Paradoxul șoferului român: plătește RCA aproape cât un italian, dintr-un salariu aproape de două ori mai mic

Pe hârtie, asigurarea RCA din România pare încă ieftină la standard european. Raportată la veniturile celor care o plătesc, imaginea se schimbă. Polița medie pentru un autoturism deținut de o persoană fizică ajunsese, în septembrie 2025, la 1.866 de lei — echivalentul a circa 355 de euro. În Italia, una dintre cele mai scumpe piețe RCA din zona euro, prețul mediu efectiv plătit era de 432 de euro în ultimul trimestru al anului. Prețurile s-au apropiat la circa 20%. Salariile, nu: media netă din România e în jurul a 1.050–1.100 de euro pe lună, față de aproximativ 1.900–2.000 de euro în Italia.

O precizare de metodă, ca să nu comparăm mere cu pere: cifra italiană vine din ancheta IPER a autorității de supraveghere IVASS, care măsoară trimestrial primele efectiv plătite de asigurați; cifra românească e prima medie pe autoturismele persoanelor fizice raportată de ASF pentru luna septembrie 2025, prima lună întreagă după eliminarea plafonării tarifelor. Nu sunt indicatori construiți identic — dar ordinul de mărime al apropierii este real. Pe ansamblul anului 2025, prima medie anualizată pentru persoanele fizice, toate categoriile de vehicule, a fost de 1.111 lei, într-o piață cu aproximativ 9,6 milioane de contracte.

Direcția este, în plus, una de creștere. Tarifele de referință publicate de ASF în mai 2026 au urcat în medie cu 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice față de raportul din noiembrie. Acestea nu sunt prețuri de piață — primele practicate pot fi atât peste, cât și sub reper, în funcție de segment —, dar arată încotro s-au mișcat costurile pe care se construiesc polițele.

Efortul, nu prețul, e problema

Comparate ca efort — prima medie raportată la salariul mediu net lunar —, cele trei piețe pentru care există date solide spun povestea mai bine decât orice adjectiv. În România, polița unui autoturism echivalează cu aproximativ o treime dintr-un salariu net. În Italia, cu puțin peste o cincime. În Polonia, unde comparatorul Rankomat raporta în mai 2026 o primă medie OC de 643 de zloți (circa 150 de euro, în scădere cu aproape 10% față de anul trecut), efortul e undeva la 12% — cu mențiunea că acolo vorbim de date de comparator, nu de statistica autorității de supraveghere.

Altfel spus, șoferul român depune pentru aceeași asigurare obligatorie un efort cam dublu față de cel italian și de câteva ori mai mare decât al celui polonez. Iar polonezilor li s-a ieftinit polița în ultimul an; nouă, reperele ne-au urcat cu 12,3% în șase luni.

De unde vine decalajul

Explicația incomodă e că multe dintre costurile din spatele unei polițe nu țin cont de salariile locale. Dauna medie RCA plătită pentru autoturisme a fost de 11.450 de lei în 2025, potrivit ASF — echivalentul a două salarii medii nete. Piesele de schimb sunt cotate în euro și urmează prețurile din piețele vestice de unde sunt aduse, iar manopera din service-uri s-a scumpit accelerat în ultimii ani. Prima se strânge în lei românești; dauna se plătește, în bună măsură, la costuri europene.

Se adaugă structura parcului auto. România importă an de an sute de mii de autoturisme second-hand, constant mai multe decât mașinile noi înmatriculate — vehicule mai vechi, cu istoric necunoscut și
reparații adesea costisitoare.  Înainte de înmatriculare, aceste vehicule au nevoie de o asigurare în vederea înmatriculării emisă pe seria de șasiu. După obținerea numerelor, ele intră în parcul auto național și, treptat, în statisticile de daunalitate care influențează tarifele viitoare.

Și mai e geografia. București-Ilfov, cu traficul cel mai dens și costurile de reparație cele mai mari din țară, trage media în sus: pentru același șofer și aceeași mașină, decalajul de tarifare față de restul județelor se apropie, la unele segmente, de 2.000 de lei.

Ce rămâne în mâna șoferului

Într-o piață cu milioane de contracte pe an, dispersia ofertelor rămâne mare: pentru același profil, diferența dintre cea mai scumpă și cea mai ieftină ofertă se măsoară de regulă în sute de lei. Compararea înainte de reînnoire, clasa bonus-malus — până la 50% reducere pentru istoric curat — și, în cazurile-limită, mecanismul asiguratului cu risc ridicat de la BAAR sunt pârghiile reale.

Restul — daunalitatea, prețul pieselor, disciplina din trafic și, în ultimă instanță, convergența salariilor cu Vestul — nu depinde de niciun șofer luat separat. Până se mișcă acelea, distanța dintre polița românească și cea italiană va rămâne mult mai mică decât distanța dintre salarii.