Vacanța perfectă în 2026: litoral, all inclusive și prețuri accesibile. Care este destinația preferată a românilor
SURSA FOTO: Dreamstime - Bulgaria
Bulgaria rămâne destinația preferată a românilor pentru vacanță în anul 2026, cu hoteluri all inclusive, plaje aproape și facilități pentru copii. Într-un interviu acordat pentru Capital.ro, Sebastian Constantinescu, CEO al Travel Planner, dezvăluie cum poți găsi sejururi premium la prețuri accesibile, dar și ce stațiuni noi au captat atenția turiștilor.
Vacanțele românilor în anul 2026 au un numitor comun: confort, accesibilitate și apropiere de casă. Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner, ne dezvăluie care sunt destinațiile și tipurile de sejur preferate de turiști. Bulgaria rămâne vedeta incontestabilă, cu hoteluri all inclusive și facilități pentru copii, stațiuni la malul mării și prețuri care se încadrează, în majoritatea cazurilor, între 350 și 500 de euro de persoană pe săptămână.
În cadrul unui interviu acordat pentru Capital.ro, Constantinescu ne-a explicat cum pot românii să găsească vacanțe premium fără stres financiar și ce destinații au devenit tot mai atractive în ultimii ani.
Care sunt vacanțele cele mai căutate de români anul acesta?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Dacă ne referim la Bulgaria, țara pentru care noi avem cel mai mulți clienți și pe care ne-am specializat în cei 18 ani de la lansare, putem să spunem că vacanțele cele mai căutate sunt cele cu servicii all inclusive sau ultra all inclusive.
Totodată, pentru români este foarte important ca hotelurile să includă parcare gratuită, să fie pe plajă sau cât mai aproape de plajă, să ofere șezlonguri gratuite, iar stațiunile să fie aproape de România. De asemenea, românii preferă vacanțele în stațiunile mari sau în apropierea acestora.
Însă cel mai important este ca aceste hoteluri all inclusive sau ultra all inclusive să aibă facilități pentru copii pentru că Bulgaria este mai ales o destinație pentru familii. Și, așa cum a reieșit și din studiul pe care l-am desfășurat în ianuaria anul acesta, românii își doresc ca bugetul să fie în jurul a 500 de euro de persoană pe săptămână.
Cu 350–500 de euro de persoană, cât spun majoritatea românilor că pot cheltui, unde poți merge și ce primești?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Într-adevăr, 40% dintre turiștii români își permit să cheltuiască pentru vacanța de vară din acest an între 350 și 500 de euro de persoană, iar 32% între 500 și 1.000 de euro, conform datelor din studiul pe care l-am realizat în ianuarie 2026.
Cu un buget de 350-500 de euro de persoană pe săptămână, românii își pot găsi cazare în toate stațiunile la hoteluri de trei și patru stele, servicii all inclusive. Practic, singurele servicii la care nu au acces sunt cele ultra all inclusive și la hoteluri de 5 stele.
Românii care aleg Bulgaria pentru vacanța de vară preferă stațiunile Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Constantin și Elena, dar în ultimii doi ani a existat un interes tot mai mare pentru Sveti Vlas datorită hotelurilor noi, premium.
Care sunt cele mai ieftine destinații pentru români în 2026, dacă ne uităm strict la raportul preț–ce primești?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Dacă ne uităm la toate opțiunile pe care le au românii (turism în România, în țările din apropiere – Bulgaria, Grecia, Turcia; în țările Europei vestice și în afara Europei), Bulgaria este de departe destinația cu cele mai mici prețuri raportat la calitatea serviciilor primite. Practic, Bulgaria are cel mai bun raport calitate-preț.
La prețuri accesibile, inclusiv de 350-500 de euro pe săptămână de persoană, românii au acces la hoteluri premium de 4 stele, all inclusive. Pentru hoteluri de 5 stele, tot servicii all inclusive, prețurile încep de la 550 de euro. De asemenea, românii preferă Bulgaria pentru că este aproape și a devenit și mai accesibilă după trecerea la Schengen.
