UE întărește protecția cumpărătorilor: reguli noi pentru garanții, retururi și reparații
SURSA FOTO: Facebook, Comisia Europeană în România
Cumperi online sau din magazin și crezi că știi ce drepturi ai? Regulile Uniunii Europene (UE) oferă protecții importante pe care mulți consumatori nu le cunosc: garanție de doi ani, posibilitatea de a returna produsele în 14 zile și noi drepturi care fac repararea mai simplă și mai avantajoasă.
Drepturile cumpărătorilor în UE: garanție de doi ani, retur în 14 zile și reguli noi care încurajează repararea produselor
Consumatorii din Uniunea Europeană (UE) beneficiază de un set de reguli menite să le protejeze drepturile atunci când cumpără bunuri și servicii, fie din magazine, fie online. Normele europene obligă comercianții să ofere informații clare, corecte și ușor de înțeles despre produsele și serviciile comercializate, precum și despre prețul total, inclusiv toate taxele și costurile suplimentare.
De asemenea, comercianții din UE nu au voie să perceapă taxe suplimentare pentru plata cu cardul de credit sau de debit, potrivit Consiliului Uniunii Europene.
Garanția legală minimă de doi ani pentru toate bunurile
Unul dintre cele mai importante drepturi ale consumatorilor este garanția legală minimă de doi ani pentru toate bunurile. Dacă un produs se dovedește a fi defect sau nu corespunde descrierii ori materialelor publicitare, cumpărătorul poate solicita repararea sau înlocuirea acestuia, reducerea prețului ori rambursarea integrală a sumei plătite.
Normele se aplică și în cazul bunurilor de ocazie cumpărate de la un vânzător profesionist, chiar dacă perioada de garanție poate fi redusă, prin acord, la minimum un an. În plus, protecția acoperă și conținutul și serviciile digitale, precum aplicațiile mobile, jocurile video sau abonamentele la servicii de stocare în cloud, inclusiv atunci când consumatorul oferă date cu caracter personal în locul unei plăți în bani. În schimb, bunurile cumpărate de la persoane fizice nu beneficiază de această protecție.
Returnarea în termen de 14 zile, fără justificare
Consumatorii care cumpără produse sau servicii online ori în afara unui spațiu comercial au dreptul de a se retrage din contract și de a returna comanda în termen de 14 zile, fără a fi obligați să ofere o justificare.
Există însă excepții, printre care rezervările la hotel, biletele de avion și de tren, produsele sigilate care au fost desigilate, contractele de mentenanță și reparații urgente, precum și bunurile cumpărate de la persoane fizice.
Repararea produselor
UE a introdus și măsuri pentru a încuraja repararea produselor și pentru a reduce risipa. Noile norme, adoptate în iunie 2024, urmăresc ca reparațiile să fie mai simple, mai rapide și mai accesibile.
Acestea oferă consumatorilor dreptul de a solicita producătorilor repararea produselor care pot fi reparate din punct de vedere tehnic în baza legislației europene, cum sunt mașinile de spălat sau telefoanele mobile. Totodată, este introdus un formular european gratuit cu informații privind reparația, o platformă online care facilitează contactul dintre consumatori și reparatori și o prelungire cu 12 luni a garanției legale pentru produsele care au fost reparate.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.