Un altfel de model de leadership. DR.N Medical mizează pe oameni, echilibru și tehnologii care respectă biologia umană

Un altfel de model de leadership. DR.N Medical mizează pe oameni, echilibru și tehnologii care respectă biologia umană

Vlad Barbu, managerul clinicii DR.N Medical - Sursă foto - arhiva personală

Publicat de Adrian Lambru la 21 decembrie 2025, 09:45

Tehnologia a devenit indispensabilă în medicina modernă, dar nu poate înlocui atenția, empatia și responsabilitatea profesioniștilor. La DR.N Medical, omul rămâne în centrul actului medical, printr-o abordare multidisciplinară și accentul pus pe echilibrul dintre inovație și relația medic-pacient.

DR.N Medical este o clinică multidisciplinară dedicată medicinei anti-aging și regenerative care se remarcă prin abordarea bazată pe integrarea celor mai noi tehnologii și descoperiri din acest domeniu. Fără a neglija însă componenta umană. Pentru că, așa cum explică Vlad Barbu, managerul clinicii, echipa, care reunește specialiști în dermatologie, chirurgie plastică, ginecologie, medicină internă și endocrinologie, este pe primul loc.

„Poți avea cele mai performante echipamente și cele mai moderne tehnologii, dar, fără oameni competenți, motivați și implicați, ele rămân doar aparate scumpe într-o încăpere frumoasă. Dotările contează enorm, însă valoarea reală vine din felul în care sunt folosite, din experiența, responsabilitatea și atenția cu care echipa le pune în practică. Un medic care înțelege pacienții, care comunică empatic și lucrează cu precizie va transforma orice tratament într-o experiență cu sens.

Pentru mine, investiția în echipă e cea mai importantă investiție pe termen lung. Poți cumpăra oricând un aparat nou, dar nu poți «cumpăra» loialitate, pasiune și profesionalism – acestea se construiesc în timp, împreună”, spune managerul clinicii.

Respect pentru sănătatea pielii

Abordarea medicală echilibrată este susținută prin investiții în tehnologie avansată, precum platforma BBL HEROic & MOXI, care aduce în România un tratament ce combină eficiența clinică reală cu respectul pentru sănătatea pielii.

„Platforma are o aplicabilitate extrem de largă, poate fi utilizată în tratamente de rejuvenare, uniformizare a texturii și pigmentului pielii, diminuarea porilor, leziuni vasculare, acnee, rozacee, fotoîmbătrânire, dar și pentru întreținerea pielii sănătoase la orice vârstă.

Ce ne-a convins cel mai mult a fost faptul că rezultatele se văd, dar nu se «simt» forțate – pielea arată mai odihnită, mai luminoasă, fără a-și pierde expresia naturală. Într-o lume în care estetica se îndreaptă tot mai mult spre exagerare, ne-am dorit ca DR.N Medical să rămână un spațiu al echilibrului și al tehnologiilor care respectă biologia umană”, precizează Vlad Barbu.

Leadership, dintr-o altă perspectivă

În ceea ce privește principalele calități necesare unui manager de clinică medicală, Vlad Barbu are o abordare originală:

„Aș putea spune «viziune, leadership și organizare impecabilă», dar adevărul este că, într-o clinică, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Așa că, dacă ar fi să fiu sincer, aș zice că primele trei calități sunt: răbdarea, adaptabilitatea și simțul umorului, în ordinea în care îți sunt testate zilnic.”

Astfel, în opinia sa, răbdarea este necesară pentru că, din poziția de manager, lucrezi cu oameni, emoții, echipe și sisteme, care nu merg niciodată toate perfect în același timp. Adaptabilitatea este și ea un element-cheie pentru că această industrie evoluează extrem de rapid și trebuie să rămâi conectat la inovație, fără să pierzi din vedere echilibrul uman.

Iar simțul umorului este absolut vital, pentru că, fără el, „ai lua prea personal fiecare problemă, fiecare pană de curent sau fiecare pacient care sună în același minut cu furnizorul.”

Cea mai mare provocare

Managerul clinicii consideră că a conduce o clinică înseamnă să îmbini știința, logistica și empatia într-un maraton continuu.

„Dar e o provocare care merită, pentru că fiecare zi în care vezi pacienții și echipa cu zâmbetul pe buze îți confirmă faptul că haosul a avut sens”, explică el.

Din această perspectivă, Vlad Barbu apreciază că cea mai mare provocare cu care s-a confruntat a fost să învețe să comunice eficient și să își organizeze timpul.

„Când administrezi o clinică, totul se întâmplă în paralel – echipă, pacienți, furnizori, proiecte noi – și ai impresia că trebuie să fii peste tot. Eu am avut mult timp tendința să fac totul singur, pentru că voiam ca fiecare detaliu să iasă perfect.

La un moment dat însă, am înțeles că perfecțiunea nu înseamnă control total, ci claritate și încredere. Să comunici clar, să delegi, să asculți și să-ți setezi limitele – toate astea se învață greu, mai ales când ești obișnuit să mergi în ritm alert. Iar partea cu organizarea timpului… este o lecție continuă.

Încă învăț să aleg ce e cu adevărat important într-o zi și să nu confund urgența cu prioritatea. Cred că adevărata provocare este, de fapt, să reușești să rămâi calm în mijlocul haosului și să nu pierzi din vedere motivul pentru care ai început totul”, mărturisește managerul.

Managementul este mai mult despre oameni

De altfel, Vlad Barbu consideră că cea mai dificilă îndatorire a unui manager nu este să ia decizii, ci să le mențină coerente în timp, indiferent de presiuni:

„Într-o clinică, apar zilnic situații neașteptate – urgențe, schimbări, oameni diferiți, emoții, detalii care par mici, dar pot schimba tot. Provocarea reală este să rămâi echilibrat, să nu reacționezi impulsiv, ci să gândești limpede, chiar și atunci când pare că totul se mișcă în același timp.

Pentru mine, dificultatea cea mai mare este să păstrez direcția pe termen lung, fără să pierd contactul cu oamenii din jur, pentru că, în final, managementul este mai mult despre oameni decât despre cifre.”

Oamenii reprezintă și elementul-cheie al proiectului său de suflet – clinica pe care o conduce. „DR.N Medical nu este doar o clinică, ci o viziune despre cum ar trebui să arate medicina modernă – umană, echilibrată și bazată pe respect.

Este locul unde am reușit să adunăm oameni excepționali și să transformăm împreună ideea de «tratament» într-o experiență care vorbește despre grijă și încredere”, concluzionează Vlad Barbu.

Informații articol
Despre autor
Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.