RCA 2026. Obligația pe care mulți șoferi o află prea târziu. Se pot pierde bani și bonusul
SURSA FOTO: Colaj Capital/Dreamstime -
Vânzarea unui autoturism nu se încheie odată cu semnarea contractului de înstrăinare sau cu predarea cheilor către noul proprietar. După finalizarea tranzacției, fostul deținător al mașinii are și obligații față de compania de asigurări. Dacă acestea nu sunt respectate, consecințele pot fi costisitoare: proprietarul poate pierde dreptul de a recupera o parte din banii achitați pentru polița RCA și chiar poate fi penalizat prin sistemul bonus-malus, ceea ce înseamnă polițe mai scumpe în viitor.
Vânzarea mașinii trebuie notificată asigurătorului
Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto stabilește că orice modificare a informațiilor înscrise în contractul RCA trebuie comunicată companiei de asigurări.
Conform actului normativ, asigurații trebuie să înștiințeze asigurătorul RCA, în termen de cinci zile, atunci când „informațiile înscrise în contractul RCA au suferit modificări intervenite în timpul derulării contractului”.
Schimbarea proprietarului unui autovehicul reprezintă una dintre aceste situații, deoarece polița RCA trebuie să reflecte identitatea persoanei care deține vehiculul.
Ce riscă fostul proprietar dacă nu anunță compania de asigurări
Mulți șoferi consideră că, odată ce au semnat contractul de vânzare-cumpărare, nu mai au nicio obligație legată de autoturism. În realitate, dacă asigurătorul nu este notificat, pot apărea consecințe inclusiv după înstrăinarea mașinii.
Dacă noul proprietar provoacă un accident rutier, iar polița RCA figurează în continuare pe numele fostului proprietar, acesta poate fi încadrat într-o clasă de bonus-malus mai nefavorabilă.
În practică, acest lucru înseamnă că următoarea poliță RCA pe care o va încheia pentru un alt autoturism poate avea un cost mai ridicat.
Pot apărea probleme și pentru noul proprietar
Neactualizarea datelor din polița RCA poate crea dificultăți și în relația dintre noul proprietar și compania de asigurări.
În anumite situații, existența unei polițe emise pe numele fostului proprietar poate complica procesul de analiză și acordare a despăgubirilor, motiv pentru care notificarea asigurătorului imediat după vânzarea vehiculului este recomandată de specialiști.
Cum pot fi recuperați banii rămași din polița RCA
Pe lângă evitarea problemelor legate de bonus-malus, notificarea asigurătorului îi poate aduce fostului proprietar și un avantaj financiar.
Legea nr. 132/2017 prevede că, în cazul încetării contractului RCA ca urmare a vânzării vehiculului, proprietarul poate solicita restituirea unei părți din prima de asigurare achitată.
Potrivit actului normativ, „atunci când asiguratul a plătit integral sau în rate prima de asigurare, acesta este îndreptățit să o recupereze proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA”.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, fostul proprietar trebuie să notifice compania de asigurări cu privire la vânzarea autoturismului și să transmită documentele justificative. Același drept există și atunci când vehiculul este radiat din circulație.
Restituirea banilor nu se face în orice situație
Recuperarea sumei aferente perioadei rămase din polița RCA este condiționată de istoricul contractului de asigurare.
Mai exact, restituirea este posibilă numai dacă pe durata valabilității poliței nu au fost plătite și nici nu sunt datorate despăgubiri pentru accidente produse din vina asiguratului.
Astfel, simpla notificare a asigurătorului după vânzarea mașinii poate avea două efecte importante: fostul proprietar își protejează istoricul bonus-malus și poate recupera o parte din banii achitați pentru asigurarea RCA rămasă neutilizată.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.