Vești bune pentru tineri. Comisia Europeană oferă stagii plătite cu peste 1.500 de euro lunar
SURSA FOTO: Dreamstime - Euro
Comisia Europeană a dat startul înscrierilor pentru o nouă sesiune a programului de stagii plătite Blue Book, unul dintre cele mai căutate programe de pregătire profesională din instituțiile europene. Noutatea ediției este că, pentru prima dată, și absolvenții de învățământ profesional și tehnic pot candida, nu doar cei care au finalizat studii universitare. Programul oferă stagii de cinci luni în cadrul serviciilor Comisiei Europene, agențiilor și altor organisme europene, iar indemnizația lunară pentru cei repartizați la Bruxelles depășește 1.500 de euro.
Programul Blue Book se deschide și pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a anunțat lansarea sesiunii de înscrieri și a subliniat că ediția actuală marchează o schimbare importantă în ceea ce privește accesul la program.
„Programul Blue Book le oferă tinerilor posibilitatea de a lucra timp de cinci luni în serviciile Comisiei Europene, în agenţii şi în alte organisme europene din Bruxelles şi Luxemburg. În premieră, la această sesiune pot aplica şi absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic, nu doar absolvenţii de studii universitare. Puteţi alege un singur tip de stagiu: stagiu administrativ pentru absolvenţi de studii universitare; stagiu administrativ pentru absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic; stagiu în cadrul Direcţiei Generale Traduceri”, a scris comisarul european.
Începând cu sesiunea care va debuta în martie 2027, Comisia Europeană va rezerva până la 100 de locuri special pentru tinerii care au urmat o formă de învățământ profesional și tehnic, măsură care urmărește extinderea accesului la experiența oferită de instituțiile europene.
Cine poate participa la stagiile plătite ale Comisiei Europene
Pentru stagiile administrative dedicate absolvenților de studii universitare, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Aceștia trebuie să dețină o diplomă obținută după cel puțin trei ani de studii, să cunoască foarte bine una dintre limbile engleză, franceză sau germană și să stăpânească cel puțin încă o limbă oficială a Uniunii Europene.
Totodată, nu pot aplica persoanele care au lucrat sau au efectuat anterior un stagiu mai lung de șase săptămâni într-o instituție sau agenție europeană.
În ceea ce privește absolvenții de învățământ profesional și tehnic, aceștia vor avea acces la stagii în domenii care valorifică pregătirea practică, în cadrul unei inițiative lansate în premieră de Comisia Europeană.
Domeniile în care pot lucra viitorii stagiari
Candidații admiși vor putea desfășura activități în mai multe domenii de activitate din cadrul instituțiilor europene.
Potrivit Comisiei Europene, stagiile sunt disponibile în sectoare precum ospitalitate, gastronomie și turism, tehnologia informației și media digitală, inginerie și producție, afaceri, administrație și finanțe, dar și sănătate, asistență socială și educație.
Astfel, programul nu se mai adresează exclusiv absolvenților cu profil academic, ci și tinerilor care au urmat o pregătire tehnică și practică.
Stagiile sunt plătite, iar indemnizația depășește 1.500 de euro pe lună
Programul Blue Book are o durată de cinci luni, iar sesiunea pentru care se fac înscrieri în prezent se va desfășura în perioada 1 martie – 31 iulie 2027.
Participanții vor primi o indemnizație lunară, valoarea acesteia fiind diferită în funcție de locul în care sunt repartizați.
Pentru stagiarii care își vor desfășura activitatea la Bruxelles, indemnizația lunară de bază este de aproximativ 1.572 de euro.
Înscrierile sunt deschise până la data de 4 septembrie 2026, ora 10:00, ora Bruxelles-ului.
Roxana Mînzatu: „Blue Book este o oportunitate excelentă”
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene consideră că programul reprezintă una dintre cele mai importante oportunități de dezvoltare profesională pentru tineri.
„Blue Book este o oportunitate excelentă de a înţelege din interior cum funcţionează instituţiile europene şi de a dobândi experienţă profesională într-un mediu multicultural”, a subliniat Roxana Mînzatu.
Aproximativ 36.000 de candidați concurează anual pentru aproape 2.000 de locuri
Programul Blue Book este considerat unul dintre cele mai competitive programe de stagii din Uniunea Europeană.
Până acum, acesta era destinat aproape exclusiv absolvenților de studii universitare, iar interesul pentru participare este foarte ridicat. În fiecare an sunt înregistrate aproximativ 36.000 de candidaturi pentru aproape 2.000 de locuri disponibile în cadrul Comisiei Europene, agențiilor și celorlalte instituții europene.
Prin extinderea criteriilor de eligibilitate și către absolvenții de învățământ profesional și tehnic, Comisia Europeană urmărește să ofere șanse mai mari de acces la experiență profesională europeană unui număr mai mare de tineri și să răspundă nevoilor unei piețe a muncii tot mai diversificate.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.