Schimbare importantă în SelfPay Now. Serviciile pe care românii le pot accesa direct din aplicație 

Schimbare importantă în SelfPay Now. Serviciile pe care românii le pot accesa direct din aplicație 
Publicat de Alexandra Iana la 8 august 2026, 13:40

SelfPay accelerează dezvoltarea aplicației SelfPay Now prin cea mai amplă extindere a portofoliului de servicii de până acum. Compania introduce funcționalități noi dedicate utilizatorilor, care acoperă domenii precum telefonia mobilă, asigurările RCA, serviciile auto, gamingul și cardurile cadou, iar în același timp simplifică plățile prin integrarea Apple Pay și Google Pay. Odată cu aceste schimbări, aplicația își consolidează poziția de super-app românesc, reunind într-un singur loc peste 200 de servicii digitale.

SelfPay Now adaugă servicii noi pentru șoferi, călători și pasionații de gaming

Potrivit companiei, extinderea aplicației vizează transformarea SelfPay Now într-o platformă care să răspundă cât mai multor nevoi din viața de zi cu zi a utilizatorilor.

Printre cele mai importante servicii introduse se numără reîncărcarea cartelelor pentru principalii operatori de telefonie mobilă, serviciul Travel eSIM pentru acces la pachete de date mobile în țară și în străinătate, posibilitatea de a cumpăra polițe RCA de la mai multe companii de asigurare, dar și accesul la rapoarte de evaluare auto, verificarea istoricului unui autovehicul și informații privind ITP-ul prin intermediul AiDaune.

Totodată, utilizatorii pot achiziționa carduri cadou pentru platforme precum Netflix, Amazon și iTunes, precum și licențe și credite pentru platforme de gaming, inclusiv Xbox, Steam și Origin.

Noile funcționalități completează serviciile deja existente în aplicație, printre care plata facturilor, taxelor și impozitelor, transferurile instant și gratuite între utilizatori, depunerile de numerar pe orice card bancar prin Stațiile de Plată SelfPay, achiziția rovinietei, a vinietei pentru Bulgaria, plata taxei de pod de la Fetești, serviciul Garajul Meu și cardurile de loialitate.

Plățile pot fi făcute și prin Apple Pay sau Google Pay

Pe lângă extinderea portofoliului de servicii, SelfPay a integrat în aplicație și Apple Pay, respectiv Google Pay.

Astfel, utilizatorii pot achita toate serviciile disponibile folosind orice card bancar înrolat în cele două portofele digitale, compania susținând că procesul de plată devine mai rapid, mai intuitiv și mai sigur.

În prezent, aplicația SelfPay Now are peste un milion de utilizatori și oferă acces la mai mult de 200 de servicii, în timp ce întregul ecosistem SelfPay pune la dispoziția utilizatorilor peste 300 de servicii.

Adrian Badea: „Oamenii își doresc să rezolve cât mai multe activități dintr-un singur loc”

Reprezentanții companiei spun că strategia urmărește dezvoltarea unui super-app românesc, capabil să integreze cât mai multe servicii utilizate frecvent de români.

„Modul în care utilizatorii interacționează cu aplicațiile se schimbă. Oamenii își doresc să rezolve cât mai multe activități dintr-un singur loc, fără să fie nevoiți să utilizeze aplicații diferite pentru fiecare nevoie. De aceea, investim constant în dezvoltarea SelfPay Now și extindem permanent portofoliul de servicii. Acest moment reprezintă un nou pas în dezvoltarea SelfPay Now ca super-app românesc, construit în jurul nevoilor reale ale utilizatorilor și capabil să le simplifice activitățile de zi cu zi.”, a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay.

Compania precizează că ecosistemul SelfPay este alcătuit din peste 14.000 de Stații de Plată self-service amplasate în mai mult de 3.000 de localități din România și din aplicația mobilă SelfPay Now, care are peste un milion de utilizatori. Împreună, acestea oferă acces la peste 300 de servicii și urmăresc să conecteze experiența fizică și cea digitală, contribuind la creșterea incluziunii financiare și la simplificarea accesului la servicii pentru milioane de români.

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.