Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE

„Având în vedere situația în curs din Iran, convoacă un Colegiu special de Securitate luni”, a transmis aceasta.

Șefa Comisiei Europene a accentuat că menținerea securității și stabilității regionale depinde de evitarea unei escaladări suplimentare, cauzată de atacurile nejustificate ale Iranului asupra partenerilor din regiune. Declarația vine pe fondul schimbului de lovituri dintre Israel și Iran și a implicării Statelor Unite în atacuri asupra unor ținte iraniene, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu au ajuns la un nivel critic.


Reacția NATO

Alianța Nord-Atlantică monitorizează atent evoluțiile din Iran și din regiunea Orientului Mijlociu, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, citată de The Associated Press.

Statele membre NATO, precum Statele Unite și Turcia, sunt legate prin Articolul 5, care prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. NATO precizează că asistența poate include sau nu utilizarea forței armate și poate cuprinde orice măsură pe care aliații o consideră necesară pentru restabilirea și menținerea securității în zona Atlanticului de Nord.

Articolul 6 definește sfera geografică a obligației de asistență reciprocă, limitând-o în principal la zona Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Racului.

Macron, Starmer şi Merz cer SUA şi Iranului să reia negocierile

Președintele Emmanuel Macron, cancelarul Friedrich Merz și premierul Keir Starmer au condamnat atacurile Iranului asupra unor state din Orientul Mijlociu, după ce Republica Islamică a răspuns prin lansarea de rachete la operațiunile desfășurate sâmbătă de Statele Unite și Israel, potrivit AFP.

”Condamnăm cu cea mai mare fermitate atacurile iraniene împotriva ţărilor din regiunea” Orientului Mijlociu, anunţă într-un comunicat comun cei trei lideri, în urma uor convorbiri.

Potrivit The Associated Press, liderii Keir Starmer, Emmanuel Macron și Friedrich Merz solicită reluarea negocierilor între Statele Unite și Iran.

Ei nu au comentat atacurile desfășurate de Statele Unite și Israel în Iran, subliniind totodată că Regatul Unit, Franța și Germania nu au participat la operațiuni și rămân în contact strâns cu SUA, Israel și alți parteneri din Orientul Mijlociu.

Cele trei state au încercat, fără succes, să obțină o soluție negociată privind programul nuclear iranian. Premierul britanic Keir Starmer a prezidat sâmbătă o reuniune a Comitetului de urgență al Guvernului și a programat convorbiri telefonice cu aliații în orele următoare.

”Nu vrem să vedem o escaladare suplimentară într-un conflict regional mai larg”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.

Premierul britanic a subliniat din nou că Regatul Unit sprijină găsirea unei soluții negociate privind programele nucleare și balistice ale Iranului.

Totodată, Ministerul britanic de Externe a actualizat recomandările de călătorie, avertizând împotriva deplasărilor în Israel și Teritoriile Palestiniene și îndemnând cetățenii britanici aflați în alte state din Orientul Mijlociu să se adăpostească imediat.