UE respinge presiunile SUA privind motorina. Europa nu vrea să elibereze rezervele la cererea Washingtonului
SURSA FOTO: Dreamstime - SUA, UE
Presiunile SUA asupra UE se intensifică pe fondul scumpirii motorinei și al perturbărilor de pe piața globală. Washingtonul cere eliberarea rezervelor europene, în timp ce Bruxellesul discută separat cu statele membre și partenerii internaționali.
UE respinge presiunile SUA privind motorina. Europa nu vrea să elibereze rezervele la cererea Washingtonului
Uniunea Europeană (UE) respinge amenințarea SUA de a interzice exporturile de motorină către Europa dacă statele europene nu eliberează mai mult combustibil din rezervele lor, a declarat vineri, 2 octombrie, Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Potrivit ei, o eventuală interdicție nu ar fi benefică pentru niciuna dintre părți și ar afecta încrederea UE în SUA ca partener sigur.
„O interdicţie nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea noastră în Statele Unite ca partener sigur”, a precizat Itkonen.
Următoarea reuniune a grupului de coordonare în domeniul petrolului al UE este programată pentru 15 octombrie. Reuniunea ar putea fi însă organizată mai devreme, dacă situația o va impune, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
În aceeași zi, președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că Europa a acceptat să elibereze o cantitate importantă de motorină din stocurile sale, în contextul creșterii semnificative a prețului combustibilului. Trump a anunțat acest lucru într-o postare pe rețeaua Truth Social, susținând că procesul urma să înceapă imediat.
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a explicat că UE discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie atunci când analizează posibilitatea de a scoate motorină din rezervele de urgență, nu doar cu SUA. El a precizat, într-o declarație pentru Euronews, că eliberarea combustibilului din rezerve reprezintă una dintre opțiunile disponibile Uniunii Europene, o măsură care a mai fost utilizată și care ar putea fi aplicată din nou.
„Aceasta este una dintre oportunităţile pe care le avem, am folosit-o şi înainte, şi probabil o vom folosi din nou”, a afirmat Jorgensen.
SUA cer Europei să scoată motorină din rezerve. Ce se întâmplă cu exporturile americane?
Joi, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a anunțat că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și creșterea prețurilor.
Sefcovic a transmis că Europa își dorește o abordare coordonată pentru reducerea prețurilor la combustibil. Sefcovic le-a declarat jurnaliștilor, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20, desfășurată la Milwaukee, că o eventuală decizie de restricționare a exporturilor de motorină ar fi neașteptată și ar avea efecte negative asupra performanței economice a Europei.
La rândul său, Greer, a declarat, joi, că a discutat cu mai mulți omologi europeni despre necesitatea ca statele europene să elibereze motorină din rezervele lor de urgență. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a explicat că unele țări europene dețin rezerve importante de motorină și că, în opinia administrației americane, acestea ar putea elibera o parte din stocuri dacă apreciază că în Europa are loc o creștere bruscă a prețurilor. Greer a precizat că prețul motorinei este mai ridicat pe piața europeană.
Un raport publicat de agenția de presă Reuters arată că Administrația Trump a cerut Germaniei și Franței să elibereze motorină din rezervele lor de urgență pentru a contribui la calmarea prețurilor globale ale combustibililor. Potrivit raportului, SUA au avertizat că, în lipsa unei astfel de măsuri, ar putea impune o interdicție asupra exporturilor americane de motorină.
Întrebat despre informațiile publicate de Reuters, Greer a confirmat că a purtat astfel de discuții cu omologul său francez la Milwaukee. El a precizat că cei doi au avut o discuție pozitivă și că, deși niciunul dintre ei nu ocupă funcția de ministru al Energiei, responsabilitățile lor în domeniul comerțului le permit să abordeze această problemă. Oficialul american a explicat că i-a transmis oficialului francez că SUA analizează posibilitatea unei astfel de măsuri și că Washingtonul își dorește un răspuns coordonat din partea partenerilor europeni pentru gestionarea situației de pe piața combustibililor.
„Am vorbit cu omologul meu francez. O conversaţie foarte bună. Nici el, nici eu, nu suntem miniştrii Energiei, dar suntem miniştri ai Comerţului, aşa că l-am anunţat că aceasta este o idee pe care o avem în SUA. Ne-ar plăcea să avem un răspuns colaborativ la această problemă. Asta este ceea ce ne-am dori să se întâmple”, a punctat Greer.
Donald Trump ia în calcul interzicerea exporturilor de motorină
Informațiile apar în contextul în care Trump analizează posibilitatea interzicerii exporturilor de motorină, în încercarea de a reduce prețurile de pe piața americană înaintea alegerilor din noiembrie.
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat, miercuri, că Administrația Trump se așteaptă ca Europa să anunțe în curând noi livrări de motorină. Wright a explicat că piața globală se confruntă cu mai multe întreruperi ale aprovizionării, după reducerea exporturilor de motorină din Orientul Mijlociu și China, în condițiile în care SUA încearcă să reia o parte dintre livrările din Orientul Mijlociu.
„Am pierdut o parte din exporturile de motorină din Orientul Mijlociu, deşi lucrăm la reluarea acestora, şi am pierdut exporturile de motorină din China. Aşadar, există numeroase întreruperi”, a spus Wright.
Un oficial de la Palatul Elysee a precizat că președintele Franței, Emmanuel Macron, și Trump nu au discutat despre această problemă în timpul întâlnirii de săptămâna trecută, desfășurată în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Potrivit oficialului francez, Macron intenționează însă să convoace o videoconferință a liderilor statelor G7 pentru a discuta despre creșterea prețurilor la combustibili și disponibilitatea globală a produselor rafinate. Discuțiile ar urma să vizeze inclusiv coordonarea unei eventuale eliberări de rezerve de combustibili, în colaborare cu Agenția Internațională pentru Energie.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.