UE decide soarta celor 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina. Kaja Kallas: Astăzi discutăm cum să utilizăm aceste fonduri

UE decide soarta celor 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina. Kaja Kallas: Astăzi discutăm cum să utilizăm aceste fonduri

SURSA FOTO: Dreamstime - Steagurile Uniunii Europene și Ucrainei

Publicat de Leonard Bădilă la 8 iunie 2026, 16:47

Miniștrii apărării din statele membre ale Uniunii Europene analizează luni, în cadrul unei reuniuni informale, modul în care ar putea fi utilizate cele 6,6 miliarde de euro destinate sprijinului militar pentru Ucraina. Fondurile, blocate anterior de guvernul condus de Viktor Orbán, sunt parte din Fondul European de Sprijin pentru Pace, iar discuțiile vizează atât posibilitatea rambursării contribuțiilor statelor membre pentru echipamentele deja livrate, cât și direcționarea banilor direct către sprijinirea Ucrainei.

Ajutorul militar pentru Ucraina intră într-o nouă etapă de negocieri în UE

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a precizat că schimbarea de la nivelul conducerii din Ungaria a permis reluarea progreselor în procesul de deblocare a acestor fonduri. Ea a arătat că, în prezent, este analizată și modalitatea concretă de utilizare a sumelor, iar propunerea aflată pe masă încearcă să împace ambele abordări: atât compensarea contribuțiilor statelor membre, cât și creșterea sprijinului direct pentru Kiev, conform EFE.

„Acum avem un nou ministru ungar, ceea ce înseamnă, de asemenea, că facem progrese în deblocarea celor 6,6 miliarde de euro din Fondul European de Sprijin pentru Pace (FESP). De fapt, astăzi discutăm şi cum să utilizăm aceste fonduri”, a declarat Kallas.

În perioada în care fondurile au fost blocate, statele membre ale Uniunii Europene au continuat să trimită Ucrainei echipamente militare letale și neletale. Discuțiile actuale includ și posibilitatea introducerii unor condiții clare privind utilizarea banilor europeni, unele state dorind ca aceștia să fie legați de achiziții de capacități sau de reforme asumate de Ucraina.

„Ideea iniţială a fost de a rambursa contribuţiile şi de a împărţi povara. Dar acum se pune şi întrebarea dacă ar trebui să ne concentrăm mai mult pe a acorda ajutor Ucrainei sau pe rambursarea contribuţiilor care au fost deja realizate”, a mai spus Kallas.

Volodimir Zelenski
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea – Volodimir Zelenski

Kaja Kallas a spus că prioritatea principală rămâne acoperirea nevoilor urgente ale Ucrainei

În același timp, Kaja Kallas a spus că prioritatea principală rămâne acoperirea nevoilor urgente ale Ucrainei, în special în ceea ce privește capacitatea de apărare și protecția sistemelor antiaeriene. Ea a insistat că sprijinul european trebuie să țină cont de situația de securitate și de nevoile imediate ale Kievului.

Pe lângă subiectul finanțării, oficialii europeni discută și despre evoluțiile legate de sancțiunile împotriva Rusiei. Kallas a menționat că anumite livrări de alumină către Rusia, inclusiv din Irlanda, ar trebui analizate mai atent, cu posibilitatea extinderii sancțiunilor dacă se constată că acestea contribuie semnificativ la finanțarea războiului.

„În acelaşi timp, însă, nu contenim să subliniem că nevoile urgente ale Ucrainei trebuie să fie prioritatea principală deoarece, înainte de toate, trebuie să se apere şi să îşi protejeze sistemul de apărare aeriană”, a adăugat şefa diplomaţiei europene.

Reprezentantul Irlandei, Thomas Byrne, a precizat că autoritățile de la Dublin investighează aceste transporturi și că vor colabora cu Comisia Europeană în funcție de rezultate, reafirmând sprijinul pentru sancțiunile adoptate la nivelul Uniunii Europene.

„Când vor fi cunoscute rezultatele acelei investigaţii, nu am nicio îndoială că guvernul le va discuta cu Comisia Europeană”, a spus acesta.

Șefa diplomației europene a amintit și de întâlnirea liderilor din Regatul Unit, Franța și Germania cu Volodimir Zelenski

În context diplomatic mai larg, Kaja Kallas a făcut referire la întâlnirea liderilor din Regatul Unit, Franța și Germania cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind necesitatea continuării dialogului între Rusia și Ucraina pentru atingerea unui acord de pace. Ea a avertizat însă că trebuie protejate interesele fundamentale ale Uniunii Europene, mai ales în ceea ce privește relaxarea sancțiunilor și utilizarea activelor înghețate.

„În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont şi de interesele noastre europene fundamentale pentru că există unele probleme care ne preocupă în ceea ce priveşte relaxarea sancţiunilor şi deblocarea activelor”, a susținut ea.

Totodată, oficialul european a susținut că Rusia nu manifestă disponibilitate reală pentru negocieri directe și continuă intensificarea atacurilor asupra Ucrainei. În paralel, Uniunea Europeană lucrează la consolidarea capacităților antidrone pe flancul estic, în cooperare cu NATO și cu industria de apărare ucraineană, care deține expertiză importantă în acest domeniu.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.