Care sunt cele mai scumpe destinații alese de români anul acesta și de ce ajung să coste mai mult?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Bulgaria, Grecia și Turcia sunt în general destinațiile preferate de români pentru vacanța de vară. Dintre aceste trei țări care domină de foarte mulți ani în preferințele românilor, aș putea să zică că Turcia s-a s-a scumpit foarte mult pentru sezonul următor, iar Grecia a continuat un trend crescător pe care l-am observat după pandemie.
Da, și în Bulgaria am văzut creșteri anuale de 5-10% – acestea sunt majorări obișnuite, dar în Bulgaria poți găsi opțiuni de preț în toate stațiunile. Așadar, în fiecare stațiune poți găsi servicii atât pentru un buget de 350 de euro de persoană pe săptămână cât și pentru 1.500 de euro de persoană.
Unde își permit românii să stea 6–7 zile fără stres financiar?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Așa cum spuneam și la întrebarea anterioară, românii își pot găsi în toate stațiunile cazare fără să fie stresați de buget pentru ca toate oferă servicii atât la prețuri de 350-500 de euro cât și de 1.000 de euro. Mai simplu spus, toate stațiunile oferă cazare pentru „toate buzunarele.”
În ce destinații bugetul sare rapid peste 1.000 de euro de persoană, chiar și pentru o vacanță simplă?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – În general, în Bulgaria te poți încadra în 1.000 de euro de persoană pentru cinci nopți la un hotel premium și chiar super premium, cu servicii all inclusive și situat pe plajă.
Analiza serviciilor hotelurilor cu care lucrăm ne-a arătat că tarifele pentru o săptămână la mare în Bulgaria în vara 2026 variază în prezent între 170 – 1.100 de euro de persoană. Astfel, o vacanță de șapte nopți la un hotel premium (5 stele) în Bulgaria pentru începutul lunii iulie 2026 costă 550 – 1.100 de euro de persoană, în funcție de varianta aleasă (mic dejun, demipensiune sau all inclusive), în timp ce la un hotel superior (4 – 5 stele) între 440 și 1.000 de euro de persoană.
O săptămână la un hotel din categoria convenabil (în general 4 stele) costă între 250 și 1.000 de euro, iar la un hotel din categoria „pentru toți” (3 – 4 stele) prețurile sunt de la 170 la 700 de euro. Deci se întâmplă mai rar în Bulgaria ca prețurile “să sară rapid de 1.000 de euro de persoană” pentru 5-7 zile, dar dacă tariful trece de 1.000 de euro înseamnă că acea persoană și-a ales un hotel de 5 stele cu servicii all inclusive sau ultra all incusive.
Care este un exemplu de vacanță accesibilă, sub 500 de euro, de care oamenii sunt foarte mulțumiți?
Sebastian Constantinescu, fondator și CEO al Travel Planner: – Aproximativ 2/3 dintre oferte se încadrează sub 500 de euro, iar la acest preț turiștii au acces la hoteluri de patru stele, care includ servicii all-inclusive și de cele mai multe ori se află la malul mării. Acestea sunt serviciile pe care oamenii și le doresc, iar faptul că au acces la ele la prețuri rezonabile îi face să fie foarte mulțumiți.
De altfel, în 18 ani de la fondarea Travel Planner am lucrat cu peste 500.000 de turiști și aproximativ 97% dintre aceștia ne recomandă serviciile, iar aceste recomandări vă dați seama că se referă și la hotelurile cu care lucrăm.
De obicei, ofertele hotelurile în care oamenii se pot caza cu sub 500 de euro de persoană pe săptămână se rezervă destul de bine în perioada de early booking, adică între octombrie/noiembrie – februarie pentru că atunci este cea mai mare diversitate de opțiuni de cazare, iar multe hoteluri oferă reduceri.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





