Vârsta de pensionare va fi majorată la 67 de ani și 3 luni din 2027. Anunț important pentru românii din Italia

Vârsta de pensionare va fi majorată la 67 de ani și 3 luni din 2027. Anunț important pentru românii din Italia

SURSA FOTO: Dreamstime-pensie, pensionari

Publicat de Iulian Luca la 1 noiembrie 2025, 06:30

Italia urmează să majoreze vârsta de pensionare la 67 de ani și 3 luni, începând din 2027, în contextul creșterii speranței de viață. Decizia vine într-un moment în care România se pregătește, la rândul ei, să atingă pragul de 65 de ani pentru ambele sexe, începând cu 2030. Schimbările, motivate de presiunile bugetare și demografice, afectează milioane de lucrători din întreaga Europă.

Reforma Fornero și noile reguli de pensionare din Italia

Potrivit legislației italiene actuale, vârsta standard de pensionare va fi majorată automat, de la 1 ianuarie 2027, la 67 de ani și 3 luni, în timp ce pensionarea anticipată va fi posibilă după 43 de ani și o lună de contribuții, respectiv cu un an mai puțin pentru femei.

Această ajustare este rezultatul mecanismului introdus prin reforma Fornero, care corelează vârsta de pensionare cu evoluția speranței de viață. Conform datelor Institutului Național de Statistică (ISTAT), italienii care ating vârsta de 65 de ani au o speranță de viață de 21,2 ani, un record istoric care obligă, potrivit legii, la recalcularea pragului de pensionare.

Guvernul condus de Giorgia Meloni se confruntă însă cu o dilemă politică și financiară. Premierul promisese anterior că va bloca creșterea vârstei de pensionare, cel puțin temporar, însă măsura ar costa statul italian aproximativ trei miliarde de euro, o sumă dificil de acoperit în actualul context bugetar.

Posibile excepții pentru cei care vor face 64 de ani la începutul anului 2027

Pentru a atenua impactul reformei, autoritățile din Italia analizează mai multe scenarii. Una dintre propuneri vizează exceptarea persoanelor care vor împlini deja 64 de ani la începutul anului 2027, precum și a celor care lucrează în domenii considerate solicitante sau au început contribuțiile la sistemul public înainte de vârsta de 18 ani.

O altă variantă prevede aplicarea graduală a creșterii: o lună suplimentară în 2027 și două luni în 2028, pentru a evita un șoc social și pentru a permite o tranziție mai ușoară.

Discuțiile au fost relansate la începutul anului după avertismentele Confederației Generale Italiene a Muncii (CGIL), care a atras atenția asupra efectelor unei posibile majorări automate a vârstei de pensionare. Informațiile au fost ulterior confirmate de ISTAT și Oficiul General de Contabilitate al Statului, care au subliniat presiunile tot mai mari asupra bugetului public de pensii.

pensie, vechime pensie, pensionar vechime in munca
SURSA FOTO: Dreamstime

România se aliniază, de asemenea, la tendințele europene

În România, procesul de egalizare a vârstei de pensionare între femei și bărbați este deja stabilit prin lege. Până în 2030, ambele categorii vor ieși la pensie la 65 de ani, iar pentru anumite profesii speciale pragul crește treptat încă din prezent.

Tendința de creștere a vârstei de pensionare este comună în Uniunea Europeană, mai multe state – precum Olanda, Germania și Danemarca – vizând praguri de 67 de ani, iar unele modele de calcul automat ar putea duce în viitor la atingerea vârstei de 70–73 de ani, în funcție de evoluția speranței de viață.

Comunitatea românească din Italia, afectată direct de noile reguli

Potrivit Institutului Național de Statistică din Italia (ISTAT), la 1 ianuarie 2024 erau înregistrați 1.083.774 de cetățeni români cu reședință legală în Italia. Aceștia formează una dintre cele mai mari comunități din diaspora și vor fi direct afectați de modificările sistemului de pensii.

Creșterea vârstei de pensionare îi va obliga pe mulți dintre lucrătorii români să rămână mai mult timp pe piața muncii, într-un context în care sistemul italian se bazează deja masiv pe contribuțiile muncitorilor străini pentru a-și menține echilibrul financiar.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.