Polonia, în alertă după ce Rusia a lansat un nou atac asupra Ucrainei. Un obiect suspect a fost detectat în spațiul aerian al țării
SURSA FOTO: Dreamstime - Rachetă
Un obiect neidentificat, despre care se crede că ar fi fost o rachetă, a fost detectat în spațiul aerian al Poloniei în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce Rusia a lansat un nou val de atacuri cu rachete și drone asupra Ucrainei. În urma bombardamentelor, cel puțin opt persoane au fost ucise, iar peste douăzeci au fost rănite în mai multe regiuni ale țării.
Polonia a fost în alertă după ce Rusia a lansat un nou atac cu rachete și drone asupra Ucrainei
Potrivit informațiilor apărute în Polonia, obiectul neidentificat a fost detectat în spațiul aerian polonez în jurul orei 3:40 CET. Echipaje de elicoptere au descoperit ulterior un crater în apropierea localității Tarnawa-Kolonia, după ce obiectul, despre care se presupune că era o rachetă, a dispărut de pe radar.
După ce oamenii au alertat poliția locală, autoritățile au descoperit într-un câmp, la aproximativ doi kilometri de locuințe, un crater cu diametrul de aproximativ zece metri și resturi ale unui obiect neidentificat.
Comandamentul operațional al Forțelor Armate poloneze a anunțat că a mobilizat un elicopter Mi-24 după ce un obiect neidentificat care se deplasa spre vest a fost detectat în spațiul aerian al Poloniei, notează AFP.
Potrivit armatei, obiectul a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a fost observat, în jurul orei 03:40 dimineața. Elicopterul Mi-24 trimis la ultima poziție cunoscută a obiectului pentru verificarea și confirmarea datelor radar a identificat locul probabil al prăbușirii.
Prim-ministrul Donald Tusk urmează să se deplaseze la fața locului în cursul zilei și a anunțat că a înființat o echipă specială de coordonare pentru gestionarea situației.
Viceprim-ministrul polonez a declarat că a fost o noapte extrem de dificilă pentru apărarea aeriană, pentru sistemele de supraveghere și pentru cele de detectare a amenințărilor. Oficialul de la Varșovia a precizat că autoritățile investighează în prezent ce tip de obiect a căzut în apropierea localității Tarnawa-Kolonia.
„O noapte extrem de grea pentru apărarea noastră aeriană, pentru sistemele de supraveghere și de detectare a amenințărilor. În prezent se investighează ce tip de obiect a căzut în apropierea localității Tarnawa-Kolonia”, a declarat viceprim-ministrul.
Conform Euronews, autoritățile au precizat că nu au existat victime în zona respectivă, situată la aproximativ 70 de kilometri în interiorul graniței Poloniei.

Incidentul a coincis cu o noapte de atacuri intense asupra Ucrainei
În apropierea orașului central Krivoi Rog, o rachetă balistică a lovit o locuință, provocând moartea a șase persoane: patru adulți și două fete în vârstă de cinci și 12 ani. Alte opt persoane au fost rănite, iar Consiliul de Apărare din Krivoi Rog a avertizat că bilanțul victimelor ar putea crește.
În regiunea Poltava din estul Ucrainei, o persoană a murit în urma unui atac cu dronă asupra unui depozit, iar în orașul Liov din vestul țării cel puțin 15 persoane au fost rănite în urma atacurilor rusești.
Și capitala Kiev a fost vizată de bombardamente. Primarul orașului, Vitali Kliciko, a anunțat că Rusia atacă capitala cu arme balistice. Administrația militară a orașului a confirmat că o persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite.
Edilul a avertizat că există în continuare pericolul unor noi atacuri și a cerut populației să rămână în adăposturi, menționând că au izbucnit incendii în mai multe cartiere ale orașului.
Alte cinci persoane au fost raportate rănite în atacuri asupra unui district din estul Kievului.
Volodimir Zelenski a spus că Moscova pregătește un nou bombardament masiv în timpul nopții
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizase încă dinaintea atacului că Moscova pregătește un nou bombardament masiv în timpul nopții. El a transmis pe platforma X un mesaj prin care le-a cerut locuitorilor din toate regiunile Ucrainei să fie atenți la alertele aeriene și să se protejeze.
Fotografii publicate joi de serviciile de urgență din Kiev arată pompieri care intervin pentru stingerea incendiilor în clădiri bombardate și echipe care caută printre dărâmături.
După atacuri, Zelenski a afirmat că Ucraina se confruntă cu o lipsă critică de rachete pentru apărarea antiaeriană furnizate de partenerii externi. El a avertizat că livrările întârziate sau lente de rachete antibalistice fac țara mai vulnerabilă în fața atacurilor rusești și contribuie la creșterea numărului de victime civile și la distrugeri.
Last night, a Russian missile strike on Radushne in the Dnipro region killed parents and three children. Two more children were pulled alive from under the rubble. It was an ordinary home, blown into smithereens by a ballistic missile… Rescue efforts are also underway in Lviv… pic.twitter.com/htxpbenMrA
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 30, 2026
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.