor locale sau ale regulamentului intern.
Comunitatea de proprietari funcționează ca o mică organizație administrativă, condusă de un președinte și un administrator, iar deciziile majore, precum aprobarea bugetului, efectuarea reparațiilor sau stabilirea de noi reguli, sunt luate în cadrul adunărilor generale.
Nerespectarea regulilor poate atrage consecințe. Inițial, locatarul poate primi un avertisment verbal sau scris din partea președintelui sau administratorului. Dacă situația persistă și afectează viața celorlalți, comunitatea poate apela la mediere sau chiar la instanță, unde sancțiunile devin obligatorii.
În cazurile de tulburare a liniștii publice, de exemplu petreceri zgomotoase pe timpul nopții, poliția locală poate interveni și aplica amenzi conform ordonanțelor municipale.

Reguli de conviețuire la bloc în Elveția
Liniștea nocturnă trebuie menținută între orele 22:00 și 06:00 sau 07:00, iar intervalul de prânz, cunoscut sub numele de Mittagsruhe, se respectă între 12:00 și 13:00 sau 14:00.
Duminica și de sărbători legale, liniștea este absolută pe tot parcursul zilei. În aceste perioade, este interzisă orice activitate zgomotoasă, de la folosirea mașinilor de spălat sau a uscătoarelor, până la bricolaj cu bormașina sau ciocanul, iar muzica trebuie să rămână la un nivel de volum redus.
În unele clădiri, regulile merg până la a restricționa gesturi cotidiene care produc zgomot, cum ar fi trasul repetat al apei noaptea sau mersul pe tocuri înalte.
Locatarii trebuie să respecte, de asemenea, reguli stricte privind gestionarea deșeurilor și curățenia spațiilor comune. Gunoiul trebuie sortat corect și depus în containerele corespunzătoare, fără a fi lăsat pe holuri, iar spațiile comune pot avea programe de curățenie prin rotație, stabilite de regulamentele clădirii.
Deținerea animalelor de companie este permisă doar cu acordul scris al proprietarului, iar stăpânii trebuie să se asigure că animalele nu deranjează vecinii și să curețe imediat orice murdărie produsă de acestea.
Reparațiile și lucrările majore din apartament necesită, de regulă, aprobarea scrisă a proprietarului, iar activitățile zgomotoase trebuie programate în afara orelor de liniște, cu informarea prealabilă a vecinilor.
proprietar, iar administratorul poate emite avertismente oficiale. În cazuri grave, nerespectarea regulilor poate conduce până la rezilierea contractului de închiriere, chiar fără preaviz. Pentru tulburări majore ale liniștii publice, poliția poate fi chemată la fața locului și poate aplica amenzi conform legislației locale.
Reguli de conviețuire la bloc în Danemarca
Regulile nu sunt uniforme la nivel național, ci diferă ușor de la o clădire la alta, adaptându-se specificului fiecărei comunități. În timpul săptămânii, locatarii trebuie să păstreze liniștea după ora 23:00, iar în weekend, această limită poate fi extinsă până la 01:00. Zgomotele puternice provenite din activități precum bricolajul, găuritul sau bătutul cu ciocanul sunt interzise în intervalele de liniște. Chiar și în afara acestor ore, locatarii trebuie să dea dovadă de considerație față de vecini și să îi informeze în prealabil dacă lucrările sau activitățile zgomotoase nu pot fi evitate.
Deținerea animalelor de companie este permisă doar dacă regulamentul casei și contractul de închiriere o prevăd, iar acordul scris al proprietarului este obligatoriu. Animalele nu trebuie să provoace disconfort locatarilor prin lătrat prelungit sau mirosuri neplăcute și trebuie să fie ținute în lesă în spațiile comune. Nerespectarea acestor reguli poate duce la sancțiuni severe, inclusiv rezilierea contractului de închiriere.
Curățenia și întreținerea spațiilor comune reprezintă, de asemenea, o responsabilitate a locatarilor. Holurile, spălătoria comună și alte zone de uz colectiv trebuie păstrate curate și ordonate. Orice modificare a apartamentului, fie că este vorba de vopsirea pereților sau de reparații la instalații, necesită aprobarea prealabilă a proprietarului. De asemenea, chiriașii trebuie să încheie o asigurare proprie pentru bunurile personale, deoarece asigurarea proprietarului acoperă doar structura clădirii.
