Vești bune pentru economia globală. FMI anunță scăderea inflației și creșterea puterii de cumpărare
SURSA FOTO: Dreamstime - Kristalina Georgieva
Inflația la nivel mondial este așteptată să continue trendul descendent, ceea ce ar urma să se reflecte direct în creșterea puterii de cumpărare a populației, potrivit Fondului Monetar Internațional. Șefa Fondul Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a declarat că inflația globală ar urma să coboare la 3,8% în acest an și la 3,4% în 2027, pe fondul scăderii prețurilor la energie, relatează Reuters.
Un factor important în temperarea inflației îl reprezintă reducerea prețurilor la energie, care a contribuit la scăderea costurilor de producție și transport la nivel global. FMI apreciază că această evoluție oferă un respiro atât economiilor dezvoltate, cât și celor emergente, unde impactul inflației asupra nivelului de trai a fost mai accentuat în ultimii ani.
Reziliența economiei globale, peste așteptări
Într-un discurs susținut la Forumul Fiscal Arab, organizat anual la Dubai, șefa FMI a subliniat că economia mondială a reușit să rămână pe o traiectorie de creștere, în ciuda multiplelor șocuri externe. Potrivit acesteia, avansul economic global s-a menținut „remarcabil de bine”, chiar dacă lumea traversează transformări majore generate de schimbări geopolitice, politici comerciale tot mai fragmentate, avansul rapid al tehnologiei și evoluțiile demografice.
Kristalina Georgieva a atras atenția că, în acest context, cooperarea economică și comercială devine esențială pentru menținerea stabilității și a creșterii pe termen mediu și lung. Ea a avertizat asupra riscurilor generate de multiplicarea acordurilor comerciale unilaterale, care pot fragmenta piețele și pot afecta fluxurile de investiții.
Apel la integrare comercială
Șefa FMI a pledat pentru consolidarea integrării comerciale la nivel global, subliniind că aceasta este una dintre soluțiile-cheie pentru susținerea creșterii economice. „Într-o lume a fragmentării comerţului, o mai mare integrare comercială este absolut primordială. Ceea ce am văzut în acest an este că comerţul nu a scăzut aşa cum ne temeam. De fapt, comerţul creşte puţin mai lent decât creşterea globală”, a explicat Kristalina Georgieva.
Mesajul transmis de FMI este că menținerea unor piețe deschise și a unor lanțuri de aprovizionare funcționale poate reduce riscurile economice și poate sprijini redresarea în economiile afectate de crizele recente.
Prognoze revizuite în sus pentru economia mondială
În pofida tensiunilor geopolitice și a incertitudinilor persistente, FMI și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei globale. Conform celor mai recente date, Produsul Intern Brut mondial este așteptat să avanseze cu 3,3% în acest an, cu 0,2 puncte procentuale peste prognoza anterioară publicată în luna octombrie. De asemenea, pentru 2025 este estimată tot o creștere de 3,3%, nivel care depășește cu 0,1 puncte procentuale estimarea precedentă.
Aceste date sunt incluse într-un update al raportului „World Economic Outlook”, publicat la mijlocul lunii ianuarie și citat de Agerpres. FMI consideră că reziliența consumului, redresarea comerțului internațional și temperarea inflației contribuie la menținerea acestui ritm de creștere.
România, pe un traseu fiscal apreciat de FMI
Raportul FMI aduce și vești favorabile pentru România. Instituția internațională apreciază pachetul de reforme planificat pentru perioada 2025–2026, considerându-l crucial pentru reducerea deficitelor bugetare și pentru recâștigarea încrederii investitorilor. Potrivit FMI, România se află într-un proces corect de ajustare fiscală, bazat pe măsuri credibile și sustenabile, care pot contribui la stabilitatea macroeconomică pe termen mediu.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a salutat concluziile raportului, subliniind importanța recunoașterii internaționale a reformelor adoptate:
„Raportul FMI arată că reformele noastre sunt vitale pentru România și recunoscute la nivel internațional. Suntem pe un drum semnificativ mai bun și rămânem concentrați pe o economie sănătoasă și rezilientă.”
În ansamblu, evaluările FMI conturează un tablou mai optimist pentru economia globală și pentru România, într-un context în care reducerea inflației, stabilizarea prețurilor la energie și reformele fiscale pot crea premisele unei creșteri mai echilibrate și ale unei îmbunătățiri reale a nivelului de trai.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