Încălcarea regulilor de conviețuire nu este ignorată. Administratorul sau proprietarul poate emite un avertisment oficial, iar dacă situația persistă, problema poate fi soluționată de o comisie de închiriere, care poate condiționa sau restricționa contractul. În cazuri grave, nerespectarea regulilor poate duce chiar la evacuarea locatarului, subliniind importanța respectului reciproc în comunitățile daneze.
Reguli de conviețuire la bloc în Bulgaria
În timpul zilei, liniștea trebuie păstrată între orele 14:00 și 16:00, iar pe timpul nopții între 22:00 și 08:00. În aceste intervale, sunt interzise zgomotele care depășesc limitele admisibile, inclusiv muzica la volum ridicat, țipetele, folosirea aparatelor zgomotoase sau efectuarea de lucrări de reparații. Regulamentele interne ale blocului pot extinde aceste perioade, mai ales în weekend, pentru a asigura un mediu liniștit pentru toți locatarii.
Organizarea administrativă a fiecărui bloc este reglementată prin ZUES, iar adunarea generală a proprietarilor are rolul de a lua deciziile importante. Aceasta stabilește bugetul pentru cheltuielile comune, cum ar fi întreținerea, reparațiile și energia folosită în spațiile comune, și alege administratorul blocului. Toți proprietarii sunt obligați să contribuie financiar la aceste cheltuieli, iar nerespectarea obligațiilor poate atrage sancțiuni.
Deținerea animalelor de companie este permisă, dar supusă unor reguli stricte. Proprietarii trebuie să se asigure că animalele nu provoacă disconfort vecinilor prin zgomot sau mirosuri, iar accesul acestora în spațiile comune, cum ar fi scările sau liftul, poate fi condiționat de purtarea lesei sau a botniței.
Administratorul poate aplica amenzi conform legislației ZUES, iar poliția locală poate interveni pentru tulburarea liniștii publice. În cazuri mai grave, vecinii afectați pot iniția acțiuni civile pentru a solicita despăgubiri.
Reguli de conviețuire la bloc în Ungaria
Respectarea liniștii, sau Csendháborítás, este esențială în comunitățile rezidențiale. Legislația nu impune un interval fix la nivel național, dar în majoritatea orașelor, inclusiv Budapesta, locatarii trebuie să păstreze liniștea între orele 22:00 și 06:00 sau 08:00. Activitățile zgomotoase, precum renovările sau folosirea aparatelor mari, sunt permise de regulă doar între orele 08:00 și 19:00/20:00, iar în zilele de duminică sau de sărbători acestea sunt, în multe blocuri, strict interzise.
Administratorii trebuie să fie înregistrați oficial într-o bază de date națională, iar adunarea generală a proprietarilor rămâne autoritatea supremă pentru aprobarea bugetelor de întreținere și a regulilor de utilizare a spațiilor comune. Această structură asigură că deciziile colective sunt respectate și că fondurile comunității sunt gestionate corect.
În ceea ce privește închirierile pe termen scurt, începând cu 1 ianuarie 2026, anumite zone din Budapesta, cum ar fi districtul VI (Terézváros), aplică interdicții totale pentru Airbnb. Nerespectarea acestor restricții poate atrage amenzi considerabile: pentru persoane fizice, până la 200.000 HUF (aproximativ 520 €), iar pentru companii, până la 2.000.000 HUF (aproximativ 5.200 €).
Fumatul este interzis în holuri, lifturi și alte zone comune unde fumul ar putea deranja vecinii, iar numărul de animale permis poate fi limitat de regulamentul casei. Lătratul excesiv pe timp de noapte este considerat tulburarea liniștii și poate fi raportat poliției sau primăriei. Nerespectarea regulilor poate fi sancționată cu amenzi semnificative, iar în cazuri grave, poate duce la intervenția autorităților locale.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





